Hios, insula cu iz de mastic, înmiresmată de învățătura Apostolilor

Sunt în această lume locuri spre care Dumnezeu a trimis din belșug binecuvântarea Sa, rămânând în amintire și în inimă, încât nu le putem uita.

Când ajungi într-o insulă înconjurată de apele mărilor, te întrebi: Cum a dăruit Dumnezeu acolo viața? De unde apa curată a izvoarelor pentru oameni, animale și grădini? De unde atâta frumusețe? De unde asemenea culoare și mireasmă, de care te bucuri mai ales la ivirea zorilor și la apusul soarelui?

Așa a rămas întipărită în mintea mea insula Hios din Marea Egee, înconjurată de nesfâr­șitele valuri care, de atât amar de vreme, se rostogolesc la țărmul ei, aducând amintiri sfinte și istorii învolburate, prin care au trecut creștinii iubitori de Dumnezeu, la începuturi și în veacurile din urmă, confruntându-se în ultimele secole cu opresiunile turcocrației.

Hios este o insulă întinsă, asemănată de specialiști cu Rhodos și Mytilene, mai mare decât aceea a Patriarhilor Ierusalimului, Samos, aflată nu prea departe.

Din Cartea Faptele Apostolilor aflăm că Sfântul Pavel a trecut pe la Hios și a străbătut drumul spre Samos, poposind în acele locuri în călătoriile sale de propovăduire a cuvintelor Evangheliei.

Vizitarea insulei, dar și survolarea ei cu avionul oferă posibilitatea de a observa dife­rențele frapante de vegetație și relief. Insula are munți de piatră, dar și zone verzi, cu o floră bogată. Se zăresc coaste abrupte, care oferă peisaje de o frumusețe răpitoare. În insulă întâlnim zone locuibile, unde oamenii s-au așezat demult, din istoria cunoscută sau mai puțin știută a acestor locuri, dar și întinderi pustii, aride, lipsite de viață, unde ochiul nu poate admira licărirea izvoarelor sau frumusețea florilor, măreția unui arbore ori gingășia unui fir de iarbă.

Oglinzile apelor, în care albastrul cerului se reflectă cu deosebită puritate, pot fi admirate atât de pe înălțimile insulei, cât și din locurile modelate de mâna omului. Aceste priveliști ne invită să pătrundem, fie și într-o mică măsură, în tainele profunde ale creației lui Dumnezeu, revelându-ne frumusețea și armonia ascunsă în fiecare colț al naturii. Călătorind la pas ori cu mașina, vezi de departe plantațiile de pini, care oferă un aer ozonat, dar care constituie și un pericol în timpurile când căldurile foarte ridicate și razele fierbinți ale soarelui provoacă incendii. Pinii, mai mari sau mai mici, ard într-o clipită și multe locuri ale insulei se transformă în scrum. Dar, pe lângă pădurile de pini sau alte specii de arbuști, specifici zonei mediteraneene, nu ai cum să nu remarci multitudinea de flori și plante, care oferă locului o frumusețe specială și o mireasmă pe măsură.

Când am ajuns în insula Hios, marea era învolburată, iar valuri puternice se izbeau cu putere de țărm. În prima noapte a popasului în străvechea insulă, a avut loc o furtună cum nu întâlnisem demult. Înspăimântătoarele fulgere și trăsnete păreau să transforme totul într-un peisaj apocaliptic. În întunericul nopții, părea că insula s-a cutremurat. Am văzut în toate acestea un semn spre a înțelege viața celor care s-au format aici, și mă gândesc, în special, la Sfântul Nectarie de la Eghina, care a cunoscut la fel de potrivnice valuri, aidoma celor percepute de noi în ceasurile popasului la Hios.

În mănăstirea din veacul al XI-lea, Nea Moni, parte a patrimoniului UNESCO, s-a format, vreme de șapte ani, viitorul ierarh taumaturg de la Eghina, Nectarie. După ce a fost dascăl (învățător) în insulă vreme de trei ani, s-a călugărit într-una dintre vestitele mănăstiri din Egee, care a avut, în vremurile de glorie, până la 800 de monahi. Acolo, în chinovia ocrotită de Maica Domnului, cu o icoană veche descoperită de trei sihaștri într-un copac, s-a nevoit și Sfântul Nectarie, primind la călugărie numele Lazăr. La hirotonia întru ierodiacon, i-a fost schimbat numele cu care este cunoscut astăzi tuturor.

În aceeași înțelegere a mării învolburate și a trăsnetelor, am văzut și originea Patriarhului Diodor al Ierusalimului. Născut în Insula Hios, nu prea departe de centrul acesteia, viitorul patriarh era fiu de preot, crescut într-o familie cu mulți copii. A plecat de timpuriu la Ierusalim, întrucât Biserica din Țara Sfântă apela, în vremea aceea, la marii duhovnici ai Greciei, rugându-i să le recomande tineri și copii cu vocație. Patriarhia Ierusalimului îi susținea pe mulți dintre aceștia la școală și îi forma ca viitori slujitori ai ei, unii ajungând la demnitatea arhierească, cum a fost cazul celui născut în Vrontados - Latomi, Hios, în anul 1923. Oarecum asemănătoare a fost și calea altor patriarhi ai Ierusalimului, născuți nu prea departe de Hios, în insula Samos, precum Irineu, care a păstorit îndată după Patriarhul Diodor, în perioada 2001-2005.

