Gândul nostru spre cer urcă

Versurile unui poet din temnițele regimului totalitar mărturisesc: Gândul nostru spre cer urcă, la cei care nu mai sunt…

Adeseori, gândul nostru zboară și către Episcopul Gurie Georgiu, de fericită pomenire, îndeosebi la ceasurile împlinirii trecerii lui neașteptate din această lume, dar și la alte momente ale anamnezelor firești. 

Pomenirile de la Proscomidie, de la panihidă ori cele personale, duc parte din inima noastră către cer. Mirida ce se desprinde din prescură, așezată în ceata celor adormiți în Domnul, este frântură de trăire, de dor și gând plin de lumină, care întruchipează cumva și pun înaintea milei lui Dumnezeu chipul păstorului de suflete.

La despărțirile lumești, suntem obișnuiți să rostim cuvinte bune, unele dintre ele dureroase până la lacrimi, dar așezăm evocări sau prețioase amintiri și cu prilejul comemorărilor, la diferite soroace. 

De cele mai multe ori, vorbele descriu mai ales situațiile frumoase, plăcute, amintirile și momentele care au fost pentru noi pregustare a bucuriilor cerești. Mărturisesc că Episcopul Gurie Georgiu al Devei și Hunedoarei le merită, fără a exagera în vreun fel.

Multe considerente mă obligă să mărturisesc despre generozitatea lui, discretă, dar constantă și binevoitoare. 

A fost un episcop bun!

Privind către cei din preajma lui, dar și către cei de departe, am înțeles de ce l‑au iubit monahii, preoții, colaboratorii ori cei care l‑au întâlnit atunci când vizita eparhia, pentru care s‑a ostenit mult și a lucrat pe măsură, ca un apostol, vestind cuvintele Evangheliei și străduindu‑se să fie pildă tuturor.

Sunt încântat și privesc cu admirație felul în care și‑a împlinit misiunea! 

Orice episcop și preot este îndatorat să propovăduiască cuvintele Evangheliei la fiecare Liturghie, slujbă, sau ierurgie, ori la momentele prețioase ale pastorației, când nădăjduim să dobândim sufletele, cum sunt mai ales spovedania și discuțiile duhovnicești pe care păstorii Bisericii le au cu fiii lor sufletești.

Episcopul Gurie a făcut ceva mai mult decât un păstor care‑și desfășoară misiunea în limitele obișnuitului. 

A ajutat, inspirat de îngerul Domnului și de marii ierarhi ai Bisericii din vremurile de odinioară, la înțelegerea cuvintelor vieții veșnice. 

Cel dintâi Episcop al Devei și Hunedoarei a comandat, în repetate rânduri, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă un număr impresionant de Sfinte Scripturi, de Noul Testament și Cărți de învățătură ortodoxă. 

Dorea ca acestea să ajungă în fiecare casă a credincioșilor eparhiei sale, unde credința strămoșească este adeseori lovită, asaltată de potrivnicii Bisericii. 

Gândea că lumina vine din Scripturi, iar trăirea celor care lecturează cuvintele dătătoare de viață veșnică îi vor schimba în mărturisitori ai adevăratei învățături. 

În anul 2021, când s‑a stabilit slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea mea natală, părintele paroh, la un sfat cu cei apropiați, și‑a exprimat dorința să fie invitați mai mulți ierarhi. Era după Sfintele Paști, perioadă când activitățile pastoral‑misionare ale ierarhilor sunt multiple, fiind stabilite din timp multe slujbe sau târnosiri. 

Mi‑a fost greu să cred că vom găsi șapte arhierei, după cum discutasem cu puțin timp înaintea derulării evenimentului.

Printre cei la care am apelat dintru început a fost Episcopul Gurie. Binevoitor și parcă nedorind să refuze pe cineva, mi‑a spus în cuvinte părintești că are deja program prestabilit. Totuși, am insistat și l‑am rugat să vină la Rădășeni. După câteva zile mi‑a telefonat și m‑a anunțat că schimbase programul, iar în ziua stabilită pentru sfințire se va afla în ținuturile sucevene. 

Cu doar câteva zile înainte de sfințire am revenit cu rugămintea de a‑l aduce și pe vicarul proaspăt hirotonit al Preasfinției Sale, vlădica Nestor Hunedoreanul.

A încercat să‑mi explice că are program încărcat, că va trebui să fie și în sâmbăta dinaintea sfințirii, și duminică la slujbe misionare, dar în cele din urmă au venit împreună. 

În câteva cuvinte vă mărturisesc că prezența soborului de ierarhi la sărbătoarea satului Rădășeni a fost una dintre marile și veritabilele bucurii pe care le‑am trăit până acum. Este vorba totuși de peste jumătate de veac!

A venit de cu seara, am cinat împreună și ne‑am bucurat, iar a doua zi la târnosire și Sfânta Liturghie, trăirile au fost pe măsură. Ne‑am despărțit păstrând binecuvântarea lui Dumnezeu cu revărsare de har și lumină. 

Au fost și alte momente pentru care sunt recunoscător Episcopului Gurie. 

Nu pot uita bunăvoința și căldura inimii lui, darurile și atenția pe care le primeam periodic. 

Bunătatea lui rămâne un exemplu grăitor într‑o lume tot mai fragmentată, cu multe tulburări și tensiuni născute din nimic, care parcă nu mai contenesc. 

Când am aflat despre incredibila, neașteptata și prea timpuria trecere către Domnul a Episcopului Gurie, eram într‑o vizită pastorală în județul Prahova. Atunci s‑au așezat în adâncul inimii mele o tulburare, tristețe și multe întrebări care s‑au menținut mult timp. 

Deși au trecut doi ani, nici acum nu‑mi vine a crede că Episcopul Gurie a plecat atât de devreme… 

El nu e mort! Trăiește‑n veci, E numai dus. … după cum spune George Coșbuc într‑una dintre poeziile sale („Moartea lui Fulger”). 

Sunt impresionat de atenția pe care Preasfințitul Părinte Nestor o arată îndrumătorului său duhovnicesc. Este un exemplu covârșitor, plin de semnificație pentru Biserica noastră și pentru mine, în plan personal. La fel și în cazul Preasfințitului Părinte Gherontie Hunedoreanul.

Dragostea cu care îl cinstește, tot ce a făcut pentru perpetuarea amintirii lui, slujbele în sobor cu mulți ierarhi și preoți, piatra de mormânt, statuia, evocările, volumul omagial, florile mereu proaspete așezate deasupra mormântului, milosteniile și covârșitoarea prețuire mă fac să înțeleg că iubirea este mai tare decât moartea, iar unii oameni sunt altfel decât cei pe care‑i întâlnim la fiecare pas. 

Am poposit și eu la mormântul Episcopului Gurie. Un sentiment aparte m‑a îndemnat să fac această călătorie pentru reîntâlnirea cu el, după ce într‑o seară l‑am visat, aflându‑mă într‑o biserică necunoscută, unde participa la slujbă, fiind însoțit de un preot mai tânăr, rezemat de soba din sfântul lăcaș. La uimirea mea, când am dat cu ochii de el, m‑a liniștit: Nu te mira, aici trebuia să fiu!

Nădăjduiesc că se bucură slujind în ceruri, după cum a slujit cu mult drag și pe pământ.