Fericitul Augustin, „De Continentia”

Înfrânarea, chibzuința, abstinența par astăzi subiecte desuete, căci trăim într-o lume unde plăcerea și libertinajul, pentru mulți semeni, au devenit scopuri ultime și unice ale existenței. Cum să renunțe omul zilelor noastre la „bucuriile și tentațiile” modernismului și să aleagă drumul îngust, plin de nevoințe și înfrânare, câtă vreme contemporaneitatea a transformat plăcerea și puterea în adevărați idoli? Timpurile de azi, cu toate provocările geopolitice și militare, în mare, sunt dominate de prosperitate și dorință crescândă de confort. În pofida evidentelor temeri la nivel global, tot mai numeroși semeni, ca niciodată în istoria omenirii, beneficiază de condiții decente de trai, tinzând tot mai sistematic a evita înfrânarea, asceza, durerea și a se însoți cu plăcerea și neînfrânarea. Cum să înțeleagă omul prezent una din cele mai mari virtuți creștine, înfrânarea? Nu e o problemă doar a zilelor noastre, ea suscitând nenumărate problematizări încă din primele veacuri ale creștinismului.

Pentru că zilele trecute, în 15 iunie, l-am proslăvit în calendarul ortodox pe Fericitul Augustin, remarcabil teolog al primelor veacuri creștine, doresc a mă opri la învățătura acestuia despre înfrânare. Tema este expusă pe larg în cartea Despre înfrânare, apărută nu demult la Editura Doxologia a Arhiepiscopiei Iașilor, tradusă din limba latină de părintele arhidiacon prof. dr. Ilarion Argatu, asistent asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” - Iași și la Facultatea de Litere - Filologie clasică, pe care le-a și absolvit. Totodată, părintele Ilarion este și profesor la Seminarul Teologic ieșean.

În documentata introducere a lucrării, traducătorul oferă cititorului bogate informații despre scrierea Fericitului Augustin, De Continentia (Despre înfrânare), la care a trudit cu inspirat condei spre a o expune în românește, continuând astfel tradiția marilor tălmaci români, clerici și mireni, ce au îmbogățit literatura religioasă de la noi cu opere inestimabile ale Părinților Bisericii.

Aflăm astfel că prezenta traducere a avut ca suport textul latin publicat în Patrologiae cursus completus, series latina, volumen XL: Sacti Aurelii Augustini, Hiponensis episcopi, Opera Omnia, tomus sextus, 1863.

Referitor la timpul, scopul și autenticitatea scrierii, autorul traducerii ne provoacă să parcurgem o veritabilă analiză holistică bazată pe studiu minuțios și profesionist, contextualizat pe analiză internă și datarea scurtului tratat despre înfrânare, pe motivația marelui teolog apusean de a redacta sau a rosti o predică având tema precizată, urmărind în mod direct combaterea maniheismului și a pelagianismului, erezii ce au tulburat puternic pacea în Biserică.

O temă detaliată în amplul studiu introductiv rămâne cea a păcatului strămoșesc, după cum reiese din tratatul De Continentia; Fericitul Augustin afirma că prin păcatul lui Adam a intrat în lume pofta, care poate fi răpusă doar prin înfrânare. Concluzia autorului introducerii legat de acest subiect este următoarea: „Această poftă, dezacordare a armoniei duh-trup sau dezbinarea naturii umane este, în viziunea augustiniană, pedeapsa de după cădere, vina păcatului. El afirmă că, deși păcatul se șterge prin har, totuși vina rămâne, sub forma poftei, ce se luptă în mădularele noastre”.

Un subiect la fel de interesant, prezentat de părintele arhidiacon Ilarion Argatu în prefață, îl constituie concepția Fericitului Augustin despre căsătorie între urmările păcatului strămo­șesc și darul lui Dumnezeu: „legătura dintre bărbat și femeie, așa cum a fost creată de Dumnezeu, este una bună în sine, însă pofta care își găsește împlinire în căsătorie este rea, și aceasta nu datorită căsătoriei, ci din pricina păcatului strămoșesc”.

Ultima chestiune din studiul introductiv lămurește caracterul operei augustiniene: tratat sau cuvântare. După argumentele interne prezentate, textul pare să fi fost inițial o predică, un discurs rostit în fața unui auditoriu divers, cu toate că orânduirea ideilor și a conținutului ne poate indica ipoteza că lucrarea a reprezentat, de fapt, o meditație scrisă pe această temă. Traducătorul lucrării augustiniene conchide în acest sens: „Considerăm că, din aceste variante, cea mai probabilă este cea a predicii, deși nu trebuie să pierdem din vedere structura deosebit de atentă și elevată a cuvântării. Nu afirmăm aceasta pentru a se înțelege că Augustin nu ar fi fost capabil să cuvânteze cu erudiția pe care o manifesta în scris, ci tocmai pentru a evidenția că Despre înfrânare este o cuvântare în care face dovada deplină a acestei fericite îmbinări”.

Concomitent cu cele prezentate, remarcăm faptul că textul Fericitului Augustin a fost îmbogățit de părintele profesor Argatu prin necesare și lămuritoare note de final, menite să-l ajute pe cititor să deslușească sensurile profunde vizate de Părintele african în opera sa.

Textul propriu-zis al scrierii augustiniene este împărțit în 14 capete (capitole), în care cunoscutul teolog din antichitatea creștină tratează chestiunea înfrânării trupului, definind-o ca pe un dar al lui Dumnezeu, evidențiind că la fel de importantă se arată înfrânarea gurii și a inimii. Totodată, Fericitul Augustin ne învederează că lupta împotriva plăcerilor durează toată viața, iar pofta nu poate fi învinsă decât grație harului dobândit prin înfrânare, și nu doar prin puterile proprii.

Cu adâncă pietate, Părintele apusean, cinstit și în calendarul nostru, spune că „despre virtutea sufletului, numită înfrânare, e cu anevoie de discutat îndeajuns de cuviincios și de demn, dar acela al Cărui mare dar este această virtute va ajuta smerenia noastră [aflată] sub povara unei asemenea dificultăți”.

Celelalte aserțiuni augustiniene despre înfrânare și rosturile ei mântuitoare vă las a le descoperi singuri, prin lectură. Volumul nu se adresează doar teologilor, ci și tuturor credin­cioșilor ce înțeleg că înfrânarea aduce valoare trupului curățit prin asceză și abstinență, că virtutea înfrânării se dovedește mai mult decât o valoare morală: este puterea credinței, lucrarea lui Dumnezeu care-l ridică pe om dincolo de limitele trupești, devoalate în natura sa căzută. Nădăjduind că parcurgerea textului augustinian vă va aduce bucurie și folos duhovnicesc, îl felicităm pe părintele arhidiacon prof. dr. Ilarion Argatu pentru trudnica și frumoasa lucrare de traducere cu care teologia patristică de la noi s-a îmbogățit.