Grija față de cei bolnavi - mărturii şi experiențe pastorale din spitale

„Nu te teme a cerceta pe cei bolnavi că pentru aceste fapte vei câștiga iubirea” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 7, 37).

În decursul puținilor ani de pas­torație am avut ocazia să cercetez mai multe persoane suferinde din diferite spitale. Din nefericire, în perioada recentei crize sanitare, accesul în spitale s-a restricționat masiv.

Reţin spre mărturie cazul unui tânăr rănit în incendiul de la Colectiv, care a venit în Austria însoțit de tatăl lui și a fost tratat la clinica de chirurgie plastică din St. Pölten o perioadă destul de îndelungată. În tragedia de atunci din București și-a pierdut singura soră. Tatăl său - domnul Alexandru - a fost alături de el pe toată perioada îngrijirii medicale din Austria. Câteva familii din parohia noastră s-au oferit să le ofere găzduire. Acum victima incendiului este bine, dar tatăl, ca urmare a suferințelor îndurate, a părăsit din păcate lumea aceasta acum mai bine de doi ani. Din 2015 până la moartea sa din mai 2019 m-a sunat regulat și ne-am întâlnit de multe ori în București.

La Urgențe-Chirurgie am cunoscut un tânăr (Sebastian) rănit grav într-un accident pe autostrada A1 aproape de St. Pölten, căruia medicii nu-i mai dădeau șanse de supra­viețuire. Ca prin minune, după multe săptămâni de comă profundă, și-a revenit, chiar dacă a mai avut de suferit și alte operații pentru a se pune definitiv pe picioare. Au dat dovadă de credință puternică și el, și familia lui.

Două minuni am putea spune că s-au întâmplat și la secția Maternitate: un băiețel născut prematur și gemenele, de asemenea născute înainte de termen care au fost salvate prin îndelunga-răbdare a mamei. Mama lor a rezistat țintuită multe zile la pat (aproape nemișcată) pentru a le oferi fetițelor sale șansa de a mai crește în pântecele ei și de a-și spori astfel șansele de supra­viețuire. Asistentele și medicii au supranumit-o „die eiserne Mutter” (mama de oțel). Acești copii au fost botezați și cresc frumos cu ajutorul Domnului.

În încheiere amintesc un caz special: fetița Natascha (6 ani) care, susținută de mama și de tatăl ei, se luptă cu multă credință și speranță de câțiva ani cu o boală foarte grea, petrecând mai mult timp prin spitalele din Viena și St. Pölten decât acasă. Un exemplu de jertfă extraordinară și de credință fără margini. Natascha știe mai multe rugăciuni decât știu alți copii și aș îndrăzni să spun că știe mai multe despre Dumnezeu, Maica Domnului și sfin­ții taumaturgi decât cunosc mulți credincioși maturi ai zilelor noastre.

Ne limităm la a reda doar aceste experiențe deosebite care să fie spre întărire, nădejde și mângâiere celor aflați pe patul suferințelor, celor încercați de teamă, panică sau care se luptă cu deznădejdea în aceste vremuri tulburi.

Apreciez în acest context activitatea personalului de naționalitate română din spitale (doctori, asistente, îngrijitoare, femei de serviciu) care mi-a facilitat de multe ori accesul prin spitale și mi-a adus la cunoștință cazurile grave! De multe ori acești oameni minunați sunt unica verigă de legătură și speranță, mai ales în cazul internaților care nu cunosc limba germană.

Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc colegilor teologi romano- catolici care activează în domeniul sanitar şi care m-au susținut și mi-au pus de multe ori la dispoziție capela spitalului pentru rugăciuni și slujbe!

Dumnezeu să-i aibă în grija Sa pe toți cei bolnavi!