Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Frig

Frig

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 12 Noi, 2021

În amintirea lui Doru Dinu Glăvan

Se făcea că muriseră toate cuvintele și eu trebuia să rostesc un discurs despre ele înainte de a fi vârâte în groapă. O groapă comună, asemenea celor din vremuri de război ori de ciumă. În timp ce mă gândeam despre ce să vorbesc - mai era puțin și ajungeam la cimitir - mi-am adus aminte de nopțile acelea în care stăteam c-o foaie albă de hârtie în față și mă uitam la ea ca la un câmp înghețat peste care nu aveam curaj să trec singur, rugându-mă atunci de cuvintele aflate de cealaltă parte a câmpului să-mi sară în ajutor, însă ele își puneau iute boturi de lup și-mi răspundeau din depărtare, asemenea lupilor, cu urlete lungi, înfrigurându-mă. Cu gândul la toate acestea, aproape că-mi părea bine că-și dăduseră duhul. Pentru ca imediat să mi se facă rușine. Apoi frig. De zeci de ori mai frig decât în nopțile respective. Și de sute de ori mai frică decât atunci. Eram de mii de ori mai singur, rămânând fără ele. Câte o singurătate pentru fiecare cuvânt mort!

Cum aveam să mă descurc de acum încolo? Mai era posibil să-mi scriu cărțile în lipsa lor? Dar să vorbesc fără să mă folosesc de ele?

Știți ce! am strigat, e mai bine ca eu să tac.

Despre moarte, am spus, despre cea a cuvintelor, îndeosebi, cel mai potrivit este să vorbești tăcând. Era exact discursul pe care-l așteptau ceilalți. Câțiva chiar au vrut să bată din palme. Dar i-a oprit la timp privirea mirată a tăcerii mele. Sunt lucruri despre care trebuie să taci. Moartea e unul dintre ele!

Hau, Hau, au urlat dintr-odată miile de boturi ale tăcerii din sicriu.

Ai ajuns la capătul nopții. Și la capătul fricii, s-au pus răposatele în clipa următoare pe râs.

Trezește-te! Suntem vii!

Și cu groapa asta mare din cimitir ce fac? am întrebat.

O astupi cu perna, ce să faci!

Când m-am trezit, chiar asta am făcut, întrebând ale cui sunt lacrimile de pe pernă.

Ale tale, mi-au răspuns cuvintele tăcând. Ai plâns în timp ce visai. Plângi și acum!