Frământări și mărturisiri din file ale vremurilor grele de demult (III)

Ioan Ianolide a iubit pe Hristos şi s‑a învrednicit să sufere senin pentru El, făcând cunoscută lumii această adevărată bucurie. În dialogurile cu părintele arhimandrit Benedict Ghiuș de la Mănăstirea Cernica sau în epistolele pe care i le trimitea mărturisește această permanentă căutare spre calea cea adevărată a Împărăției: „Sfârtecat de dureri, caut trupului alinare, dar sufletului, unde s‑o găsesc? Mă apropii de obştescul sfârşit, pentru care vă rog să mă ajutați cu rugăciuneaÎ.

10 octombrie 1974

Dragă Părinte Benedict,

De n‑ar fi Dincolo, n‑aş pricepe nimic aici – de n‑ar fi Mâine, n‑ar fi suportabil azi – Duhul Sfânt străbate pretutindeni şi necontenit. „Imnele Bucuriei” m‑au uimit şi‑l strâng la inimă cu toată dragostea pe Ion Alexandru. Sănătatea mea mă părăseşte şi durerile se înteţesc – sunt aici pentru o cură care sper să mă ajute. Vă doresc sănătate şi bucurii în duh. Cu toată dragostea,

I. Ianolide

Dragă Părinte Benedict,

Sfârtecat de dureri, caut trupului alinare, dar sufletului, unde s‑o găsesc? Îi citesc pe Sorescu, Stănescu, Dinescu şi Alexandru şi mă bucur.

Multă iubire,

I. Ianolide

20 martie 1976

Dragă Părinte Benedict,

În viteză barbară am vizitat Sfintele Mănăstiri din Bucovina. Sunt la Vatra Dornei, la cură balneară. Deşi mi se pare că‑s mort, totuşi viul Dumnezeu musteşte viaţă în sufletul meu.

Ion I.

6‑7 noiembrie 1978

Dragă Părinte Benedict,

Se aprind în mine vise sfinte şi le sting, de mă simt un cimitir de spirit înmormântat, şi, împotriva realităţii, ţâşnesc mereu alte şi alte năzuinţe sublime, de mă cred unii nebun, iar alţii înţelept - şi aşa mă apropii de obştescul sfârşit, pentru care vă rog să mă ajutați cu rugăciunea.

Dragoste!

Ioan I.

27 martie 1983

Iubite Părinte Benedict,

Mă bucur că v‑am văzut şi v‑am găsit atât de viu spiritual şi de prezent în lumea noastră atât de frământată. De asemenea, mă bucur de exemplul viu de slujire a Altarului, căci fără tainele săvârşite la Altar nu e posibilă ordine în lume, dar, în acelaşi timp, într‑o epocă de grave transformări, cu toată grija necesară, trebuie să gândim şi la modul şi importanța la care se referă tainele, căci ele au un corespondent în concretul socio‑istoric.

Tainele, dogmele, învăţătura, Biserica trebuie să slujească oamenilor. Mântuirea e operă tainică de Altar, cât şi act concret de viaţă. Se pare că viaţa cere ceva nou. Duhul Sfânt lucrează liber peste viaţă, peste suflete, peste oameni, mereu actual, mereu viu, mereu eficace. Trebuie să avem deci curajul de a cerceta, cu frică de Dumnezeu, lucrurile în care oamenii nu‑şi mai îndeplinesc menirea mesianică. E vremea să ne întoarcem pas cu pas, epocă cu epocă, până la Însuşi
Iisus Domnul nostru şi să‑L întrebăm pe El şi să aflăm de la El ce este de făcut.

Biserica e sfântă, tainele sunt reale, dogmele sunt necesare, toate corespund necesităţilor istorice. Cum dăm dinamism lucrării noastre? Care sunt problemele lumii de azi? Care sunt soluţiile oferite de Hristos?

