Fă ce vezi!

În Patericul egiptean apare cu recurență, în diferite forme, ideea exemplului personal. În maniera obiș­nuită a părinților deșertului, avva Sisoe este și el interpelat de un frate, care îi cere cuvânt. Bătrânul răspunde: „De ce mă silești să vorbesc degeaba? Fă ce vezi!”

Forța acestui cuvânt vine din faptul că anulează schizofrenia dintre cuvinte și viață. Foarte adesea suntem incapabili să trăim la înălțimea chemării noastre de creștini. Ratăm în modurile cele mai diferite, dar nu renunțăm la această cale. Mergem înainte cu efort și de multe ori cu suferință. Și totuși, există o distanță supărătoare între ceea ce credem și propovăduim, pe de o parte, și ceea ce reușim să punem în practică, pe de altă parte. Adică există o dife­rență între viața pe care o trăim și standardele evanghelice pe care încercăm să le întrupăm. Pentru orice om cinstit cu sine, acest lucru este evident deîndată ce se uită la propria lui viață. Probabil că atunci când mergem la spovedanie, ne întâlnim frontal cu sciziunea din mijlocul vieții noastre.

Există două căi prin care poate să fie anulată distanța, cu speranța recuperării unității și a însănă­to­șirii lăuntrice. Prima dintre ele este calea lumii (iar modernitatea excelează în această direcție). Aceasta presupune să te lupți cu Evanghelia, să dărâmi standardele ei înalte și să le cobori la înălțimea ta. Cu alte cuvinte, să trădezi Evanghelia, pentru ca ea să slujească menajării neputințelor tale. De multe ori războiul acesta se poartă la nivelul interpretării și al înțelegerii. Acolo unde totul poate fi modificat prin înșelări sofistice.

Cea de-a doua cale este reprezentată de abordarea curajoasă, ascetică. Adică să te lupți cu tine ca să te pui în acord cu Evanghelia. Să îți recunoști neputința, limitele și fragilitatea. Să te arunci cu sinceritate înaintea Domnului și să Îi ceri Lui să te ridice.

Aceasta este calea pe care merge avva Sisoe și prin care, ca un monah desăvârșit, și-a restaurat unitatea interioară. Apoi, la rândul său, îi invită pe cei care vor să afle ceva de la el să îl imite, pentru că învățătura lui este una eminamente practică.

În cuvintele avvei Sisoe se resimte ecoul cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care scrie corintenilor: „Deci, vă rog, să-mi fiți mie următori, precum și eu sunt lui Hristos” (I Cor. 4, 16). În felul acesta își asumă cu bărbăție rolul de îndrumător și își împlinește Evanghelia în propria viață. Iar aceasta este calea pe care ne îndeamnă și pe noi să mergem.