Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Gânduri la încheierea unei pagini
Nu reuşim întotdeauna să apreciem locurile, lucrurile, oamenii, aşa cum ar trebui. Trecem adeseori grăbiţi în drumul nostru către undeva şi cineva, de multe ori iubind mai mult vremelnicia decât veşnicia.
Mi-a plăcut mult ideea inspirată a unui imnograf, care într-una din rugăciunile de la Vecernia plecării genunchilor spunea: Doamne, ajută-ne ca, înainte de a ne întoarce în pământ, să ne întoarcem la Tine...
Uneori sunt grele momentele pe care le trăim peregrinând prin marea cea învolburată a acestei vieţi. Nu ştim cât rămânem într-un loc sau altul, deşi ne legăm sufleteşte de oameni, dar şi de zidiri (ziduri).
Mi-a fost greu să mă acomodez în cetatea Bucureştilor, după 18 ani petrecuţi la Iaşi...
Fiecare loc are istoria, spiritualitatea şi frumuseţea lui. Dincolo de nevrednicia fiecăruia în parte, oamenii slujesc lăcaşurile, slujind de fapt Domnului Slavei. Mare mângâiere şi nădejde au slujitorii altarelor când ştiu că numele celor care se dăruiesc Domnului sunt scrise în Ceruri. Şi catedralele, mănăstirile, bisericile îi pomenesc mereu pe cei care s-au ostenit şi au slujit la altarul respectiv, într-o perioadă anume.
Mă încearcă un sentiment greu, la ceas de despărţire. După un număr de atâţia ani ai slujirii port în suflet Catedrala patriarhală, pe slujitorii, credincioşii şi binefăcătorii ei. Ne amintim de istoria ei şi-L rugăm pe Dumnezeu să nu treacă cu vederea slujbele, rugăciunile, dragostea şi jertfa fiecăruia.
Frânturi din istoria Catedralei patriarhale
Înălţată ca biserică de mănăstire şi închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ctitoria domnitorului Constantin-Şerban Basarab (1654-1658) şi a lui Radu Leon Voievod (1664-1669) a fost zidită pe locul unei mai vechi biserici de lemn, construită de Oprea Iuzbaşa1, şi a fost sfinţită la 6 mai 1658, în Duminica Tuturor Sfinţilor, de către patriarhul Macarie al Antiohiei, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ungrovlahiei, episcopul Dionisie al Râmnicului şi Serafim al Buzăului. Radu Leon Voievod, prin hrisovul din 8 iunie 1668, a tocmit şi a aşezat ca să fie Sfântă Mitropolie ţării, cum iaste şi cea din Târgovişte, devenind astfel maica tuturor bisericilor Valahiei, unde a avut loc ungerea domnilor, cel dintâi dintre ei fiind Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, iar ultimul Alexandru Ioan Cuza, precum şi încoronarea primilor regi ai României, Carol I şi Elisabeta, la 10 mai 1881. Tot în acest sfânt lăcaş, care a devenit, la 10 ani de la ctitorire, Catedrală mitropolitană (1668), iar după alţi aproximativ 260 de ani, Catedrala patriarhală (1925), s-au petrecut cele mai importante evenimente ale Bisericii Ortodoxe Române: Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir (începând cu 25 martie 1882), lecturarea Tomos-ului de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885), solemnităţi de instalare a multor mitropoliţi, ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (1925), iar din anul 1925, întronizarea patriarhilor României, hirotonii de arhierei şi numeroşi clerici, evenimente bisericeşti şi politice ale Ţării Româneşti şi mai târziu ale României. În ultimii 90 de ani, Catedrala patriarhală s-a bucurat de atenţia, purtarea de grijă şi binecuvântarea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române. Primul patriarh, Miron Cristea, şi cel de-al VI-lea, Daniel Ciobotea, au fost preocupaţi în mod special de restaurarea ei, în vremea arhipăstoririi lor Catedrala a cunoscut ample lucrări de refacere şi înfrumuseţare (1932-1935 şi 2008). Şantierele din anii 1932-1935 şi 2008 au reînnoit haina bătrânei zidiri, conferindu-i un plus de strălucire prin importantele lucrări de consolidare şi restaurare.
