„Fă întâi lucrul și apoi vei ajunge la cele despre care vorbești”

Avva Teodor de la Fer­me ne întâmpină cu o nouă probă de realism în clipa în care vine la el un frate care îi vor­bește despre lucruri pe care încă nu le practicase. Bătrânul îi spu­ne fără ezitare: „Corabie încă n-ai găsit, bagajele încă nu le-ai în­cărcat, călătoria încă nu a înce­put, dar tu ai și ajuns la destinație. Fă întâi lucrul și apoi vei ajunge la cele despre care vorbești”.

Avva Teodor atinge în cuvântul său critic una dintre cele mai frecvente probleme spirituale ale creștinilor și, în special, ale teologilor: decalajul dintre cunoș­tințele teoretice despre viața duhovnicească și ceea ce trăiesc cu adevărat. Cunoașterea intelectuală despre Dumnezeu și viața spirituală este mult mai mult decât un set de afirmații culturale moștenite pe filiera tradiției. Acest tip de cunoaștere este importantă în măsura în care luminează un parcurs duhovnicesc ce poate și urmează a fi străbătut. Ca o hartă care îți arată, din experiența cumu­lată a înaintașilor, pe unde se poate înainta fără pericole și pe unde există riscurile căderii. Experiența, căderile și ridicările generațiilor de părinți de până la noi sunt un tezaur menit să ne facă nouă viața mai ușoară, să ne învețe pe unde să mergem. Până la urmă, acesta este și rolul Patericului, de aceea toate aceste povestiri, uneori cu un aer banal, iar alteori sclipitoare, au fost fixate în scris. Și totuși, există și un risc pe care avva Teodor îl cunoaște bine. Cuvintele de înțelepciune trebuie manevrate cu grijă. Nu degeaba Mântuitorul spune „Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi” (Mt. 7, 6). Fără atenția cuvenită, cunoașterea teoretică a vieții spirituale poate ajunge să te rănească. De aceea avva Teodor de la Ferme refuză să dea cuvânt celui care se interesa nu pentru propria sa îmbunătățire, ci pentru că era negustor și „îi plăcea să se laude din cuvintele altora”.

Cunoașterea teoretică a faptelor de viață spirituală poate da senzația de suficiență. Știi despre Dumnezeu și despre despătimire? E ca și cum L-ai cunoaște pe Dumnezeu și te-ai fi despătimit deja. Vrei să cunoști mai mult? Te adâncești și mai mult în cercetare, că doar aceasta este singura formă de cunoaștere pe care ai experimentat-o vreodată. Încetul cu încetul te lansezi pe un drum periculos. Intuiești prăpastia dintre ceea ce știi cu mintea și ceea ce trăiești. Vrei să faci ceva, dar nu știi decât să îți înmulțești cunoașterea, iar „cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa”, avertizează Ecclesiastul (1, 18). Distanța dintre ceea ce știi despre viața duhovnicească, despre experiența harului și ceea ce trăiești tu crește și mai mult, până când ajungi într-un impas greu de depășit. De aceea avva Teodor este precaut. Nu pentru că vrea să instaureze un monopol asupra cunoașterii și nici din pricina vreunui ezoterism al asceților. Pur și simplu bătrânul atrage atenția asupra tandemului dintre cunoașterea intelectuală și experiența duhovnicească. Singură această simultaneitate te poate feri de inutile suferințe și frământări. Trebuie să pornești în călătorie pentru ca ceea ce știi despre drum să capete sens și să se verifice. E nevoie să pui în practică ceea ce știi pentru ca să nu ți se pară că ai ajuns la destinație înainte de a fi pornit. Parafrazându-l pe avva Teodor de la Ferme, e nevoie să faci mai întâi lucrul, pentru ca, în cele din urmă, să ajungi la cele despre care doar ai auzit și despre care vorbești.