Hrisovul Domniţei Tapiseriei Româneşti

Domniţa Tapiseriei Româneşti, Cela Neamţu, şi-a lăsat semnele lucrării sale măiestre în multe din colţurile pământului. În România, creaţiunile ei se găsesc pretutindeni în muzee, instituţii, colecţii particulare. La fel, în lumea largă odoarele sale împodobesc spaţii private, cât şi de for public. Câteva dintre tapiseriile ce alcătuiesc un ciclu, „Ferestre pentru Ierihon”, sălăşluiesc de ani buni în Aşezământul Românesc din cea mai veche cetate a lumii, însemnând-o cu sigiliul inconfundabil al frumuseţii nepereche. În acest spaţiu sacru Cela Neamţu a plăsmuit ferestre prin care privirea intră de-a dreptul în ceruri pe raza mirifică a luminii preacurate, ce împleteşte teluricul cu celestul, efemerul cu veşnicia.

Cela Neamţu este un creator care a marcat cu o contribuţie originală evoluţia artei tapiseriei şi nu doar a celei româneşti. Artele frumoase au atras-o şi au captivat-o încă din copilărie, deşi în cantonul de cale ferată de pe ­căpăţâna culmilor Piciorului ­Lupului de lângă Iaşi nu existau întruchipări artistice semnate de meşteri ai vizualului plastic. Gustul pentru frumos al mamei, ce răzbătea din macaturile şi împletiturile sale, au presărat însă de atunci în fiinţa atât de sensibilă a Celei sămânţa din care s-a ivit ceea ce a reprezentat sensul şi pasiunea vieţii sale, tapiseria.

Călită de traumele războiului, cu tragicele sale urmări trupeşti, Cela Neamţu a păşit, şi nu uşor, ci după un prim eşec, în lumea artelor cu dârzenia şi determinarea de a face, ea, un om obişnuit, cum o mărturiseşte, lucruri neobişnuite.

A optat pentru tapiserie la Institutul „Nicolae Grigorescu” poate ascultând glasul instinctului şi simţind că astfel ar putea duce mai departe iscusinţa şi talentul atâtor semene, care, aidoma măicuţei ei, în veacuri şi milenii, au migălit la războiul de ţesut, cu igliţa şi alte felurite unelte bunuri casnice nimbate de splendori necăutate, dar adevărate. Cela a îmbrăţişat truda războiului, gherghefului şi acului cu gândul de a o metamorfoza în arta cea sublimă, nobiliară, cu vrerea de a se exprima în felul său unic şi a aşterne pecete de neşters. Ca să izbutească s-a pregătit exemplar. Şi-a însuşit tainele desenului, a prins secretele colorismului, a desluşit misterele formelor sculp­turale şi a pătruns în intimitatea tehnicilor arhitecturale. Cu aceste îndemânări tenace dobândite şi cu har miruite, Cela Neamţu a purces la lucrarea sa de o factură personală. S-a mai adăugat acestor elemente încă un lucru esenţial în definirea „poeticii sale savante”, cum o definea Constantin Ciopraga într-un substanţial şi analitic articol. Este vorba de osmoza pe care artista a reuşit-o, individualizându-se, între ţesutul pe verticală, haute lisse, caracteristic tapiseriei, şi brodatul cu noduri, la care au apelat cei vechi la Putna, dând la iveală capodopere ale broderiei artistice de răsunet universal, precum „Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop”.

Ajungând în studenţie la ctitoria ştefaniană, Cela Neamţu a fost fascinată de rafinamentul şi singularitatea acestei tehnici de coasere, cunoscută ca „nodul de la Putna”. I s-a revelat atunci că motivul şi-ar putea găsi loc în tapiserie, lărgindu-i şi sporindu-i expresivitatea şi înnobilând cu nestemat suprafeţele poate mai terne ale tapiseriei în viziune clasică.

