Femeile sunt fericite când aleg viața

În urmă cu câțiva ani am cunoscut-o pe N., o tânără de 29 de ani căreia medicii i-au spus clar că nu va putea avea copii. Terminase facultatea, avea o mică afacere și era într-o relație fără promisiuni cu un tânăr. Într-o zi, chiar dacă nu se considera o persoană religioasă, a intrat într-o biserică, a mers la icoana Sfântului Nicolae și s-a rugat: „Sfinte Nicolae, te rog ajută-mă să am un copil!”

La scurt timp după aceea a aflat că este însărcinată. Bucurie mare că va avea un copil. L-a anunţat îndată pe prietenul ei, dar brusc s-a năruit totul. Bucuria ei nu a fost împărtășită și de el. Dimpotrivă. I-a spus că trebuie să scape imediat de copil, că el nu-și dorește o relație serioasă. Au urmat frică, amenințări, incertitudine, disperare. Timp de două săptămâni a stat la ușa ei cu speranța că o va convinge să renunțe la sarcină.

Între timp s-au mai adăugat câteva probleme: cu câteva zile înainte să afle că este însărcinată i-a falimentat afacerea. Părinții ei erau divorțați, fiecare plecat în alt loc, deci nu se putea baza pe sprijinul familiei. Avea o sarcină dificilă, așa că, pe lângă disconfortul fizic, a aflat că va fi nevoită să stea la pat în ultimele luni.

Îi era frică să facă avort, dar nu se putea dezlipi de gândurile negative legate de viitor. Marea dilemă era: cum se va descurca ea singură, fără sprijinul tatălui copilului, al familiei, fără bani și fără posibilitatea de a lucra pe timpul sarcinii?

Salvarea a venit de la o colegă de școală primară care mă cunoștea. Ne-a pus repede în legătură și ne-am întâlnit. Nu a fost ușor. Au urmat ore de discuții, încurajări, nevoia de a construi o relație bazată pe încredere și de a înțelege că ne dorim să o sprijinim cu ce are nevoie.

Clipele de îndoială au încetat abia după primele 3 luni de sarcină. Din acest motiv, până atunci, N. a avut multe momente de cumpănă, de trecere de la o stare la alta. În cele din urmă a ales să păstreze copilul, iar noi am găsit o persoană dispusă să o ajute timp de un an cu o sumă lunară egală cu salariul mediu din care să-și poată plăti strictul necesar.

Să facem noi binele pe care am dori să-l facă alții!

Dar problemele nu s-au oprit aici. La 3 luni au început contracțiile și era să piardă sarcina. Am mers rapid cu ea la spital. Acolo a aflat că e infectată cu o boală cu transmitere sexuală, luată de la partenerul care tocmai o părăsise. O tulpină canceroasă de HPV. Vestea a căzut ca un trăsnet. Îi era frică să nu piardă copilul.

Apoi altă încercare. O lună mai târziu a aflat că inima micuţului are o mică malformație. Primul gând a fost: „Nu pot să nasc un copil cu probleme. Trebuie să fac avort”. Dar Dumnezeu i-a arătat din nou voia Lui: a descoperit că și ea are aceeași malformație și în 29 de ani de viață nu i-a creat dificultăți. S-a răzgândit.

Îi era greu însă în continuare. Se gândea cum va crește copilul fără tată, dacă se va căsători cineva cu ea având un copil. A intervenit atunci soțul unei prietene, care i-a spus: „Eu, dacă aș fi în situația de a mă căsători cu tine, aș alege să fac acest pas din toată inima. Știi de ce? Pentru eroismul tău. Faptul că ai ales să păstrezi copilul vorbeşte despre dragostea şi responsabilitatea ta, despre capacitatea de a te descurca în viață și de a depăși greutățile”.

Au urmat nașterea lui D., botezul, primele luni de viață în care am legănat pe rând copilul, făcând schimb de ture cu o prietenă, ca să se poată odihni. E un băiat inteligent, dar tare, tare năzdrăvan. Nu putea sta în aceeași poziție mai mult de câteva secunde.

În prezent N. spune că nu și-ar vedea viața fără D. Spune că D. i-a dat puterea și motivația să lupte pentru viața lui și a ei. În prezent și-a redeschis afacerea și are propria casă. N. este un exemplu puternic pentru alte mame. Un exemplu că se poate și că, dacă există sprijin şi credinţă, orice situație de criză poate fi depășită.

Uneori o încurajare schimbă totul. Alteori femeile în criză de sarcină au nevoie de sprijin profesionist pentru a depăși momentul, mai ales pentru că adesea există și alte probleme: violență, lipsa de afectivitate, relații toxice, lipsa unor modele familiale, abuzuri. Din acest motiv credem în necesitatea existenței unui centru de consiliere și sprijin pentru femeile în criză de sarcină în fiecare județ și încercăm să le oferim celor care doresc să înființeze astfel de centre sprijinul necesar în ceea ce privește deschiderea și acreditarea acestora.

Și femeile care au trecut printr-un avort sau mai multe au nevoie de consiliere și sprijin. Sunt persoane care au trecut prin această traumă și n-au vorbit cu nimeni despre durerea lor timp de 15, 20 sau 25 de ani. Multe dintre ele duc această suferință până la sfârșitul vieții. Inimile lor au nevoie să se deschidă și să vorbească despre aceste experiențe, să primească consilierea și sprijinul necesar.

Mă bucur că, după doi ani de încercări, anul acesta a ajuns la tipar o carte care reunește mărturii ale femeilor fericite că au ales viața copilului lor, precum și mărturii ale unor femei care regretă avortul. Sunt zeci de femei care au avut curajul să spună prin ce au trecut. Sperăm ca mărturiile lor să inspire și să dea curaj altor femei care trec prin situații similare. Pentru că pe cât de mare este dragostea firească a mamei pentru copil, pe atât de dure sunt presiunile exterioare pentru avort, de parcă cineva ar vrea să facă orice numai să nu se nască acel copil!
Acesta este şi obiectivul Asociației Studenți pentru Viață. Să existe cât mai multe femei fericite că au primit sprijin și au ales viața. Să scadă situațiile în care cineva ne spune: „Ce bine ar fi fost dacă vă întâlneam acum 4-5 ani sau dacă ar fi fost cineva lângă mine”. Întâi să facem noi binele pe care am dori să-l facă alții!