Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Fărădelegea mea voi vesti

Fărădelegea mea voi vesti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Paul Siladi - 23 Sep, 2020

În raporturile spirituale dintre părinții deșertului apar două referințe constante la autoritate. Pe de o parte, avem Scriptura, iar pe de altă parte, înțelep­ciunea părinților din generații anterioare sau, în unele cazuri, contemporani cunoscuți pentru discernământul lor. Scriptura are însă un alt statut, chiar fără să fie numite textele sale circulă asemenea unei pânze freatice și irigă întreaga gândire și experiență a părinților. Cuvintele Scripturii sunt așezate ca într-un tezaur de unde bătrânii scot câte un sfat atunci când este nevoie, iar acel cuvânt este hrana tare, suficientă pentru cel care caută.

Într-una din apoftegmele despre Avva Pimen, bătrânul este întrebat simplu de un frate: „Ce să fac?”. Avva se retrage în spatele unui verset din psalmi, pe care îl oferă fratelui fără nici o explicație. Așadar, îi spune: „Este scris: Fărădelegea mea o voi vesti și mă voi îngriji pentru păcatul meu” (Ps. 37, 18). De ce nu explică bătrânul cuvântul pe care îl dă fratelui? Ce îl face să fie atât de discret, să nu încerce să clarifice nimic? Experiența asceților îi face pe aceștia să poată diferenția foarte limpede între propriile gânduri și cele pe care le primesc de la Dumnezeu prin inspirație. În general, ei socotesc că primul gând care vine în clipa în care sunt întrebați este de la Dumnezeu. Iar gândul acesta poate să fie adesea atât de discret, încât să scape, să treacă neobservat, și atunci rămâi singur cu neputințele tale. De aceea, rugăciunea este importantă pentru că ea te pregătește, te face disponibil să prinzi cuvântul care vine de la Dumnezeu „ca o adiere de vânt lin”. Cuvântul primit poate să fie misterios, dar nu confuz, tainic, însă nu alambicat. Un asemenea sfat are puterea de a te urni, de a te așeza într-o călătorie duhovnicească în cadrul căreia, treptat, îi vei putea descoperi tu însuți sensul adânc, personal, pe care probabil că nici duhovnicul nu l-ar fi putut elucida. Practica aceasta arată cum Dumnezeu ne invită pe toți, în diferite forme, să lucrăm împreună cu el, să-i fim parteneri și prieteni.

În cazul apoftegmei citate mai devreme nu este greu să identificăm sensul ei general. Ea ne invită să ne îndreptăm atenția asupra noastră, asupra propriilor căderi și „fărădelegi” și să ne îngrijim, ori poate chiar să ne îngrijorăm, cu privire la păcatele noastre. Să ne ținem atenția la noi și să nu cădem pradă tentației facile de a-i judeca pe ceilalți și de a ne încorda mereu „mușchii critici” la fiecare ezitare a aproapelui. Tema este cunoscută. Nejudecarea, smerenia, osândirea de sine sunt temele cele mai mari și mai grele ale spiritualității filocalice. Dar ce înseamnă în mod concret pentru mine: „Fărădelegea mea o voi vesti și mă voi îngriji pentru păcatul meu”? Aceasta este călătoria pe care suntem invitați fiecare dintre noi să o facem.

Citeşte mai multe despre:   Avva Pimen