Iminenţa morţii şi confortul fragil al prezentului

Omul zilelor noastre este omul traiului imediat și al vitezei. Se mărginește uneori la a trăi doar pentru buna lui viețuire și pentru plăcerea sa, într-un secol al bucuriei de a nu avea nevoie de celălalt.

Duminica ce urmează ne așază înainte o parabolă despre relația omului cu ceea ce posedă el, cu ceea ce produce, pilda bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina, care a hotărât să-și mărească hambarele, să păstreze averile și să se bucure mult timp de acest dorit confort.

Dacă ne raportăm la realitatea zilelor noastre, putem spune că bogatul din Evanghelie nu a greșit în principiu cu nimic. A manageriat foarte bine situaţia. A elaborat o soluție la propria sa problemă, a vrut să economisească, să își asigure viitorul. În esență, toți căutăm acest confort, ne construim viața așa cum dorim şi mizăm că ea va dura mult. El, ca și noi de multe ori, nu a luat în calcul un singur lucru, posibilitatea imediată a morții. Trăim într-o lume plină de eroi (de la cei de benzi desenate până la cei din spitale), iar acest lucru ne face să gândim prea des ca niște nemuritori ai acestui veac.

Doar când simțim moartea foarte aproape încercăm să ne schimbăm atitudinea față de tot ceea ce înseamnă viața noastră de zi cu zi. În clipele de boală, de încercare ne întrebăm mai abitir ce se întâmplă cu noi și nu reușim să înțelegem de unde vine dezechilibrul. De ce nouă, de ce acum, din ce cauză? Nici când ne este bine nu prea înțelegem ce se întâmplă cu noi…, dar atunci ne întrebăm foarte rar sau nu acordăm timp unor astfel de radiografii pentru că ne este comod confortul fragil al acelor clipe. Doar confruntarea reală cu boala, cu proximitatea morţii îl trezește cu adevărat pe omul care se crede stăpân autoritar al propriei existen­țe. Numai atunci când simte că organismul său nu mai face față singur provocărilor imediate înțelege cu adevărat că este o existență limitată.

Astăzi, în România şi peste tot în lume este multă suferinţă, mulţi oameni mor în jurul nostru, suntem îngânduraţi, nedumeriţi sau chiar speriaţi de faptul că moartea este foarte aproape.

Atitudinile oamenilor de astăzi în fața suferinței şi a morţii sunt diverse, multe dintre ele au la bază ca resort principal superficialitatea, lipsa de responsabilitate, vorbin­du-se prea ușor despre suferința sau chiar moartea altora. În dorinţa noastră de confort, tragedia celor­lalți ne legitimează sau ne asigură starea noastră de bine.

În realitatea cotidiană, în întâlnirile dialogale cu cei de lângă noi, în postările în viteză pe rețelele de socializare sau chiar pe site-uri oficiale întâlnim mulţi confraţi care vorbesc uneori prea ușor de boală, suferință, moarte, riscând să afişeze scheme clișeale care nu au forță convingătoare. Asistăm la o invazie de materiale și citate incitante flickăind peste tot, în care proverbialul bun-simţ al românului nu prea se mai regăseşte. Greu de înțeles totuși de ce în faţa unei crize medicale şi sociale evidente, a unei suferințe generalizate, primul pas care se face este acela al arătării cu degetul, al împărţirii brutale în curajoși și fricoși?

Unii foarte hotărâţi, alţii doar curioşi intră pe diverse forumuri (care într-un fel sau altul ascund destul de bine identitatea) pentru a afișa sloganuri despre adevăruri medicale de ultimă oră, neam, credinţă, trădare... Discursuri încrâncenate, care încearcă să evalu­eze lucrurile, să stabilească ade­vărul, să desemneze adevărații eroi.

Este firesc, de altfel, să avem o opinie şi o poziţie faţă de o anumită situaţie sau stare de lucruri, dar să nu uităm că din aventura judecării nu se iese uşor cu faţa curată. Judecările facile, aplicate altora, indică fără urmă de dubiu că nu am început să ne îmbogăţim real şi sincer în Dumnezeu.

Abolirea bunului-simţ, a delimi­tării competenţei şi darurilor specifice fiecăruia poate duce la zdrun­cinarea oricărui demers de construire, de vindecare. Din păcate, sunt prea mulți care-şi spun cu dinţii strânşi creştin-ortodocşi și nu ­împart cu celălalt de lângă ei suferința, boala sau chiar moartea, ba mai mult, chiar le ignoră, nearătând nici măcar frânturi de empatie sufletească. Preferă să trăiască şi să se amăgească în propriul lor confort… fragil.