Grija lui Alexandru Vlahuță pentru țărani

Născut în satul Pleșești din județul Vaslui, în 1858, scriitorul Alexandru Vlahuță a trăit în mai multe locuri până s-a stabilit la Dragosloveni, în 1905, când s-a căsătorit cu Ruxandra Gâlcă, fiica unui mic proprietar agricol din regiune. Autorul lucrării „România pitorească” a transformat conacul dintre frumoasele podgorii într-un loc primitor pentru oamenii de cultură ai vremii. Pragul casei a fost trecut de multe ori de: Ion Luca Caragiale, Barbu Delavrancea, Mateiu I. Caragiale, Nicolae Grigorescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Gala Galaction. Firea blândă, iubirea de neam și rădăcinile sale țără­nești îl făceau să aibă compasiune față de săteni. Le-a apărat adesea drepturile în gazetele vremii, dar și în paginile sale de literatură. Își amintea poate de satul său natal când vedea țăranii din Dragosloveni. Vlahuță nu se ferea să povestească unde s-a născut, „într-un cătun sărac, pe valea Similii, cu fața la drum, o casă veche, acoperită cu trestie; o săliță între două odăi podite cu scânduri de stejar, în fund un iatac c-o fereastră ce dă în livadă, păreții și bagdadiile albe, prispa lipită cu lut, ogradă largă din sus de poartă, heiurile gospodăriei, de jur împrejur gard de nuiele încununat cu mărăcini”...

Cu toată dragostea sa față de oamenii simpli ai satelor, în 1907, Vlahuță n-a fost ocolit de furia țăranilor, conacul său căzând pradă furiei lor, devastându-l. Scriitorul i-a iertat, le-a înțeles situația grea în care erau ținuți și a publicat în presă articole favorabile lor. Mai târziu, în noiembrie 1916, în vremea Războiului de Întregire Națio­nală, a fost nevoit să părăsească dulcele cămin de la Dragosloveni și să plece cu familia în bejenie cu renumitul său chervan. Acesta era o căruță mare în care își pusese cele mai de preț lucruri ale sale: pânzele pictate pe care le avea dăruite direct de la Nicolae Grigorescu, prietenul său artist, câteva covoare, o parte din cărți. După un popas la Tecuci, chervanul a trecut prin noroaiele Moldovei, scriitorul stabilindu-se o vreme la Iași. După aceea, a ajuns la Bârlad. În casa în care a fost găzduit, a organizat adevărate șezători literare, la care au participat Nicolae Iorga, Vasile Voiculescu, Delavrancea. Vlahuță nu permitea citirea de versuri deprimante, spunând: „În aceste vremuri, orice scriitor este un ostaș, iar noi avem datoria să înălțăm sufletele celor care poartă armele”.

A mers adesea pe front, pentru a-i îmbărbăta pe ostași, cei mai mulți dintre ei fiind țărani. Singur sau împreună cu George Enescu, Vlahuță vizita spitalele de răniți din Bârlad. Primul le cânta cu vioara lui fermecată, al doilea le citea din versurile sale sau ale lui Eminescu. Există mărturii că Vla­huță ajuta ostașii fără știință de carte să scrie către familiile lor scrisori.

Publicistul I. Dimitrescu povestea: „Intrând în vorbă cu ostașii, le-am spus: Vedeți voi pe bătrânelul din carul acela? Este marele nostru scriitor Alexandru Vlahuță, apărătorul drepturilor voastre țărănești și care a scris multe cărți despre suferințele țărănimii și a lovit cu bici de foc pe diriguitorii țării acesteia care nu vă poartă de grijă și vă jefuiesc sau închid ochii să fiți jefuiți!”

Vlahuță a plecat la cele veșnice la numai 61 de ani, în dimineața zilei de 19 noiembrie 1919, înainte să se mai poată bucura de viața tihnită la conacul său dintre vii.

După moartea scriitorului, văduva Ruxandra Vlahuță a transformat conacul din Dragosloveni în așezământ cultural.

Nici ea nu i-a uitat pe țărani, a înființat acolo o școală gimnazială pentru fete, cu sediul chiar în co­nac. Fetele erau învățate să facă menaj, să țeasă, să brodeze, dar și să aibă maniere elegante și de protocol. Școala a funcționat până în 1948, când au desființat-o comu­niștii.

În prezent, conacul de la Dragosloveni adăpostește Casa Memorială „Alexandru Vlahuță”.