Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Fericirea din închisoare

Fericirea din închisoare

Un articol de: Carmelia Leonte - 14 Martie 2008

Pentru un om obişnuit al zilelor noastre, care îşi calculează mereu banii de coşniţă cu teama că luna aceasta nu va mai putea plăti facturile, pentru parlamentarul mereu nemulţumit de nivelul său de trai, pentru afaceristul a cărui cifră de afaceri este depăşită de cea a unui alt întreprinzător, mărturiile privind descoperirea fericirii în închisoare par simple fabulaţii. Cum să fi fost fericit cineva care a dus-o evident mai rău decât noi, dacă noi nu suntem?! Şi totuşi, confesiunile care vorbesc despre adevărata şi profunda fericire descoperită în situaţii tragice nu sunt rare, nu sunt excepţii de la regulă. Dimpotrivă, regula este fericirea. Pe chipurile foştilor deţinuţi politic răzbate lumina echilibrului interior, care se află atât de rar pe alte chipuri! Putem ghici o pace lăuntrică şi o împăcare cu sine greu de atins, tocmai pentru că acesta este suflul sfinţeniei.

Hristosul lăuntric

Cel mai la îndemână exemplu de puşcăriaş fericit e pentru noi părintele Nicolae Steinhardt. El nu vorbeşte decât de fericirea întâlnirii cu Hristos. Suntem siliţi să observăm că această întâlnire e facilitată de evenimente dureroase, care silesc omul să se desprindă de lumea materială, cea care este cauza suferinţei, şi să privească dincolo de ea, în încercarea de a desluşi salvarea. Aflată într-o veşnică alergare şi agitaţie, fiinţa umană imobilizată într-o celulă, privată de libertatea de a căuta în jur, ajunge să caute în sine. Şi acolo Îl găseşte pe Hristos. Arhimandritul Mina Dobzeu, în cartea de meditaţii şi amintiri „Pentru o biserică dinamică“ (Ed. Axa, Botoşani, 2005), povesteşte cum l-a cunoscut pe Nicolae Steinhardt, în penitenciarul Jilava, anul de graţie 1960. Într-o celulă supraaglomerată, cu paturi suprapuse (arhimandritul se afla la nivelul trei), a fost azvârlit într-o noapte un om confuz, îmbrăcat numai cu o cămaşă, fără pantaloni, cu o boccea sub braţ, înspăimântat, înfrigurat şi fără să ştie încotro s-o apuce, întrucât toate paturile erau ocupate. Părintele Dobzeu i-a făcut semn să urce la el şi a primit „multe mulţumiri“ de la noul venit, cel care urma să cunoască fericirea şi să scrie un jurnal pe această temă. Dimineaţa, scriitorul a mărturisit că este evreu şi că face parte din grupul Noica. Toţi intelectualii din acel grup au fost condamnaţi pentru că aveau convingeri creştine şi de spiritualitate românească, nelăsându-se influenţaţi de ideologia marxistă. Pedepsele au fost cuprinse între 10 şi 20 de ani de închisoare. Deţinutul Mina începe prin a-l admira pe acel evreu necreştin care nu s-a dezis de colegii lui români şi de convingerile lor culturale, deşi acest act de curaj avea să-l coste condamnarea la 13 ani de muncă silnică.

Căutări şi ezitări

În „Primejdia mărturisirii“ (Cluj, 2002, p.178), Steinhardt arată că orice căutare are istoricul ei. Povesteşte că de mult creştinismul începuse să îşi manifeste „puterea de fascinaţie“ asupra sa. Viitorul monah de la Rohia umbla prin biserici ortodoxe, citea cărţi de rugăciuni… dar adaugă: „Nu ştiu dacă aş fi avut curajul şi dezinvoltura să fac pasul decisiv - Din lene? De frică? Din haos lăuntric? Din risipirea a cugetului? Ca să nu-mi supăr rudele şi cunoscuţii? - dacă Acel ale cărui căi sunt de nepătruns… nu ar fi venit în ajutorul meu prin persoana filosofului Constantin Noica, fost coleg de liceu.“ Arestat în 1958, Noica face începutul unui val de percheziţii, procese nefondate şi condamnări, datorate faptului că intelectualii nu au vrut cu nici un chip să-şi trădeze idealul. Imediat ce a urmat, Steinhardt ia hotărârea de a se boteza în religia creştină. El spune: „La Malmaison, colegul meu de celulă, om cu experienţa închisorii, m-a asigurat că voi găsi preoţi îndeajuns prin puşcării dar că treaba nu va fi uşoară, căci e periculoasă şi va fi nevoie să găsesc un cleric curajos.“ Acest cleric curajos a fost arhimandritul Mina Dobzeu.

Să nu poţi dormi de fericire

Avea să scrie părintele Steinhardt: „Iată, eu am cunoscut pe Hristos prin taina sfântului botez, ca Pavel pe drumul Damascului, căci altfel cum se poate explica starea de fericire pe care am trăit-o eu, imediat după săvârşirea botezului, de către călugărul meu, decât că botezul este adevărat, că Sfintele Taine sunt adevărate“ („Jurnalul fericirii“, Cluj, 2005, p. 85). Nu e lipsit de interes să consemnăm circumstanţele concrete ale botezului. S-a purces la organizarea tainei, care trebuia săvârşită cronometrat, între momentul când se duceau tinetele la spălat şi pauza de plimbare. „Datorită unei fericite infecţii la picior“, spune Steinhardt, „nu am fost scos la plimbare“. Când deţinuţii au adus vasele cu apă, unul purtat de pr. Dobzeu şi altul de Alexandru Paleologu, părintele a folosit singurul ibric din celulă pentru apa de botez şi, la dorinţa expresă a ieromonahului ortodox, Steinhardt a fost asistat de doi preoţi catolici, doi uniţi şi un protestant. Astfel, în apa de la Jilava a coborât duhul Botezului. Cel botezat mărturiseşte că a simţit de atunci o fericire extraordinară, care nu l-a mai părăsit nicicând, nici la Jilava, nici la Gherla, şi care îl făcea uneori să se scoale brusc din somn, să nu poată dormi de atâta fericire.