Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Gânduri pentru arhimandritul Efrem Chișcariu, după 35 de ani

Gânduri pentru arhimandritul Efrem Chișcariu, după 35 de ani

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Repere și idei

În ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele, cum era cunoscută în Moldova, în anul 1988, arhimandritul Efrem Chișcariu, starețul Mănăstirii Neamț, aflat în floarea vârstei, trecea pe neașteptate către tărâmul veșniciei.

Fiu de țărani din ținutul Botoșanilor, devenit monah cu ucenicie la Sihăstria și tuns în cin la Schitul Vovidenia, în anii când Mănăstirea Neamț avea sobor de arhierei, profesori la seminar și slujitori în zonă, Efrem Chișcariu a devenit un sacerdot al Bisericii.

A urmat studii de teologie la Mănăstirea Neamț și la București. Era dăruit de Dumnezeu cu o voce plăcută și sonoră, având chipul desprins din portretele frumoase, cu fața rumenă și privire pătrunzătoare.

Multe se pot spune despre acest monah pe care, vreme de mai mulți ani, ca elev la Seminar, l‑am văzut în fiecare duminică și sărbătoare, ca și în multe zile de rând. O prezență care imprima respect și atenție, asimilată de noi, elevii Seminarului, cu o față bisericească înaltă, fără să‑i înțelegem atunci exact rangul de slujire, dar asemănat celor din fruntea Bisericii, pentru ținuta și prestația sa liturgică.

Arhimandritul Efrem Chișcariu a fost novice în obștea Mănăstirii Sihăstria, a devenit monah la Vovidenia, o vreme stareț la mănăstirile Dragomirna și Putna, slujitor și Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, Exarh al mănăstirilor și stareț al Mănăstirii Neamț în perioada 1975‑1988.

Vremurile erau potrivnice lucrării duhovnicești, dar în special celei administrative, edilitare.

Deși s‑a străduit mult, arhimandritul Efrem a întâlnit dificultățile mai-marilor zilei. Pe unii a încercat să‑i apropie, fiind primitor. Se spune despre el că era cel mai ospitalier stareț al acelei perioade, atât pentru demnitari, cât și pentru frații săi din cin, stareții sau slujitorii Bisericii care poposeau la Neamț pentru o zi, două, sau chiar mai multe.

Când își deschidea inima, era sfătos și plin de vervă. Dacă a fost primitor de străini, plată cu sfinții va găsi, întrucât pentru un călător ori un străin nu este faptă mai bună decât să‑i oferi un colț de pâine și un pahar cu apă rece. Toți aceștia plată cu ucenicii Domnului vor avea, în ziua răsplătirii celei drepte.

Din vremea uceniciei mele la Seminarul de la Mănăstirea Neamț îmi revine o întâmplare la care am fost martor. Era într‑o zi de duminică, după ce se săvârșise în biserica ștefaniană Sfânta Liturghie. Arhimandritul Efrem nu slujise atunci, doar asistase. De multe ori cânta la strană. Când elevii seminariști veneau, se retrăgea în Sfântul Altar și asculta în tihnă Liturghia.

În unele duminici și la marile sărbători, starețul Neamțului slujea solemn împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi. Am întâlnit aceeași rânduială și la marile mănăstiri ale Muntelui Athos. Stareții nu slujesc la toate slujbele. În unele duminici soborul este restrâns, iar starețul rămâne în strana sa.

În duminica de care‑mi amintesc, am rămas împreună cu doi colegi să ajutăm la rânduirea veșmintelor după sfânta slujbă. La scurt timp avea să înceapă slujba de prohodire a unui monah aproape necunoscut din obștea Mănăstirii Neamț, pe nume Nafgratie. Trupul lui era așezat în Paraclisul Sfântul Gheorghe, iar eclesiarhul mănăstirii a insistat ca slujba să fie oficiată acolo, mai deoparte. Am rămas uimit de atitudinea fermă a arhimandritului Efrem, care a dorit să rânduiască slujba de prohodire în biserica mare a mănăstirii, rezervată oarecum proestoșilor mai importanți din lavră.

În zadar s‑a împotrivit eclesiarhul, ceea ce nu mi se părea potrivit. Dorința părintelui Efrem de a acorda cinstire unui monah simplu și aparent neînsemnat, fără să știm care era starea lui înaintea lui Dumnezeu, a rămas emblematică pentru mine.

Atenția îndreptată față de cei mai mici este o abordare specifică oamenilor cu suflet mare. Însuși gândul îndreptat către această aparent umilă situație ne descrie noblețea și frumusețea sufletească a starețului nemțean, care pe cele duhovnicești nu le‑a lăsat și pe cele administrative le‑a împlinit.

Îmi amintesc, de asemenea, că în mod neașteptat, după grabnica lui trecere din această viață, a poposit la Mănăstirea Neamț Patriarhul Teoctist, locțiitor de Mitropolit al Moldovei și Sucevei, cum se numea atunci mitropolia.

Trebuia să fie prezent în acele zile la Buzău, răspunzând invitației Episcopului Epifanie, privind sărbătoarea Seminarului, care serba un jubileu de la întemeierea lui.

Cu toate acestea, Patriarhul Teoctist a venit de la București pentru a citi o rugăciune de dezlegare fostului său colaborator.

Deși am auzit felurite versiuni despre poziționarea starețului Efrem față de autoritatea bisericească, îmi aduc aminte cu exactitate evocarea pe care Patriarhul Teoctist mi‑a făcut‑o personal despre părintele Efrem.

Când Patriarhul Teoctist slujea ca Episcop al Aradului, i s‑a spus să‑și aleagă un vicar, întrucât eparhia era întinsă, iar ierarhul milita pentru o schimbare a vieții liturgice și pastorale în zona respectivă. S‑a gândit la protosinghelul Efrem Chișcariu, care îndeplinea ascultarea de spiritual la Seminarul Teologic din Caransebeș. Întrucât îl cunoștea din tinerețe, Episcopul Teoctist i‑a făcut poftire în Episcopia Aradului, urmând să și‑l aleagă colaborator apropiat, iar în viitor arhiereu‑vicar. Nu știu din ce considerente această variantă nu s‑a concretizat, dar Patriarhul Teoctist nu a uitat legătura de altădată.

Prezența Patriarhului Teoctist în ajunul înmormântării arhimandritului Efrem a fost un semn de cinstire și iertare, dacă cumva asperități se vor fi întâlnit în drumul vieții lor.

Alături de Patriarhul Teoctist s‑au aflat atunci la Mănăstirea Neamț Episcopul Eftimie al Romanului și Hușilor, precum și Episcopul‑vicar de la Iași, Pimen Suceveanul, cel din urmă rămânând pentru a doua zi, când a slujit Sfânta Liturghie, apoi slujba de prohodire a starețului Efrem.

Dintre cei prezenți la înmormântare mi‑l amintesc pe arhimandritul Cleopa Ilie. Aveau multe momente petrecute împreună, în obștea Sihăstriei. De asemenea, părinții Cleopa și Efrem fuseseră cu ani în urmă stareți ai Mănăstirii Putna.

Se împlinesc 35 de ani de la mutarea arhimandritului Efrem Chișcariu către Domnul.

Au rămas tot mai puțini cei care l‑au întâlnit, cunoscut ori s‑au bucurat de apropierea sau măcar de dialogul cu arhimandritul Efrem.

Dar prea puțin contează părerile oamenilor. Răsplata dinaintea lui Dumnezeu este singura cu adevărat importantă.