Iarăşi mioritic!

Datorită unui articol recent din "România literară", intitulat Iubire şi pedeapsă, în care Alex Ştefănescu blamează tendinţa mediului nostru intelectual de a denigra în orice împrejurare specificul naţional, invocându-se filosofia baladei Mioriţa, revenim, în aceeaşi ordine de idei, asupra cazului de adevărat terorism lingvistic pe care îl ilustrează folosirea adjectivului mioritic în discursul public şi în textul jurnalistic actual.

Cuprins în sintagma spaţiul mioritic, creaţie a filosofului şi poetului Lucian Blaga, adjectivul mioritic cunoaşte un destin stilistic paradoxal. Conotaţiile rezultate prin substituirea substantivului spaţiu cu diverse alte lexeme se situează între acceptarea ce decurge din considerarea filosofică a conceptului căruia îi serveşte ca denominaţie şi respingerea agresivă a acestuia, convertit în termen de ruşine şi ocară (în cele ce urmează prezentăm rezultatele analizei unui număr de peste 50 de contexte, pe care nu le putem cita aici).

Solidaritatea se manifestă în discursul exegezei şi al eseisticii contemporane prin asocierea adjectivului mioritic cu termeni din familia ideatică a substantivului din sintagma de bază: temă, lume, nuntă mioritică, sau plai, sat, grai, univers mioritic. Acestei viziuni i se opune aceea a influenţării receptorului în direcţia respingerii viziunii blagiene, având ca rezultat contestarea şi defăimarea calificativului însuşi. Mimând superioritatea permisivă, unii publicişti plasează chiar sintagme din cele formate cu substantivele deja citate în contexte derizorii, plusând însă histrionic în aceeaşi direcţie, prin asocieri cum ar fi cal, bizon, măgar, consumator, fotbal, ba chiar şi politician mioritic.

Manipularea începe de la nivelul scontării unei oarecare empatii, dar, în special în textul jurnalistic de comentariu social şi politic, se preia contestarea conceptului, care a început cândva chiar prin respingerea termenului (C. Brăiloiu, Dan Botta). Atmosfera stilistică contemporană în acest caz a fost iniţiată, se pare, de Emil Cioran (românii - popor mioritic), a cărui manifestare de maliţie a făcut o adevărată şcoală, în care s-au... încadrat, de regulă, publicişti dornici să şocheze (chiar, sau mai ales, în afara cunoaşterii esenţei lucrurilor).

Seducţia prin discursul jurnalistic recurge la asocieri depreciativ-ironice de tipul filosof, criteriu mioritic, sau revistă mioritică, pentru ca incitarea să agraveze tabloul prin calificarea de mioritic(ă) a unor referenţi din cele mai variate domenii: apocalipsă, blestem, conştiinţă, delăsare, justiţie, neant, poliţie, preşedinte, republică (numită şi Mioriţia!), resemnare, sovietizare.

Determinând astfel de substantive, mioritic poate însemna de la "naiv, credul, prost" până la "înapoiat, indolent, leneş, neputincios, grosolan, murdar, perfid, corupt, hoţ, depravat". Prin toate aceste asocieri, adjectivului mioritic i se conferă semnificaţia generală de "românesc, român", definind o entitate socio- şi etnopsihologică căreia emiţătorul nu-i poate aparţine.

Cuvântul a coborât, de fapt, la nivelul de simplă emisie sonoră de semnalizare, de recunoaştere, între ei, a membrilor unui grup ce exercită în discursul jurnalistic un gen de terorism lingvistic. Respingerea de plano şi în necunoştinţă de cauză a terminologiei simbolice blagiene a devenit un adevărat snobism; fenomenul reprezintă o contraperformanţă comunicaţională, comparabilă doar cu acea concentrare semantică şi stilistică ce se întâlneşte în limbajul infantil, folosind simboluri verbale generalizatoare, cum sunt şi exclamaţiile de semnalare a primejdiei (de tipul bâja! sau bau-bau!).

S-ar părea, însă, că, pe lângă singura sintagmă marker cert al valorii, aceea de ciobănesc mioritic (având un corespondent onorabil şi în engleză, Romanian Mioritic Sheepdog), s-a ivit şi un registru oarecum consolator al utilizării termenului; în unele enunţuri de pe internet, cum ar fi "Creveţi de apă dulce mioritici", adjectivul are doar valoarea, uşor ironică, de "autohton, de la noi", fără venin!