Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Fabrica de îmbrățișări

Fabrica de îmbrățișări

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 22 Mai, 2020

Am avut un vis neobișnuit nopțile trecute! Se făcea că vindeam la o tarabă în piață strângeri de mână. Abia făceam față solicitărilor. Veneau cumpărători de toate felurile. Nu dați decât două-trei de om, strigau cei din spate, să se ajungă la toată lumea! Nu știu de ce, dar era o mare lipsă de strângeri de mână în oraș. Așa c-am profitat de situație și-am deschis o mică linie de producție. Ce fabricam într-o zi, vindeam într-o singură oră în piață. Adevărul e că ceream un preț destul de mic pentru o strângere de mână. Suficient, însă, pentru a ieși în câștig. 

După un timp, am inaugurat o fabrică de îmbrățișări, băgând de seamă că lipseau din orașul nostru și ele. Nu le dădeam la bucată, ci en-gros­, pentru nunți și înmormântări, când se întâlneau rudele între ele și era nevoie de îmbrățișări mai mult ca oricând. 

Nici nu puteam să fac față comenzilor, deși prețul cerut nu era chiar la îndemâna oricui.

Dar marea lovitură am dat-o cu fabrica de săruturi. Trebuiau făcute comenzi din timp, pe liste separate. 

Mamele ce simțeau nevoia să-și sărute copiii, într-o parte, nepoții, nu foarte mulți, care obișnuiau să sărute mâna bunicilor, în altă parte. 

Îndrăgostiții erau trecuți pe o listă separată, cea mai lungă dintre toate. 

Nu era deloc ușor să produci atâtea feluri de săruturi, mai cu seamă că se diferențiau între ele. Tot așa și prețurile. Cele mai scumpe erau săruturile pentru îndrăgostiți, fiindcă trebuia să presari gust de rai și pulbere de pierdere de sine în ele. Dar aceștia nu se uitau niciodată la bani.

Nu mai încăpea nici o îndoială că urma să mă îmbogățesc.

Însă, ghinionist cum sunt, tocmai atunci m-am trezit. Bine că avusesem inspirația să păstrez câteva produse din timpul visului pentru mine. M-am gândit să le ofer primilor oameni pe care-i voi întâlni pe stradă. Gratis, se înțelege. 

Doar că, atunci când am vrut să-i strâng unui necunoscut mâna, iar pe altul să-l îmbrățișez, aceștia s-au uitat speriați la mine, între­bân­du-mă dacă sunt în toate mințile. După care mi-au întors spatele și au rupt-o la fugă!