Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Gabriel Rădășanu sau devotamentul și dăruirea la strana Catedralei Patriarhale
Se folosesc diferiți termeni pentru a‑i desemna pe marii cântăreți: ieropsalt, protopsalt, lampadar, psalt, dar mulți dintre cei care nu au primit oficial astfel de titluri sunt mai presus decât alții, cărora le‑au fost acordate într‑o conjunctură sau alta.
Cu adevărat importante rămân dragostea și fidelitatea celor care cântă, atenția nu doar la cântare, ci mai ales la rugăciune, dorința de a împodobi slujbele eclesiale și exemplul oferit altora.
Dacă astăzi, la Catedrala Patriarhală, se cântă adesea la cele două strane, cu mult timp înainte de a ajunge în acest loc, am observat într‑un sat modest din ținutul Sucevei, unde am copilărit, la Rădășeni, cum era la fel la Utrenie, iar la Sfânta Liturghie cei doi cântăreți se alăturau fie la strana dreaptă, fie la cea din stânga, lor adăugându‑li‑se un grup de credincioși care înfrumusețau slujba.
Am văzut apoi la Mănăstirea Neamț aceeași rânduială, la Sihăstria, unde am petrecut aproape toate vacanțele ca seminarist, și la marile mănăstiri de călugărițe Agapia și Văratic.
Am întâlnit și situații când monahii sau cântăreții se întâlneau sporadic, de aceea nu se mai putea organiza și strana a doua.
Ani la rând, în Catedrala Mitropolitană din Iași, în zilele de sărbătoare, dar și în cele de rând, se cânta la amândouă stranele. În pofida unor vremuri de încercare, multe dintre tradițiile Bisericii s‑au păstrat cu multă jertfă și dăruire.
Când am venit la București, slujind câțiva ani la Catedrala Patriarhală, am avut o imagine de ansamblu asupra anumitor aspecte legate de organizarea slujbelor bisericești, dar și de cântarea la strană.
M‑am bucurat când am întâlnit dragostea și râvna unora și m‑am întristat de atitudinile nepotrivite ale altora.
Unii dintre părinții sau cântăreții Catedralei aveau, dincolo de felul specific de a fi, dorința și bucuria împreună‑slujirii în vestita Catedrală a Țării Românești.
Între aceștia l‑am remarcat dintru început pe Gabriel Rădășanu.
Nici timid, nici prea tumultuos, nici foarte ascultător, nici indiferent, Gabriel Rădășanu a adunat, după cum am putut observa, dincolo de criticile care dau contur unei persoane, multe aprecieri.
Acestea veneau mai ales pentru vibrația și frumusețea vocii, care este un dar de la Dumnezeu, pe care l‑a cultivat mereu.
Mai erau și alți tineri împreună cu el, cred că toți sunt în momentul de față slujitori ai Sfântului Altar, însă el a rămas să închipuie, prin cântare, ceata psalților, fără a se depărta de aceea a slujitorilor Sfântului Altar.
Ulterior am aflat mai multe amănunte despre obârșia lui. M‑am bucurat să știu că își are originile în ținutul Fălticenilor, la Pleșești, județul Suceava, că a urmat cursurile Seminarului Teologic Dosoftei Mitropolitul din Suceava și că acolo a fost coleg de clasă cu Preasfințitul Părinte Damaschin Luchian Dorneanul.
A avut de atunci preocupări care vizau în special muzica bisericească. Îl evocă adeseori pe profesorul său de muzică de la Seminarul sucevean, preotul Alexandru Lăzăreanu, care i‑a fost întâiul mentor pe acest drum, dăruindu‑i prima carte de muzică, pe care o păstrează și acum.
Nu i‑a uitat nici pe ceilalți dascăli din perioada de formare, ori pe preoții la care a cântat în Suceava, întrucât nu au fost puține locurile unde a ostenit.
Îi pomenește, între cei de la care a învățat, pe lângă cunoscutul protopsalt grec Theodoros Vassilikos, pe care‑l asculta cu vădită admirație după înregistrările audio, pe Athanasios Karamanis, pe părintele Gabriel Oprea de la Mănăstirea Stavropoleos și pe apropiații colaboratori de la Catedrala Patriarhală Mihail Bucă și Adrian Stolnicu, cu care a cântat dintru început.
Într‑un răstimp de 20 de ani, de când ostenește la Catedrala Patriarhală, Gabriel Rădășanu s‑a remarcat prin atitudine atentă și elegantă, punctualitate și dăruire, prin felul în care a cântat ori a lecturat psalmii, textele biblice și alcătuirile imnografilor.
În vremea când eram Mare Eclesiarh al Catedralei, îi solicitam să citească anumite pasaje, mai ales în momentele importante ale anului bisericesc.
Nu pot uita de felul în care lectura, cu atenție, viața Cuvioasei Maria Egipteanca de la Denia zilei de Joi din săptămâna a V‑a a Sfântului și Marelui Post, cu evlavie, claritate și pricepere. Aș putea spune că erau cu adevărat momente când L‑am putut lăuda pe Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava și închinăciunea...
Ulterior, activitatea bisericească și misionară a protopsaltului Gabriel Rădășanu s‑a diversificat.
A fost martor în acest răstimp la numeroase evenimente importante, aducându‑și contribuția până într‑acolo încât un cunoscut profesor de muzică îi aprecia din grupul celor care cântau împreună cu părintele Gabriel Constantin Oprea și cu domnul dr. Nicolae Gheorghiță, mai ales pe câțiva: Adrian Stolnicu, Gabriel Rădășanu, Alexandru Copceag, Victor Șapcă, Grigore Moraru și alții.
Era, așadar, de pe atunci apreciat.