Întoarsă în atelierul ei, a început să lucreze în această manieră cu o răbdare mănăstirească şi a produs un veritabil miracol în străvechea tehnică a artei ţesutului. A conferit tridimensionalitate tapiseriei cu ale sale elemente sculpturale şi arhitecturale, de la torsadele de inspiraţie brâncovenească la arcadele din croiala bisericilor moldave. Monumentalitatea s-a logodit în operele sale cu graţia, pentru că Cela Neamţu a deschis larg toate stăvilarele bucuriei de a zămisli artistic şi a lăsat să se reverse în şuvoaie diafane toată jubilaţia ei lăuntrică, una de natură genuină. Cum bine s-a observat de mulţi dintre comentatori ai creaţiilor ei starea de care sunt impregnate lucrările sale de mai mici sau mai mari dimensiuni e una de vrajă, de slăvire şi ofrandă a minunăţiilor dumnezeieşti de pe faţa pământului. E o rostire creatoare imnică, cu luminozităţi şi purităţi parcă boticelliene. Asprimea materialului de lucru dispare sub scalda puzderiei de lumină ce inun­dă suprafeţele şi prin culoarea meşteşugit potrivită, cu irizări şi moliciuni mângâietoare. Nu mai e nevoie, în modul acesta procedând, nici de fir de aur, de argint ori de mătase. Lâna din care ridică „zidirile “ îşi schimbă uimitor natura, căpătând preţiozităţi ca de meşter aurar. Decorativismul, specific tehnicii, atinge sublimităţi de expresie, nefiind o valoare în sine, ci subsumându-se ţelului căruia i se dedică jertfitor artista, acela al solemnităţii şi somptuozităţii, dar şi mesajului lor metaforic şi simbolistic. Eşti poftit să te bucuri privind plăsmuirile ieşite din mintea şi mâinile Domniţei, să trăieşti din plin sărbătoarea la care eşti parte, să te împărtăşeşti din darul ales şi, totodată, să laşi slobodă imaginaţia şi să vezi universuri generos sugerate.

Despre toate acestea dau seamă tapiseriile semnate de Cela Neamţu, încununate cu recunoaşteri supreme, precum Medalia de Aur a Salonului Artiştilor Francezi de la Paris din 2006 sau Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române. Aceste încântătoare „stofe de palat al zânelor”, cum le numea Ion Frunzetti în 1983, au cucerit lumea. Dar artista îşi etalează minunatele ei strădanii şi în alt cadru. Sunt cărţile testimoniale. Albumului apărut în 2002, sub semnătura unui prestigios cunoscător al artelor, Dorana Coşoveanu, i se alătură acum într-un şi mai cuprinzător format ca un hrisov domnesc, „Tapiserie”, Cela Neamţu, carte tipărită ca şi anterioara la „Monitorul Oficial”. De această dată albumul, ce-i „hronic” al vieţii şi operei Celei Neamţu, s-a rânduit în însăşi viziunea artistei. Impunătorul op se deschide cu o profesiune de credinţă a Celei ­Neamţu, care ni se destăinuieşte, spunând simplu că „munceşte cu smerenie spre a dărui frumuseţe semenilor”. În paginile albumului se împreună reproducerile numeroase şi de bună calitate cu o bogată crestomaţie a unora dintre cele mai pătrunzătoare texte scrise ca marginalii la expoziţii. Lungul şir al acestora se întinde din 1966, anul absolvirii înaltelor studii de artă până în zile de azi. Însemnările, purtând semnăturile unor nume de rezonanţă, de la Ion Frunzetti la Cornel Radu Constantinescu şi Dorana Coşoveanu, de la Constantin Ciopraga la Iolanda Malamen, surprind şi conturează personalitatea puternic originală a artistei. Rândurile ce-i sunt consacrate, dovadă a unei ample şi profunde receptări a operei, conţin în acelaşi timp un puternic vibrato afectiv, unul ce se împerechează fericit cu tumultul sufletesc al celei care ne-a dăruit „zidirile de lână”, cum le zice ea însăşi făptuirilor creatoare.

Cu acest „hrisov” Cela Neamţu a descins în acest florar la Iaşi, matricea sa trupească şi spirituală, şi l-a adus ca ofrandă la altar şcolii sale, Liceului „Oltea Doamna”, „Mihai Eminescu” din prezent, unde a fost celebrată ca ilustră absolventă într-o emoţionantă întâlnire a generaţiilor.