În partea centrală a insulei, unde sunt lo­cuințe vechi, unele dintre ele restaurate și bine păstrate, am observat multe ziduri care îngrădesc proprietățile private ale locuitorilor. Înălțimea acestora variază de la 1,30 până la 2 m. Rare sunt cazurile când acestea sunt mai înalte. Multe ziduri sunt bine întreținute, chiar dacă sunt situate în preajma unor case vechi, dar se observă pe alocuri și construcții aflate în ruină. Un localnic mi-a spus că, în trecut, locuitorii cultivau, cu roade bogate, portocale, mandarine, lămâi, mastic, măslini și rodii. O mare parte din producție se îndrepta spre Rusia. Într-un astfel de context, unii hioți au devenit înstăriți. Multe grădini, proprietăți și imobile dau mărturie despre darurile pe care le-au primit în trecut moșierii lor. Pe coastele insulei veneau vapoare speciale care luau minunatele daruri ale lui Dumnezeu cultivate în pământul dintre valuri.

Până astăzi, acest străvechi ținut a rămas celebru prin „lacrimile” de mastic, considerată un prinos al Cerului, din care se fac băuturi fine, unele dintre ele la comandă specială, mergând spre cele mai exclusiviste locuri din lume.

Am văzut și câteva dintre bisericile și mănăstirile insulei. Starea lor este foarte bună. Localitatea de naștere a Patriarhului Diodor are opt lăcașuri de închinare. Unele sunt atât de bine întreținute, încât par a fi construite în zilele noastre.

Mănăstirea Nea Moni, unde s-a format ca monah Sfântul Nectarie, iubită de localnici și apreciată de pelerini, era în timpurile medievale una dintre cele mai înfloritoare așezări monastice din lumea greacă. Pentru construirea acesteia, au oferit danii Zoe și Teodora, fiicele împăratului bizantin Constantin al VIII-lea și nepoate ale împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul, precum și bazileul Constantin al IX-lea Monomahul, al treilea soț al Zoei.

Trei asceți din insula Hios, Nechita, Ioan și Iosif, au găsit, atârnată de o ramură de mirt, o icoană a Maicii Domnului. Ei au profețit că pe tronul imperial de la Constantinopol va urca Constantin Monomahul, surghiunit atunci în insula Lesbos. După ce evenimentele s-au întâmplat întocmai, împăratul și-a exprimat recunoștința, construind pe munte o biserică împodobită cu preafrumoase mozaicuri. Acestea, câte s-au păstrat, sunt considerate printre cele mai valoroase din toată Grecia.

Până în anii Revoluției grecești, mănăstirea a cunoscut mari realizări. În veacurile al XIX-lea și al XX-lea a trecut prin multe încercări. În anul 1822, a fost incendiată și jefuită de turci, iar la sfârșitul veacului al XIX-lea, un mare cutremur a dărâmat o parte însemnată a zidurilor ei.

Câteva dintre scenele realizate în mozaic la începutul istoriei mănăstirii s-au păstrat până astăzi, evocând o artă de o rară frumusețe, care mai poate fi întâlnită doar în câteva locuri din Grecia. Mănăstirea, care a cunoscut de-a lungul vremii o mare înflorire, cu numeroși monahi în obște, a beneficiat de danii importante, ajungând, la un moment dat, să dețină o treime din pământul insulei. Totuși, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, a rămas aproape pustie, doar amintind de splendoarea de odinioară numai prin mărturiile sale tăcute. Specialiștii care au făcut aprecieri asupra mozaicurilor, remarcabile mai cu seamă prin amplul fundal auriu al scenelor zugrăvite, ne spun că au fost realizate de cei mai buni artiști din imemoriale timpuri, când a fost zidită. Autorii lor erau din Constantinopol și lucrau numai pentru împărat. Scenele „Pogorârea la iad”, „Adam și Eva”, „David și Solomon”, dar și cele care descriu „Coborârea de pe Cruce a Mântuitorului” sau „Botezul Domnului” ne aduc aminte de vremurile de glorie ale artei Bizanțului.

Biserica mănăstirii a fost restaurată cu grijă, iar alături de ea și trapeza, unde s-a amenajat un muzeu, care dezvăluie frânturi prețioase dintr-un mileniu de viață monahală intensă. Frumusețea locului și a clădirilor - chiar și a celor aflate în ruină - evocă atmosfera autentică a mănăstirilor athonite și amintește de splendoarea lumii bizantine de altădată. Fiecare colț poartă amprenta istoriei și spiritualității care au modelat acest spațiu sacru.

Insula Hios nu este doar un tărâm încărcat de istorie, ci și un loc binecuvântat de prezența celor care L-au slujit cu credință pe Dumnezeu. Printre aceștia se numără Sfântul Ierarh Nectarie, care și-a dedicat zece ani din viață educării tinerilor și vieții monahale pe aceste meleaguri, și Patriarhul Diodor al Ierusalimului, de asemenea originar de aici. Acești oameni sfinți au lăsat o amprentă profundă asupra istoriei duhovnicești a ținutului de aici, îmbogățind-o cu exemplul lor de viață și slujire.

Împodobită cu darurile lui Dumnezeu și cu frumusețea istoriei, întâlnindu-se cu valuri potrivnice, cu încercări, precum și cu zile senine, insula Hios rămâne un loc al lui Dumnezeu, pe care localnicii și călătorii nu-l pot uita vreodată.