Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Gânduri despre smerenie la Părinții deșertului

Gânduri despre smerenie la Părinții deșertului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 22 Noiembrie 2023

Avva Ioan de Tebaida, în singurul cuvânt care a rămas întipărit în memoria pustnicilor, vorbește tocmai despre smerenie: „Călugărul trebuie să practice mai presus de toate smerenia. Aceasta este prima poruncă a Mântuitorului, Care zice: Fericiți sunt cei săraci cu duhul, pentru că a lor este Împărăția Cerurilor”.

Smerenia este factorul de coeziune al vieții duhovnicești, care străbate toate celelalte calități și le adună într-un tot unitar: „Așa cum o corabie nu se poate construi fără cuie, tot așa omul nu se poate mântui fără smerenie” (Sincletica 27). Tocmai pentru că smerenia este atât de importantă, avva Pimen zice: „Omul are nevoie de smerenie și de teamă de Dumnezeu cum are nevoie de aerul care-i iese pe nări” (Pimen 47). Despre aceste două virtuți, avva Ioan cel Pitic spune că le întrece pe toate celelalte (Ioan cel Pitic 22), iar „smerenia este coroana călugărului” (Or 9).

Din aceste apoftegme reiese un singur lucru: importanța capitală a smereniei în viața călugarului și implicit în viața creștinului. Nu ni se spune prea mult despre ce este smerenia și cum se dobândește. Avem însă o serie de povestiri care descriu acte de smerenie ale unor bătrâni, descrieri care ne pot apropia și mai mult de înțelegerea acestei calități.

Probabil că cea mai răscolitoare dintre aceste povestiri este cea care ni s-a transmis sub numele Romanul, nimeni altul decât cunoscutul ascet Arsenie, originar din Constantinopol, Noua Romă. Povestirea este următoarea: „Un bătrân avea un ucenic bun. Într-o zi, fiind în toane proaste, l-a dat afară din chilie cu melotă cu tot, iar fratele a rămas afară, lângă poartă. Bătrânul a deschis şi, văzându-l cum şade acolo, s-a închinat în faţa lui şi i-a zis: «Părinte, smerenia bunăvoinţei tale mi-a biruit toanele. Vino înăuntru: de acum tu eşti bătrânul şi părintele, iar eu tânărul şi ucenicul»“ (Romanul 2). Smerenia ni se descoperă aici ca fiind caracterizată de disponibilitate. Deschiderea de a primi adevărul despre tine și despre cei din jurul tău și de a acționa în consecință. Bătrânul nostru, chiar dacă e lipsit de smerenie în acțiunile sale cotidiene, se dovedește gata să își răstoarne din temelii viața când înțelege că a greșit și e pregătit să se supună celui pe care până de curând l-a oropsit. Dar smerenia bătrânului nu este decât răspunsul la lumina pe care o aduce smerenia constantă a ucenicului său, care îndură fără să crâcnească toanele și nedreptățile primului. Vedem aici două mișcări, una descendentă și una ascendentă, care decurg din smerenie. Smerenia este cea care îl face pe frate să primească toate ocările (mișcarea descendentă generată de smerenie), la fel cum smerenia e cea care îi răstoarnă viața, așezându-l subit în poziția de „bătrân” înainte de vreme (mișcarea ascendentă).

Citeşte mai multe despre:   smerenie