Icoana Părintelui Sofian

Dumnezeu, se spune - și așa este -, lucrează prin oameni și pentru oameni; mai ales prin acei oameni care, în scurta sau mai lunga lor viață pe pământ, își înțeleg menirea și își urmează chemarea. Fără aceștia, căutările ar rămâne nedeslușite, iar căile care duc spre lumina adevărului existenței neaflate. Asemenea oameni cu menire dumnezeiască au trăit și trăiesc printre noi. Atunci când noi nu-i căutăm și nu le urmăm pașii, ne găsesc ei și ne însoțesc.

Părintele Sofian a fost și a rămas un asemenea om: un om al luminii care, într-un fel aparte, firesc și neobișnuit totodată, răbdător și măreț, împărtășea, prin felul său de-a fi și alesele cuvinte cumpătate, liniște caldă, dătătoare de har și pace. Viața de rugăciune, experiența Rugului Aprins, tăria mărturisirii Celui căruia și-a închinat întreaga existență, Domnului nostru Iisus Hristos, aveau să-l așeze printre cei mai mari duhovnici ai românilor, devenind un veritabil Apostol al Bucureștiului (și nu numai), simbol pentru o lume frumoasă, sens profetic al luminii de dincolo de veac; lumina sfinților care se oglindea pe fața lui; o icoană a virtuților după chipul Tatălui Ceresc.

L-am cunoscut înainte de a-l fi văzut, atunci când universul vieții se deschidea revelator spre oameni și fapte. Totodată, aveam să deslușesc multe din mirările timpului, în taina icoanei-chipul Împărăției nesfârșite. Ca duhovnic și pictor bisericesc, este bine cunoscută preocuparea Părintelui Sofian pentru Icoana Mântuitorului, pe care s-a străduit s-o așeze la loc de cinste în propria-i viață - și a altora -, cât și în nenumărate biserici pe care le-a înveșmântat în lumina harului, aducând cerul mai aproape de oameni.

Auzisem de Mănăstirea Antim și de Părintele Sofian de la unul dintre colegii mei. Am descoperit, ulterior, că pictura Bisericii, azi Mănăstirea Radu Vodă, în care noi ne rugam ca învățăcei ai seminarului - constituind laboratorul formării noastre -, a fost realizată sub îndrumarea și stricta observație a Părintelui Sofian. Pictura acestei mănăstiri se adaugă la alte multe lucrări asemănătoare, din țară și străinătate: Liban și Siria. Felul său de a fi, acribia profesională și evlavia duhovnicească i-au fost recunoscute nu numai de cei pe care i-a format în arta frumosului sacru, în calitate de profesor și președinte al Comisiei de pictură din cadrul Patriarhiei Române. A fost un mare promotor al picturii în frescă, tempera și mozaic, într-o perioadă dificilă, alături de alte mari nume ale vremii: Costin Petrescu, Iosif Vas, Gheorghe Răducan etc.

Lucruri lăudabile aveam să aflu de la părintele paroh al Parohiei „Sfânta Vineri”-Nouă din București, unde am fost, timp de peste zece ani, cântăreț bisericesc. Și această biserică fusese restaurată, în anii 1986-1987, avându-l ca protagonist pe Părintele Sofian. Amintirea neobositului Părinte este de neuitat, mai ales prin faptul că urca pe schele până la cea mai de sus treaptă pentru a se încredința de fiecare pensulă aducătoare de frumos și culoare definitorie.

Colaborarea mea de mai târziu cu marea familie de pictori Codrescu nu a fost întâmplătoare. Privit prin cheia proniei divine, pot spune că, de fapt, nimic nu a fost întâmplător. La un moment dat, fiind împreună cu domnii Marcel și Daniel Codrescu, tată și fiu, în fața modestei bisericuțe în care slujeam - făcând planuri pentru noua biserică ce avea să se înalțe -, l-am surprins pe dl Marcel uitându-se într-un mod aparte, stăruitor și îndelung, la icoana din mozaic a Acoperământului Maicii Domnului de pe fațada bisericuței. După acest moment de tăcere, a exclamat: „Această icoană este făcută de Părintele Sofian la Antim, la care am lucrat și eu!”. Această recunoaștere ne-a emoționat pe toți cei care eram de față. Într-o continuitate firească, copia valoroasei icoane, executată tot în mozaic, la dimensiuni mari, au urcat-o pe frontispiciul noii biserici - iar originalul veghează, astăzi, credincioșii care trec pragul bisericii, ca odinioară.

Interesându-mă, am descoperit povestea acestei icoane - și anume că, prin anii ‘70, un grup de credincioși de la biserică, împreună cu câțiva ucenici ai Părintelui Sofian, l-au rugat să alcătuiască această icoană. Ea s-a realizat, devenind peste timp, prin spiritu-i profetic, o dovadă a viziunii Părintelui Sofian - care i-a format și pe cei ce aveau să împodobească măreața citadelă a încununării aspirației spiritului românesc, Catedrala Mântuirii Neamului.

Un arc în timp și peste timp, prin care Dumnezeu lucrează și ne face părtași la bunurile nepieritoare, mai presus de cuvinte.