Părinte Benedict, cu toată smerenia, problematizez aceste subiecte, iubind pe Iisus, Biserica şi oamenii dimpreună. Sunt un laic, dar sunt slujitor de o viaţă al lui Iisus, al Bisericii şi al oamenilor. Aş vrea să nu mor fără a fi fost de folos acelora pe care‑i slujesc şi‑i iubesc.

Cu toată dragostea, rugându‑vă, să mă pomeniţi la Sfântul Altar.

Ioan I.

29 iulie 1983

Părinte Benedict,

E miezul nopţii. Am avut o zi de intensă efervescenţă spirituală. Caut necontenit articularea adevărului divin cu adevărul uman, a pământului cu cerul, a materiei cu spiritul, a vremelnicului cu eternul, a credinţei cu lumea.

Biserica are o răspundere unică în destinul omenirii. Criza creştinătăţii este fundalul crizei omenirii de azi. Cauzele crizei creştine se întind pe parcursul celor 2000 de ani şi personajul cel mai dramatic este Sfântul Ioan Hrisostom. În el au coexistat divinul cu umanul, cerul şi pământul, spiritul şi materia, Biserica şi lumea. Avem o tradiţie sfântă. Sfântă este Biserica care a slujit lumea, cu toate mijloacele cu care a slujit‑o Iisus Mântuitorul.

Sfântul Ioan Hrisostom a încercat să slujească lumea, s‑a sacrificat acestui scop şi a fost ucis. Ucis a fost şi Mântuitorul. Ucişi au fost şi alţi sinceri slujitori. E necesar să redescoperim aspectul social al creştinismului, viziunea despre lume şi viaţă a Mântuitorului. La Judecată vom fi întrebaţi cât bine am făcut în lume, câtă dreptate am împărţit în lume, câte răutăţi am învins în lume – şi toate acestea nu se săvârşesc numai prin rugăciuni, evlavie şi piozitate.

Noi suntem bătrâni de acum, dar sunt sigur că generaţiile viitoare se vor deosebi mult de noi. Cred în Iisus, cred în Sfânta Biserică și mă lupt cu oamenii ipocriţi, laşi şi ignoranţi.

Biserica are în sine tot ce‑i trebuie lumii spre a‑şi rezolva problemele.

Cu toată dragostea,

Ioan I.

20 decembrie 1983

Iubite Părinte Benedict,

Sărbătorim în curând, încă o dată, naşterea Domnului Iisus Hristos. Este evenimentul crucial al istoriei omenirii. Aşa se pregăteşte a doua venire a lui Hristos, ca biruitor, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Am citit undeva o analiză a epocii în care s‑a născut Mântuitorul, care înfăţişa lumea iudaică, lumea greacă şi lumea romană în plină criză, necesitând deci intervenţia divină în istorie prin naşterea Domnului. După aproape două milenii, lumea se află într‑o criză care anunţă din nou un sfârşit, un sfârşit de lume, un sfârşit de eră, un sfârşit de cultură. Civilizaţia noastră, fie pe cale militară, fie pe cale paşnică, este incapabilă să iasă din criza în care se află, căci s‑a orientat greşit. Armele ne ameninţă, ne ameninţă poluarea, iar maşinile și consumul au epuizat rezervele naturii, echilibrul ecologic este periclitat, iar orânduirile sociale se dizolvă; imoralita­tea face ravagii, gândirea e hao­tică şi oamenii sunt alienaţi - în acest context, dezastrul este inevitabil.

Cutremuraţi stăm în faţa lui Dumnezeu şi ne întrebăm ce este de făcut? Să se nască o nouă lume? Să se schimbe lumea la faţă? Cine şi cum poate face astfel de minuni? Dezastrele secolului nostru nu au origine creştină. De aceea, de acest Crăciun sunt trist, dar și oarecum vesel, iar rugăciunea‑mi fierbinte este să mi se dăruiască sfârşit creştinesc.

Regret că nu mă ajută sănătatea ca să poposesc pe la Cernica şi să avem părtăşie sufletească.

Vă doresc seninătate, putere şi credinţă până la sfârşit.

La mulţi ani!

Cu toată dragostea,

Ioan I.