Făcliile care au răspândit lumina credinței

Biserica Ortodoxă îi cinstește în chip special pe marii ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, străluciți păstori de suflete, dar și modele pentru slujitorii Bisericii, care au înfruntat veacurile până în vremea noastră. Nu doar o singură sărbătoare, cum este cea de la 30 ianuarie, ci și altele din cursul anului ne arată dragostea și evlavia dintotdeauna a credincioșilor care i-au cinstit, după cum se cuvenea, pe acești prieteni bineplăcuți lui Dumnezeu.

La data de 1 ianuarie îl pomenim pe Sfântul Vasile cel Mare, la 13 noiembrie, respectiv 27 ianuarie, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, iar în ziua de 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul. Însă, în veacul al XI-lea, în urma unei descoperiri dumnezeiești, Biserica a hotărât să îi cinstească pe toți trei în aceeași zi, cu cântări și laude, după cum este tradiția sărbătoririi sfinților care L-au urmat și L-au slujit pe Domnul.

În timpul domniei împăratului Alexie Comnenul (1081-1118), o dispută i-a împărțit în cetatea Constantinopolului pe fiii Bisericii. Unii spuneau că îl preferă pe Sfântul Vasile cel Mare, care știa ca nimeni altul cuvintele Evangheliei, dar și tainele naturii, cel cu virtuți minunate, organizator al monahismului și conducător vrednic al Bisericii într-un timp când împăratul arian Valens încerca să schimbe învățătura cea mântuitoare, luptător împotriva ereziei pnevatomahe, păstor aspru și mare filantrop, întemeietor de aziluri și așezăminte de binefaceri.

Alții luau apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur, despre care afirmau că a fost la fel de râvnitor ca și ceilalți, s-a străduit să-i întoarcă pe păcătoși la pocăință, a ajuns la desăvârșirea evanghelică și era neegalat prin elocința lui, de aceea, încă din timpul vieții, oamenii, în timp ce predica, l-au numit Gură de Aur. Asemenea revărsării unei ape line în vreme de secetă, la fel a fost și predica sa peste Biserică, tălmăcind cuvântul lui Dumnezeu, iar măiestria vorbirii, dar și a faptelor, inclusiv exilul, am putea spune că depășea pe a celorlalți dascăli cunoscuți în Biserică.

Sfântul Grigorie Teologul era și el un ierarh deosebit. Măreția și profunzimea limbajului său, înțelepciunea, elocința și nivelul pe care îl avea în contemplarea lui Dumnezeu sunt greu de egalat, iar mai presus de toate nimeni nu a reușit să vorbească despre dogma Sfintei Treimi așa cum a făcut-o el.

Așadar, daruri speciale care, în loc să-i unească pe oameni, i-au dus la tulburare, iar Dumnezeu, prin mijlocirea celor trei sfinți bineplăcuți Lui, avea să intervină într-un astfel de moment.

Sfântul Ioan Mavropie, fost mitropolit al cetății Efhaitelor, trecut mai târziu în rândul sfinților, avea să mărturisească că a avut o vedenie, în care cei trei sfinți i s-au arătat și i-au spus: După cum vezi, noi, la Dumnezeu, una suntem, nici o vrajbă nu este între noi, fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor, cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat, nu este între noi unul întâi, altul al doilea și celălalt al treilea, de chemi pe unul, vin și ceilalți doi, drept aceea, poruncește celor ce se învrăjbesc să nu se mai certe pentru noi, că nevoința noastră cât am fost în viață și după moarte a fost să îi împăcăm pe oameni și să aducem pace în lume, împreunează-ne dar făcându-ne praznic la câteșitrei odată, alcătuiește o slujbă cu imnurile fiecăruia dintre noi după arta și știința pe care ți le-a dat Dumnezeu, fă-o cunoscută creștinilor, poruncindu-le să o cinstească în fiecare an. Dacă ei ne cinstesc astfel, ca fiind unul în fața lui Dumnezeu și în Dumnezeu, noi le făgăduim că vom mijloci pentru mântuirea lor prin rugăciunea noastră comună. După aceste cuvinte, sfinții au fost înălțați la cer într-o lumină nemaivăzută, adresându-se unul altuia pe nume.

De uimire, Sfântul Ioan al Efhaitelor a rămas fără cuvinte, iar după ce și-a revenit și a înțeles tâlcul arătării, le-a spus credincioșilor, care îl respectau pentru viața sa și îl admirau, dorința celor trei ierarhi, încât după cuvântul său cele trei grupări s-au împăcat, iar mitropolitul a fost îndemnat să înceapă alcătuirea slujbei acestor sfinți. Cu mult discernământ, el a ales pentru prăznuire cea de-a 30-a zi a lui ianuarie, pecetluind astfel această lună în care fiecare dintre cei trei ierarhi este prăznuit separat.

