Frații

Tot ce știu despre fratele mai mare al bunicului meu, Gheorghe, e că-l chema Iancu și că avea niște mâini albe ca de zăpadă.
Doar mâinile și fruntea, la fel de albă și ea, îi ieșeau de sub plapumă. Cum de nu-mi spusese bunicul că e frate cu un om de zăpadă? Tocmai se topea când am ajuns lângă patul în care stătea lungit. Era miezul verii și se acoperise cu plapuma, ca eu să nu văd ce puțin mai rămăsese din el. Îl mai văzusem pe unchiul Iancu de câteva ori, dar numai iarna, când erau oameni de zăpadă destui. Nu avusesem de ce să intru în vorbă cu el, mai cu seamă că trecea cu mers de om dornic de primăvară pe drum.
Primăvara pe care și-o dorea el se dusese. Venise vara acum și, cum oamenii de zăpadă se topiseră demult, băgam dintr-odată de seamă că fratele bunicului meu era făcut din zăpadă și el. Dar bunicul nu-mi spusese asta niciodată. Mi-ar fi plăcut să mă laud cu un astfel de lucru în fața celorlalți copii. Acum era însă prea târziu. Unchiul Iancu se topea. Un pic dacă mai întârziam, am fi găsit patul gol.
Ardea o lumânare la capul lui. Poate că de la flacăra ei se topea el atât de repede.
Se stinge, l-am auzit pe bunicul spunând. Credeam că e vorba de lumânare. Dar bunicul nu zisese de ea. Se topeau și lumânarea, și unchiul, dar în feluri diferite.
Nu te lăsa, unchiule, îmi venea să strig, n-o lăsa să ți-o ia înainte! Țineam, se înțelege, cu fratele bunicului. Datorită înrudirii lui cu oamenii de zăpadă, abia după aceea cu mine. Să fi știut că asta o să-i grăbească sfârșitul, aș fi ținut cu lumânarea, care ardea mai departe.
Mai apoi, a venit fratele mai mic al bunicului, pe care-l chema Dude, și m-a dus acasă cu căruța.
Bunicul a rămas acolo, în caz că sufletul fratelui său cerea o cană cu apă. Că era vară și putea să i se facă sete. Zicea s-o primească de la el.
Și a venit după aia iarna din nou. Și, într-o zi, eu m-am sculat cu noaptea în cap și-am făcut un om de zăpadă în dreptul odăii în care dormea bunicul.
Ce e cu omul ăsta aici?, a întrebat dimineața bunicul mirat.
E fratele tău, Iancu, i-am spus.
Bunicul l-a măsurat de câteva ori cu privirea, după care s-a întors cu spatele la mine și s-a șters la ochi pe furiș.