În trecut, sprintul și maratonul erau două probe atletice diametral opuse. Sprinterii trebuiau să obțină cel mai bun timp pe distanțe scurte, turând la maximum capacitatea propriului organism pentru a atinge o vi
Gânduri pentru Postul Crăciunului
Se apropie cu paşi repezi Crăciunul. Deja se aud colindele; ghirlandele şi luminile de tot felul şi-au făcut apariţia. În vitrinele magazinelor, brăduţii frumos împodobiţi vestesc apropierea celei mai frumoase sărbători - Crăciunul. Grija de a procura cadouri pentru cei dragi şi, în general, pregătirile necesare unei astfel de sărbători denotă o atmosferă de aşteptare.
Postul Crăciunului în Biserica Romano-Catolică începe cu patru săptămâni înainte de Crăciun şi se numeşte Advent. Începutul acestui timp, prima duminică a Adventului (2 decembrie), a însemnat şi începutul unui nou an bisericesc. Advent vine din limba latină şi înseamnă venire. Este un termen de origine profană. Venirea împăratului roman într-o localitate era numită cu acest termen (adventus divi). În operele creştine din primele secole şi în special în Vulgata (traducerea Sfintei Scripturi în limba latină făcută de sfântul Ieronim), devine termenul clasic folosit pentru a desemna venirea lui Cristos printre oameni: venirea sa în trup, prin naşterea sa la Betleem, şi venirea sa glorioasă de la sfârşitul lumii. De aici, cele două dimensiuni ale Adventului: de aşteptare a venirii Domnului a doua oară şi de pregătire la sărbătoarea Crăciunului. Sfântul Ciril din Ierusalim (313-386), părinte al Bisericii, într-una dintre cele 24 de cateheze ale sale, în cea de-a 15-a, adresându-se catehumenilor care se pregăteau pentru primirea Botezului, le vorbeşte despre cele două veniri ale lui Isus astfel: „La prima a fost înfăşat şi culcat într-o iesle; la a doua va fi îmbrăcat în lumină ca şi cu o haină. La prima a suportat crucea şi nu a respins ocara; la a doua va veni însoţit de cetele îngerilor ca triumfător“. Privirea creştinului este astfel orientată spre final, când va veni Cristos în splendoarea gloriei sale. În acest timp de pregătire sunt mai actuale ca oricând cuvintele Mântuitorului luate din Evanghelia după sfântul Marcu: „Vegheaţi şi rugaţi-vă ca nu cumva stăpânul casei, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind; de aceea vă zic vouă, vegheaţi“ sau din Evanghelia după sfântul Matei (24,42): „Vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu ştiţi ziua în care Fiul omului va veni“. O coroană de brad cu patru lumânări este aşezată în fiecare biserică. În fiecare duminică se aprindea câte o lumânare în plus. Patru lumânări, patru săptămâni, patru mii de ani de aşteptare a lui Mesia din partea poporului ales. Pentru a trezi, pentru a stimula şi instrui, Liturghiile din Advent, numite şi Rorate, fac să răsune glasul profeţilor, cuvintele lui Isus şi, întrucât nimeni mai bine ca Fecioara Maria şi ca Ioan Botezătorul nu a trăit „Adventul“, în acest timp sunt prezentaţi ca modele de aşteptare. Se citesc la fiecare Liturghie profeţii din Vechiul Testament şi se arată împlinirea lor în Evanghelie. Se redescoperă astfel firul roşu care străbate întreaga Scriptură, şi anume că Dumnezeu nu i-a abandonat pe oameni după căderea lui Adam în păcat, ci a promis un Mântuitor. Profeţii au fost aceia care au îndreptat mereu privirile oamenilor spre viitor, când Dumnezeu avea să intervină trimiţându-l pe Fiul lui. Se pot auzi înainte de Crăciun lecturi din cartea Genezei, din profetul Isaia sau Mihea, profeţii precum aceasta: „Iată fecioara va rămâne însărcinată şi-l va naşte pe Emanuel, adică Dumnezeu cu noi“ (Isaia 7, 14), chemându-i pe creştini să trăiască acea atmosferă de aşteptare dinaintea venirii lui Cristos. Între cele două veniri este o a treia: cea care are loc în Biserică şi în viaţa creştinului. Venirea continuă în Biserică şi în fiecare persoană este marea realitate care se împlineşte în timpul prezent. Sărbătoarea Crăciunului este menită să trezească atitudinea de credinţă; este sărbătoarea răscumpărării şi în faţa acestui eveniment minunat atitudinea creştinului este aceea de bucurie: cerul s-a împăcat cu pământul; Dumnezeu a venit în mijlocul nostru. „Nu vă temeţi; astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul“ (Luca 2, 11). Iosif, Maria, îngerii, păstorii, magii - sunt prezenţi la acest eveniment minunat. Când ne vom îndrepta paşii spre Biserică în noaptea sau în ziua de Crăciun, este bine să ne amintim că această sărbătoare nu ne vorbeşte în primul rând de brad, de cadouri sau de o masă mai bună, ci de Acela care ne poate mântui: de Cristos. Maria şi Iosif şi azi mai caută un loc de poposire şi de adăpost pentru copilul Isus. Locul acesta poate fi familia şi mai ales inima. Pentru asta trebuie să i se deschidă larg uşa inimii şi să fie lăsat să intre acel copil care odinioară s-a născut în ieslea Betleemului. Acesta e sensul cuvintelor apostolului Paul care se vor auzi în zilele Crăciunului în biserici: „Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. El ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, pentru ca să trăim în lumea aceasta în cumpătare, în dreptate şi în pietate“ (Tit 2, 11-12).