După cum ne amintește slujba sărbătorii, cei trei ierarhi sunt treime pământească, diferiți ca persoane, cum este firesc, dar uniți prin harul lui Dumnezeu. Au lăsat pilda învăță­turilor mai ales prin viața lor, dar și prin scrieri, toți ne-au îndemnat să preamărim Sfânta Treime, pe Dumnezeu Cel Unul în trei ipostasuri. Aceste trei făclii ale Bisericii au răspândit lumina adevăratei credințe în toată lumea, atât în vremea lor, cât și mai târziu, prin exemplul lor strălucit.

Cea mai importantă virtute a lor este misiunea pe care au făcut-o împlinind cuvântul Domnului: Drept aceea, mergând, învățați toate nea­murile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28, 19-20). Sărbătoarea lor este de fapt în mod simbolic și sărbătoarea celorlalți ierarhi ai Bisericii întrucât, chiar dacă mai avem sărbători când sunt cinstiți marii păstori de suflete din locuri și timpuri diferite, nici una nu adună laolaltă asemenea lumină și învățătură.

Astfel că, într-un an pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a dedicat educației creștine și filantropilor, trebuie să mărturisim că Sfinții Trei Ierarhi sunt modelele adevăratei educații creștine, prin opera lor, prin viață. De asemenea și părinții lor, prin exemplul oferit, prin râvna mamelor creștine, fie că este vorba de Antuza, Emilia sau Nona, prin rugăciunile lor stăruitoare înainte de a-i primi ca dar al lui Dumnezeu prin viața lor și atenta preocupare pentru studii într-o vreme în care lumea nu cunoștea în mod deplin lumina cărții, precum și râvna acestora pentru a studia orașele mai cunoscute atunci sunt de fapt adevăratele modele ale educației creștine.

E de prisos să spunem că acești ierarhi au cunoscut doar două drumuri, al Bisericii și al Școlii, este de prisos să spunem că au iubit rugăciunea, contemplarea, că au ales viața singuratică, toți fiind modele pentru monahii vremurilor lor și pentru cei care au urmat.

Toți au fost autori de lucrări importante și scrieri, mari cuvântători ai tainelor negrăite, vorbindu-le oamenilor despre Împărăția lui Dumnezeu. Toți au fost mari filantropi, iubitori ai celor care aveau puțin sau nu aveau nimic. Amintindu-și că drumul fiecăruia către Împărăția lui Dumnezeu trece pe la ușa săracilor, i-au îmbră­țișat pe cei bolnavi, chiar și pe leproși, s-au străduit să apere Biserica și au fost loviți la propriu, nu doar la figurat, cu pietre, așa cum a fost tratat și primul martir al Bisericii, care vedea cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui.

Au primit darul lui Dumnezeu fiind inspirați în tâlcuirea scrierilor Sfintelor Scripturi și a întregii lor opere de îngeri, cum sunt asistați toți slujitorii, dar și de marele Pavel, cum ne glăsuiește ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu.

Au fost filantropi mai ales prin cuvântul bogat pe care l-au oferit celor săraci sufletește, dar și prin faptele de milostenie. Probabil că modelul lor nu va mai fi egalat niciodată, dar va trebui să privim către ei, rugându-i să ne inspire și să ne ajute ca lucrarea de astăzi să fie următoare slujirii lor.

Moaștele Sfinților Trei Ierarhi s-au împărțit în multe locuri ale lumii. Cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur au fost aduse la Constantinopol în 438 de la Comane, acolo unde a murit în exil; ucenicul său Proclu l-a rugat mult pe împăratul Teodosie, care i-a și scris Sfântului Ioan, cerându-i cu umilință să ierte prigoana pornită de părinții săi, să se întoarcă în cetatea împărătească pentru bucuria celor care îl așteptaseră ani îndelungați.

Capul lui este cinstit la Mănăstirea Vatopedu, în muntele Athos, iar alte părticele din moaștele sale, în multe locuri din lume.

Părți importante ale moaștelor lor care se găseau în Bazilica „Sfântul Petru” din Roma au fost înapoiate Patriarhiei Ecumenice dimpreună cu cele ale Sfântului Grigorie Teologul și ale Sfântului Vasile cel Mare și astăzi sunt cinstite în biserica din Fanar, iar prin darul lui Dumnezeu, fragmente mai mici sau mai mari din moaștele acestor sfinți se află și în România, în Paraclisul Reședinței Patriarhale, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, la Mănăstirea Slatina - Suceava și în alte locuri unde darul lui Dumnezeu se revarsă prin rugăciunile lor.