Genealogii malefice

Există genealogii binecuvântate, prin care s-a făcut voia lui Dumnezeu din tată în fiu. În etnografia populară se spune despre unul că e de neam bun, iar despre altul că e de neam rău, ba, în jargon, se spune: de neam prost.

Sunt cunoscute în istoria culturii mari familii, care au slujit o cultură şi un popor generaţie după generaţie, prin ofrandă de creativitate ori prin jertfă de sânge, prin fapte exemplare care-i aleg şi-i fixează în memorie. Familia Henri H. Stahl, de pildă, exemplifică minunat o asemenea genealogie binecuvântată. Bătrânul Stahl a fost secretarul şi stenograful lui Nicolae Iorga, fiul, Henri H. Stahl, consacratorul monografiei rurale, este cunoscut drept unul dintre marii sociologi ai României, creator de şcoală alături de D. Gusti, iar fiul acestuia, binecuvântată să-i fie memoria, Paul H. Stahl, este creatorul etnosociologiei balcanice comparate, teoreticianul şi inovatorul metodei de cercetare comparativă în conformitate cu principiul metodologic al întâietăţii unităţilor sociale în cercetarea sociologică. Opera sa va trebui pusă în circulaţie acum, după trecerea sa la cele veşnice, şi nu ne îndoim că vor fi minţi vrednice de aceasta. Cu plecarea sa dintre noi, aproape putem spune că, spiritual, s-a stins o mare familie, o genealogie binecuvântată s-a mutat de pe pământ la cer, spre luminarea neamului întreg în care s-au străduit din generaţie în generaţie toţi descendenţii acestei ilustre familii coborâtoare dintr-o veche ramură genealogică alsaciană.

La fel, putem găsi exemplificări prin marile genealogii harismatice, anume hărăzite de Dumnezeu, precum marea dinastie a Muşatinilor, căreia neamul românesc îi datorează veneraţie ca faţă de sfinţi, cum a şi aşezat Biserica noastră prin canonizarea Sfântului voievod Ştefan cel Mare, ori genealogia harismatică a Brâncovenilor, cei mai mari sfinţi martiri creştini ai Răsăritului, căci ei şi-au primit moartea cu bună voie din iubire pentru Hristos, ceea ce-i distinge de oricare dintre familiile martirizate din Răsărit, precum este şi aceea a ultimului ţar al Rusiei sovietizate, pe care Biserica Rusă voieşte a-i canoniza. Cât datorează istoria, comunităţile omeneşti acestor genealogii harismatice e încă necercetat.

Tema este, cum ştim, una biblică. În Sf. Scriptură, cum ştie tot omul, este recapitulată genealogia pământească a Mântuitorului Hristos, într-atât de importantă este linia genealogică prin care se propagă harul lui Dumnezeu şi harismele sale în istoria omenirii. Ştiinţa societăţii, sociologia şi etnografia vor trebui să opereze cu această distincţie dintre genealogiile harismatice, binecuvântate de Dumnezeu, chemate, adică, de către Dumnezeu la o misiune divină directă. Ideea a fost cunoscută de sistemul monarhic din toate culturile, monarhii fiind socotiţi figuri hărăzite prin harul lui Dumnezeu răsfirat asupra întregii lor linii genealogice. Însă, chemarea aceasta la lucrare divină n-a fost, întotdeauna, primită, astfel că, pe lângă genealogiile harismatice, istoria consemnează şi genealogii malefice, neamuri blestemate.

Sunt destule exemplele în istorie de familii blestemate care au făcut mult rău neamurilor în mijlocul cărora s-au aflat, fie prin descendenţă, fie prin aluviune, prin ocupaţii, strecurări, pătrunderi felurite în neamul pe care apoi l-au nenorocit cu faptele lor. Aşa au fost multe dintre genealogiile cărora li se datorează comunismul. Este greşită şi rasistă ideea că instaurarea unui regim politic ar putea fi pusă în sarcina vreunei etnii, a vreunui popor. Comunismul n-a fost instaurat de ruşi, ori de români, ori de evrei, ci de familii blestemate, de genealogii malefice care s-au pus în serviciul lui din tată în fiu. Exemplele sunt multe şi nu voi stărui asupra lor. Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi şi ei se cunosc între ei, iar popoarele îi presimt şi-i cunosc, asemenea. Instaurarea comunismului a fost, aşadar, operă de ocupaţie şi de afirmare a unor genealogii malefice, un fel de dinastii satanocratice, fără de legătură cu neamurile din care s-ar fi extras acele genealogii. Apartenenţa lor la neamul din care se trag nu are nici o relevanţă, căci ele au pariat pe opţiunea ideologică şi nu pe cea de neam (etnică). Apartenenţa de neam este contrabalansată de apartenenţa la o ideologie care este adoptată drept suport identitar.

Noile contra-elite se recrutează din şi se afirmă prin genealogii cu un profil malefic: taţi şi copii, soţi şi soţii, nepoţi şi nepoate etc. Toate aceste genealogii alcătuiesc firele pânzei abil ţesute de marele păianjen, care atrage în ţesătura lui suflete inocente, ba ameninţă cu dezintegrarea sufletească generaţii întregi, la scara popoarelor. M. Druon, marele scriitor francez, a intuit ideea genealogiilor malefice atunci când a scris romanul său „Regii blestemaţi“, sugerând tocmai ceea ce examinăm noi înşine, şi anume că există genealogii din care descind marii malefici, blestemaţii istoriei şi ai lumii, ceea ce nu conduce la ideea vreunui fatalism genealogic, cum ne sugerează întrucâtva marele psihanalist maghiar, L. Szondi, creatorul teoriei inconştientului genealogic, despre care vom vorbi cu altă ocazie. Voim aici doar să consemnăm un alt loc de întâlnire al ştiinţei cu revelaţia prin sinergia aceasta dintre învăţătura despre genealogiile harismatice şi teoria destinului cu noua ei aşezare prin opera acestui psiholog ungur de origine evreiască, căruia îi datorăm fondarea neo-anacologiei, adică a noii ştiinţe a destinului. Genealogia pe firul căreia vii în lume are o eficacitate teribilă asupra întregului tău destin.

Biblia ne învaţă că Dumnezeu a ales un popor, deci un neam pentru a săvârşi opera Sa tainică pe pământ, pentru salvarea întregului neam omenesc. Încât, aşa cum s-a precizat, apartenenţa la o genealogie nu este un fapt mecanic, ci atestă o legătură flexibilă, înlăuntrul căreia se poate despărţi binele de rău la răspântia vieţii fiecăruia dintre noi, spre a lăsa pe urmele noastre mărturii binecuvântate sau blestemate, care cad ca atare asupra întregului neam, nu doar asupra scurtei tale vieţi. Neamul omenesc, în întregul lui, datorează enorm poporului Mariei şi orb ar fi acela care n-ar zări lucrul acesta şi n-ar fi mutat de la indiferenţă spre iubire inclusiv etnică, prin acte manifeste de recunoştinţă. Iubirea de evrei este, iată, parte constitutivă a formulei spirituale şi duhovniceşti a creştinului, încât, evident că antisemitismul este necreştin şi atipic în rândurile creştinilor.

În calitate de neam botezat în Hristos, noi, creştinii, ne putem mărturisi întotdeauna ca iubitori de poporul Maicii lui Dumnezeu, Prea Sfânta, de Dumnezeu Născătoarea, Fecioara Maria.