Fitness studio. O noţiune modernă

Mai nou, peste tot s-au deschis asemenea fitness studiouri. Dai de ele la tot pasul. Toate sunt pline de oameni grijulii de a-şi menţine sănătatea, "forma". Se cheltuiesc sume importante pentru a ridica greutăţi, pentru a face flexiuni obositoare etc., etc. Se găseşte şi timp, deşi lumea de astăzi suferă de o cronică lipsă de timp. Suntem prea ocupaţi să ne vizităm rudele bătrâne şi neputincioase, prietenii bolnavi pe patul de spital. "N-am avut timp", spunem şi toată lumea ne crede. Da, s-ar zice că Einstein s-a înşelat, timpul omului modern nu se dilată cum ne învaţă Teoria Relativităţii, dimpotrivă, se contractă, o zi, o săptămână, o lună, un an trec de parc-ar fi un vis frumos (un coşmar durează mai mult). Pentru fitness studiouri găsim timp, îl fabricăm parcă din nimic. De dragul acestor locante miraculoase, care ne asigură tinereţea veşnică (până la proba contrarie, pe care n-o acceptăm decât ca proprie experienţă), găsim şi timp, ne împăcăm şi cu Einstein…

Totuşi, nu se poate să nu ne punem o întrebare…Unde sunt instituţiile care să ne vindece psihicul, sufletul, mintea? Ce se întâmplă cu fitnessul sufletului, cu liniştea, cu…? Cu atâţia factori care compun starea de sănătate sufletească, spirituală…? Unde sunt adunate aparatele cu care nu ne fortificăm muşchii, braţele, picioarele, ci gândurile constructive, decizia de-a deveni din fiinţe speriate, nesigure, spiritual debile, gata de a trece cu nepăsare pe lângă suferinţele celorlalţi, interesându-ne doar de inevitabilul "eu", alte fiinţe, cu înrădăcinare robustă în lumea binelui? N-am văzut nicăieri asemenea "ateliere" de produs, de perfecţionat sănătatea minţii, rezistenţa la ispite, la aplecarea spre rău…

În Filocalia Greacă, Sfântul Antonie spune: "Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele prin alegere cu voia. Nu este păcat a mânca, ci a mânca fără cuviinţă şi fără înfrânare. Nu este păcat a privi, ci a privi cu pizmă, cu mândrie. Nu este păcat a asculta liniştit, ci a asculta cu mânie. Nu este păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar este păcat vorbirea de rău… Fiecare dintre mădularele noastre păcătuieşte când din slobodă alegere lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu".

Nu sunt deci vinovate plăcerile împreunate cu ceea ce se săvârşeşte în mod necesar, ci devierea lucrării simţurilor în căutarea cu orice preţ a plăcerii. Oricâte fitness studiouri am înfiinţa, ele nu distrug patimile, care duc la dezordine, la slăbirea şi descompunerea spiritului, cel care menţine şi sănătatea trupului. Astfel, omul este împins tot mai departe rostogolindu-se tot mai adânc spre plictiseală, spre golul prevestitor de moarte. "Căci după cum se ştie, totdeauna plăcerea este legată de durere, astfel că omul purtat de frica morţii care i se vesteşte prin ea, îşi duce firea spre moarte", spune D. Stăniloae în Ascetica şi Mistica (pg. 102).

El se cufundă tot mai mult în iraţionalitate, în incapacitatea de a se opri din pornirile sale. Ni se pare că superficialul e profund, consistent şi durabil, de aceea ne atrage. După ce o clipă am avut iluzia că ne poate astâmpăra setea de existenţă adevărată, ne însetează din ce în ce mai mult, dat fiind imposibilitatea lui de a ne satisface. Astfel sentimentul de zădărnicie, din ce în ce mai clar, devine cu vremea o trândăvie spirituală ucigătoare, numită de Sfinţii Părinţi "acedie".

De aceea Sfinţii Părinţi cer în primul rând efortul omului, o întărire a minţii, voinţa ei de a se lumina cu privire la rostul şi datoriile pe care le are.

Suntem la începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Asemenea momente sunt prilejuri foarte potrivite pentru a reflecta. Cuvintele Sfântului Antonie ne ajută să înţelegem că îmbunătăţirea noastră spirituală este un proces complex, mergând dincolo de aspectul lui strict material. Este vorba de cuviinţă şi înfrânare de la pizmă, mândrie şi mânie, nu numai de la aspectele imediate, văzute, cu care înlocuim de multe ori transformări de fond ale fiinţei noastre. Este vorba şi de un post al gândurilor, al minţii. Şi este vorba de a trece dincolo de superficialitatea care ne guvernează viaţa. Studiouri pentru menţinerea formei fizice? De ce nu? Dar dacă ne oprim doar la ele n-am realizat nimic. Poate doar o pereche de bicepşi spectaculoşi cu care ne mândrim în emisiuni televizate de o calitate îndoielnică. Poate că ar trebui să ne gândim la dobândirea altor forme de robusteţe: cea sufletească, cea care înseamnă modestie, sinceritate, adâncime a sentimentelor, evaluare a unei atitudini cu adevărat ziditoare de viaţă. Un alt fel de fitness, dacă vrem să ne exprimăm astfel. Un fitness al bunătăţii, al solicitudinii, al caracterului integru, al aspiraţiei spre o viaţă nepătată, spre o încadrare în bine, în necontenita râvnă de a ne îmbunătăţi. Tinzând spre reala sănătate nu numai a trupului, dar şi a sufletului, omul ar putea schimba lumea în care trăim şi cu care, din păcate, nu ne putem mândri astăzi, cu toată frecvenţa fitness studiourilor…