Formarea religioasă în spiritul valorilor europene

Observăm astăzi cum se face apel aproape la orice pas, în orice problemă care frământă societatea noastră, la drepturile omului (dreptul la viaţă, dreptul la liberă exprimare, dreptul la educaţie, dreptul la libertatea de conştiinţă etc.). Educaţia religioasă constituie un mijloc de promovare a drepturilor omului, în baza va­lorilor şi a atitudinilor pe care aceasta le propune.

Educaţia religioasă din sistemul de învăţământ preuniversitar din România se bazează pe principii sănătoase, creştine şi didactice, pe respectul reciproc şi preţuirea semenilor, pe toleranţă şi iubire, altruism şi empatie, pe posibilitatea progresului spiritual personal, care contribuie în mod decisiv la formarea unei societăţi paşnice, la convieţuirea în armonie cu aproapele şi ne fereşte de forme eronate de înţelegere a credinţei, precum mişcările fundamentalist-extremiste care pun la încercare din ce în ce mai mult pacea şi liniştea mondială.

În educaţia religioasă ce se desfăşoară în şcolile noastre se evidenţiază uşor şi principiile unei educaţii ecumenice autentice, care să formeze pe tânăr nu obtuz spiritual, ci cu o largă privire de ansamblu şi de cunoaştere a realităţilor religioase ce-l înconjoară, ferindu-l de intoleranţă religioasă şi de o ignoranţă profundă a fenomenului religios universal. Profesorul Constantin Cucoş, vorbind despre necesitatea educaţiei religioase în școală, aduce ca argument principiul ecumenic: „Instrucția și formarea religioasă ne predispun și ne pregătesc într-o măsură mai mare pentru acceptarea și înțelegerea aproa­pelui. Numai în măsura în care suntem instruiți (și) religios și ne postăm bine în perimetrul religiei proprii, devenim mai generoși cu alții, nu mai suntem suspicioși și nu mai vedem în ceilalți virtuale «pericole». Numai cel care se îndoiește de cre­dința lui fuge de celălalt, se închide în sine, se izolează, aruncă anatema spre altul. În mă­sura în care elevii își încor­po­rează valorile specifice și experimentează credința proprie, ajung la acea capacitate empa­tică necesară pentru a înțelege credința celuilalt, a respecta sincer alteritatea confesională, a se deschide celuilalt, a i se dărui, a-l prețui cu adevărat. Dialogul interconfesional se face între persoane bine situate religios, instruite suficient, în cunoștință de cauză în ceea ce privește religia proprie și alte religii sau confesiuni”.

Educația filosofică și ecu­menică sporește capacitatea critică, creativă și de gândire analitică, o educație în care profesorii sunt profesori și elevi, iar elevii sunt elevi și profesori în același timp. În această lucrare sau, mai bine zis, împreună-lucrare, educația ecumenică poate face referire la o educație care găzd­uiește toate domeniile cunoașterii, adică se caută și se subliniază interconectarea cunoașterii. Prin urmare, unitatea în diversitate a religiilor nu este limitată la creștinism, ci este extinsă la toate celelalte sectoare ale vieții, în special în educație, unde se interacţionează pe toate planurile, inclusiv cel religios. Educația ecumenică oferă oamenilor oportunități ample de a-și exprima modelul gândirii. Educația ecumenică este educația pentru adevăr realizată prin cunoaştere reciprocă. Astfel, se apără identitatea proprie cu conştiinţa exprimării adevărului, dar totodată se arată în numele adevărului şi toleranţa, şi deschiderea faţă de celelalte credinţe. Aceasta le permite elevilor să vorbească adevărul în orice situație dată, prin dialog constructiv şi eficient al dezvoltării personalităţii şi spiritualităţii fiecăruia, prin cunoaşterea semenilor şi prin descoperirea celuilalt. În sala de clasă, spațiul este creat pentru a permite un mediu de predare și învățare, spirit de echipă funcțional sau cores­pon­dență, dialog, respect reciproc, schimb de idei pentru cunoaş­terea propriei identităţi creştine, dar şi a celorlalţi, pentru o socie­tate mai bună, mai sigură şi plină de respect şi înţelegere, fără devieri violente, verbale sau fizice, în numele divinităţii.

Spiritul educației ecumenice se regăseşte în toate programele şcolare ale disciplinei religie, fiind tipul de educație care pune accent pe trei domenii ale dialogului: epistemologic, religie și cultură. Acesta implică faptul că educația ecumenică este un tip de educație care are ca scop promovarea unității cunoașterii, promovarea dialogului printre diferite denominațiuni religioase și promovarea dialogului intercultural. În programa școlară de religie ortodoxă de la clasele IX-XII la nivelul competenţelor interpersonale, interculturale, sociale şi civice se subliniază dobândirea de: „informaţii despre propria credinţă şi despre alte credinţe şi convingeri; cunoştinţe referitoare la principalele evenimente din istoria Bisericii; noţiuni referitoare la atitudini şi comportamente creştine în relaţia cu aproapele şi în raportarea la comunitate; asumarea şi susţinerea propriei identităţi religioase; integrarea în comunităţi variate din punctul de vedere al convingerilor; respectarea opiniilor şi a comportamentelor semenilor; eli­minarea din comportament a oricărei forme de violenţă pe criterii religioase; medierea situa­ţiilor conflictuale care pot apărea la nivelul comunităţii; înţele­ge­rea diferenţelor dintre valorile specifice diferitelor religii; res­pectul faţă de cei de alte credinţe şi convingeri; responsabilitate în raport cu propriul comportament; acceptarea diversităţii şi susţinerea coeziunii la nivelul comunităţii; implicarea în viaţa comunităţii”.

Educația ecumenică poate fi privită ca o educație religioasă pentru societatea globalizată şi tehnologizată în care trăim, un nou mod de cunoaştere şi de măr­turisire şi promovare a credinţei şi convingerilor personale şi de respect pentru ceilalţi, deoarece religia nu poate fi privată de o educație bună.

Prin urmare, în contextul secularizării actuale, când valorile tradiţionale sunt depreciate, iar educaţia este supusă unor schimbări de paradigmă, tinerii au nevoie de sprijinul familiei, Bisericii și al școlii, întrucât doar printr-o orientare adecvată și prin promovarea modelelor au­tentice vor putea să discearnă între provocările actuale și pers­pectivele de viitor. Educaţia religioasă în școală oferă un ori­zont spiritual integrator, un liant care relaţionează şi integrează cunoştinţele de la celelalte discipline școlare, spre a forma împreună un reper spiritual luminos şi edificator pentru viaţă, trăită în comuniune de iubire şi coresponsabilitate pentru binele comun.