Ierarhie și smerenie

Înțelepciunea Părinților deșertului are, de fiecare dată, un caracter practic, reflectat în propria lor biografie. Avva Pimen, de la care ne-au rămas cele mai multe apoftegme în Pateric, nu este un bătrân care teoretizează în jurul unor teme teologice, ci, de multe ori, simpla sa prezență, exemplul său au puterea să inspire. Ni se spune că „ori de câte ori veneau frați la avva Pimen, el îi trimitea mai întâi la avva Anub, fiindcă acesta era mai vârstnicul. Avva Anub le zicea: «Mergeți la fratele meu, Pimen, fiindcă el are darul cuvântului». Dar, dacă avva Anub se afla acolo, avva Pimen nu scotea nici o vorbă de față cu dânsul”.

Această povestire nu vorbește doar despre discreția avvei Pimen, despre comportamentul său în comunitatea monahală, ci și despre ierarhie și smerenie. Avva Pimen locuiește împreună cu frații lui după trup, dintre care cel mai în vârstă era Anub, prin urmare, era socotit conducătorul micului grup de asceți. În mod firesc, în orice comunitate se instituie o ierarhie. Ierarhia presupune relații de putere între cel care conduce și ceilalți. Iar puterea este mereu o temă sensibilă, care trezește animozități. Puterea poate să fie abuzivă și deturnarea ei este o ispită permanentă. De multe ori tentația puterii găsește forme neașteptate de legitimare. Hristos însă este foarte limpede în privința ierarhiei și a puterii. Cuvântul Său este lipsit de echivoc atunci când vorbește Apostolilor: „Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă” (Mc. 10, 42-44). Acesta este modelul piramidei inversate, cel aflat în vârf este de fapt cel ce poartă pe umerii săi întreaga greutate a celorlalți. Ecoul cuvântului din Evanghelie se simte în comunitatea avvei Anub. Ierarhia naturală este aici asumată și respectată liber, dar nu este monopolizată și nici folosită abuziv. Avva Pimen este mult mai cunoscut și mai apreciat decât avva Anub, însă celebritatea lui nu îl determină să conteste autoritatea fratelui mai mare. Fiecare din ei se comportă cu multă grijă și respect în raport cu autoritatea celuilalt, pe care nu vor să o dărâme. Anub respectă autoritatea duhovnicească a fratelui său mai mic și „darul cuvântului” pe care îl are. Pimen respectă ierarhia din comunitatea în care viețuiește. Fiecare din ei transferă cât mai multă putere celuilalt, și, în același timp, cel care a primit puterea se comportă cu mult respect față de celălalt. Se naște un dans plin de grijă în care cei doi își arată reciproc respectul într-o atmosferă de smerenie. 

Raportul dintre avva Anub și avva Pimen mai spune ceva despre orice relație dintre oameni. Rețeaua complexă de contacte în care suntem implicați ne așază pe fiecare simultan atât în poziții de putere, cât și în calitate de supuși. Prin urmare, suntem de fiecare dată invitați să oferim putere celorlalți și să primim cu respect puterea atunci când ni se oferă, fără a încerca să o monopolizăm. Exemplul bătrânilor oferă un model, dar nu o soluție universală. Tocmai de aceea orice situație concretă pretinde creativitate și inteligență pentru a găsi rezolvarea adecvată. Iar aceasta este o provocare constantă în viața fiecărui creștin.