Evenimentele de seamă din perioada când s‑a aflat la strană Gabriel Rădășanu au fost, între altele, împlinirea a 20 de ani de slujire în demnitatea de Patriarh a fericitului întru pomenire Teoctist Arăpașu; mai multe slujbe de sfințire a Sfântului și Marelui Mir; slujba de înmormântare a Patriarhului Teoctist și slujba de întronizare a Patriarhului Daniel (ambele în anul 2007); slujba de sfințire a Altarului Catedralei Naționale; slujba de înmormântare a regelui Mihai I al României; mai multe hirotonii de arhiereu; vizita Episcopului Romei în 2019 și îndeosebi slujbele de hram săvârșite în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena și a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Frumusețea acestor slujbe de priveghere se datorează în special arhidiaconului Mihail Bucă, dar aș spune că, aproape în aceeași măsură, protopsaltului Gabriel Rădășanu și altor membri cofondatori ai Corului Tronos și veritabili susținători ai acestuia.
Privegherile sunt în mod special ofrande pe care le aducem lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinții Lui.
Cu prilejul acestor mari evenimente, când în Catedrala Patriarhală s‑au organizat două strane, una dintre ele a fost dirijată de Gabriel Rădășanu. Vechea denumire a celui care conduce a doua strană, la Constantinopol sau în alte părți, era aceea de lampadar, desemnând un mare cântăreț căruia i se încredința strana opusă, uneori din respect față de cântărețul cel mai în vârstă, care rămânea în partea principală.
În vremea când slujeam la Atena, în Catedrala Arhiepiscopală, lampadarul era cântărețul cel mai valoros, dar, din respect pentru cel vârstnic, cânta la strana stângă și astfel, împreună, Îl slăveau pe Dumnezeu.
S‑au adăugat în acești ani numeroasele concerte pe care Grupul Tronos le‑a susținut în Catedrala Patriarhală, la Palatul Patriarhiei sau în alte locații din București, multe dintre ele fiind, mai ales în ultimii ani, concerte filantropice pentru ajutorarea unor persoane aflate în situații dificile.
Cred că o parte din responsabilitate, pentru psalmodierea în duh de rugăciune și prestația specială a Grupului Tronos, se cuvine a fi datorată și lui Gabriel Rădășanu.
De asemenea, a desfășurat și călătorii în diasporă, pe care le‑aș putea numi, într‑un termen provizoriu, călătorii muzicale misionare sau itinerarii psaltice.
Împreună cu diferite grupuri corale sau psaltice, Gabriel Rădășanu a concertat la München, în Catedrala „Sfântul Paul”, la Palatul Muzicii din Atena, unde a cântat împreună cu mari maeștri ai muzicii bizantine, psalmodiind și alături de grupuri de muzică bizantină din Grecia, Serbia, Rusia și din alte locuri.
Cine poate uita Concertul vocal‑simfonic închinat Sfinților Martiri Brâncoveni de la Ateneul Român, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor?
Multe concerte au fost apreciate și răsplătite cu aplauze entuziaste, dar momentul dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni a fost de‑a dreptul înălțător și inspirat, dăruit prin cântare participanților întru amintirea unei jertfe care a uimit Europa acelor vremuri și care uimește încă…
Eram Reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim în momentul când a fost organizat, în luna august 2014, concertul amintit. Nu pot uita bucuria și emoția sfântă pe care membrii Corului Tronos ni le‑au oferit. Am ascultat atunci doar înregistrările audio ale concertului, abia mai târziu am văzut și imagini. Consider că a fost cea mai mare realizare a Corului Tronos de până acum.
Gabriel Rădășanu a onorat și alte participări, la un concert prilejuit de marea reformă a muzicii bizantine, organizat la Tesalonic în 2014, ori la Festivalul de cântece polifonice din Insula Corsica, în 2015.
A avut numeroase bucurii, fiind împreună cu alți psalți cunoscători ai muzicii și iubitori ai ei, ambasadori ai cântului românesc dincolo de hotarele țării.
Prestația unui astfel de cântăreț bisericesc, protopsalt și lampadar - mai puțin contează un oarecare titlu - constă în slujirea cu folos a stranei Bisericii. Dacă ar fi să raportăm cântarea de acum la cea a marilor protopsalți din Muntele Athos, de la Constantinopol, chiar și de la noi, am putea observa atât anumite diferențe, cât și similitudini, întrucât, până la urmă, esența rămâne aceeași.
Când manifești vocație pentru cântarea bisericească, ai nădejdea că slujești alături de îngeri.
Cântarea îngerilor ne însoțește mereu, precum la Betleem, când Fiul lui Dumnezeu S‑a făcut om, iar îngerii proslăveau și cântau: Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!, aducând laudă Celui care venise pe lume.
Am observat de multe ori că în jurul lui Gabriel Rădășanu sunt tineri dornici să învețe. Nu știu dacă este un priceput pedagog și îndrumător, dar, de va fi ascultat, cei de lângă el vor avea ce să învețe.
Ca o răsplată pentru anii rodnici ai ostenelilor lui, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i‑a acordat mai multe semne de cinstire, cum a fost Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur pentru mireni, pentru calitatea de secretar al redacției revistei Biserica Ortodoxă Română, buletinul oficial al Patriarhiei Române, Diploma de onoare Sfântul Apostol Andrei, în 2008, precum și Diploma Omagială în anii 2018, 2020 și 2023.
Nădăjduim că modelul oferit de domnul Gabriel Rădășanu va fi perpetuat și în alte locuri, cu tineri râvnitori, care au primit daruri de la Dumnezeu, le‑au fructificat și oferit cu mărinimie altora.