În acelaşi timp, patriarhii României au avut permanent în vedere proiectul şi idealul mai vechi al construirii unei Catedrale a Neamului Românesc, care s-a concretizat abia în anul 2007, când a fost sfinţit locul rânduit pentru înălţarea sfântului lăcaş, ulterior fiind începute lucrările propriu-zise de zidire a Catedralei închinate Slăvitei Înălţări la Cer a Domnului şi Sfântului Andrei, Ocrotitorul României. În prezent, stadiul lucrărilor de zidire este avansat, nădăjduindu-se ca în anul 2016 să fie încheiată zidirea măreţului lăcaş.
În Catedrala patriarhală de pe Dealul Podgorenilor (Dealul Mitropoliei sau Colina Bucuriei, aşa cum a mai fost numită), începând cu anul 1925, patriarhi, arhierei, preoţi şi diaconi, împreună cu mulţi credincioşi I-au adus lui Dumnezeu laude şi mulţumiri pentru binefacerile primite şi I-au cerut ajutorul în clipele de strâmtorare sau încercare.
Slujbe înălţătoare, rugăciuni fierbinţi, măiestrite cântări psaltice şi corale, măreţe ceremonii oficiale şi laude zilnice au răsunat permanent între zidurile încărcate de mărturii sfinte şi istorii zbuciumate...
Paginile cărţii „Slujind lui Dumnezeu în Catedrala Patriarhală“ se adaugă în mod complementar altora care au apărut în ultima vreme şi care încearcă să pună în lumină istoria Catedralei patriarhale din Bucureşti.
În lucrare se vorbeşte mai puţin despre istoria zidirilor şi mai mult despre slujitorii care au însufleţit-o în decursul vremii.
Nu există pretenţia că avem de-a face cu o lucrare exhaustivă. Dimpotrivă, considerăm că acesta este doar un început, un proiect care trebuie continuat şi aprofundat în viitor printr-o cercetare atentă, minuţioasă, acribioasă.
În paginile cărţii se întâlnesc imaginile privite din punct de vedere eclesiastic ale unor cunoscuţi ierarhi, dar şi ale multor slujitori de rang mai mic.
Acest proiect s-a realizat într-o perioadă de aproximativ cinci ani, timp în care s-au cercetat arhive, documente vechi, au fost întrebaţi unii slujitori mai vârstnici şi alţii mai tineri. În unele cazuri informaţiile sunt sărace, fotografiile lipsesc, iar datele parcă nu se leagă. Dincolo de unele aspecte pe care doar cunoscătorii şi ostenitorii unei astfel de lucrări le cunosc şi înţeleg, s-a reuşit totuşi, măcar în parte, să fie adunate câteva date importante şi aşezate în pagină.
În mod deosebit datorez mulţumiri celor care au facilitat accesul în arhive, ori au găsit informaţii în lucrări de specialitate, celor care au ostenit în anii din urmă şi au alcătuit dicţionare, enciclopedii, monografii şi studii de istoria Bisericii Ortodoxe Române care fac referire la istoria Catedralei patriarhale. Se cuvine gratitudine vieţuitorilor din marile şi vestitele mănăstiri ale ţării care au aflat amănunte despre slujitorii Catedralei patriarhale şi le-au oferit cu bunăvoinţă.
Sunt recunoscător celor care au ajutat şi au sprijinit acest demers, în mod deosebit ostenitorilor de la Biblioteca şi Arhiva Sfântului Sinod, dar şi de la mănăstirile Stavropoleos, Neamţ, Radu-Vodă, Cernica, Căldăruşani, Darvari, Agapia, Văratec, Samurcăşeşti-Ciorogârla, Dealu, Sinaia, Ghighiu, Cozia, precum şi ostenitorilor de la cotidianul Ziarul Lumina.
Această smerită lucrare este închinată ierarhilor, preoţilor şi diaconilor care au împodobit, prin trăirea şi slujirea lor, Catedrala patriarhală din Bucureşti, lăcaş afierosit Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a dedicat anul 2013 cinstirii celor doi Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi Elena, ocrotitorii Catedralei patriarhale, m-am bucurat că această lucrare a apărut tocmai în anul omagial ce le-a fost închinat.
Într-o zi lucrarea va fi îmbogăţită cu pagini şi date noi, inedite. M-aş bucura mult ca această istorie să fie cunoscută în aceste vremuri, pentru a învăţa câte ceva din tainele ei.
1 ‑Căpitan peste o sută de soldaţi care păzeau poarta Curţii domneşti.