Împărăţia cerurilor, destinaţia desăvârșită a omului credincios

În Sfânta Scriptură, Raiul este adesea numit Împărăţia cerurilor sau Împărăţia lui Dumnezeu. Această denumire nu este proprie nici profeţilor Vechiului Testament şi nici patriarhilor sau drepţilor care au vieţuit înainte de Întruparea Cuvântului, ci ea este specifică Cuvântului Însuşi, adică Fiului lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Împărăţia cerurilor se referă la comuniunea veşnic fericită a omului cu Dumnezeu, deci, la desăvârşirea omului. Totodată, expresia biblică Împărăţia lui Dumnezeu semnifică stăpânirea lui Dumnezeu în cer şi pe pământ, peste întreaga creaţie, peste îngeri şi oameni şi întreg universul. Acest termen este folosit în Sfânta Scriptură de 112 ori şi cu această expresie şi-a început propovăduirea atât Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, cât şi Iisus Hristos.

În general, o împărăţie este un domeniu guvernat de un împărat, iar tot ceea ce ţine de împărăţie poartă chipul sau imaginea împăratului. Împărăţia cerurilor este întâi de toate un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, iar ea vizează destinaţia desăvârşită a omului credincios. Însă aceasta nu se oferă oricum şi oricui, ci ea se câştigă cu străduinţă, prin multă trudă, căci Împărăţia cerurilor trebuie să constituie neapărat obiectul credinţei. „Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci făcând acestea nu veţi greşi niciodată. Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica Împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos” (2 Petru 1, 10-11). Hristos-Domnul a vorbit în pilde despre ea: pilda seminţelor, pilda grăuntelui de muştar, pilda aluatului, pilda neguţătorului de mărgăritare etc. Prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este inaugurată pe pământ Împărăţia Sa, Împărăţie ce este identificată cu Biserica Sa pe care nici porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18). Biserica lui Hristos reprezintă deci forma exterioară văzută a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Această Împărăţie are însă şi o faţă tainică sau ascunsă, după cum Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos le-a descoperit fariseilor care Îl întrebau când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. „Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 20-21). Aşadar, din Sfânta Scriptură rezultă faptul că Împărăţia lui Dumnezeu are, pe de o parte, o dimensiune concretă, palpabilă şi exterioară, iar pe de altă parte, una interioară, nevăzută. Împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta în mod deplin la Parusia Domnului, atunci când întreaga creaţie va fi restaurată. Parusia Domnului este ultima şi veşnica etapă a Împărăţiei lui Dumnezeu, ce va fi precedată de învierea cea de obşte şi de înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos sau Judecata universală, când Împăratul Judecător îi va despărţi pe cei buni de cei răi.

De aici trebuie să înţelegem că lumea şi istoria nu sunt închise ermetic în ele însele, ci ele au această aspiraţie spre desăvârşire. În acest sens, Biserica îi cheamă pe credincioşi să fie preocupaţi mai mult de cele veşnice şi netrecătoare şi nu de cele materiale şi trecătoare, adică să-şi mute interesul de la lume la Dumnezeu. Dacă în lumea în care trăim domneşte o incoerenţă în viziunea asupra vieţii, legată desigur de schimbările care se succed cu mare viteză, Biserica recomandă o viziune eshatologică asupra vieţii. Este adevărat că în contemporaneitate omul nu mai are posibilitatea şi nici puterea de-a mai urmări toate evoluţiile, transformările şi metamorfozele sociale, motiv pentru care adesea rămâne dezorientat, debusolat, confuz. Interesant este şi faptul că tocmai în epoca în care ştiinţa şi tehnologiile au evoluat enorm este exacerbată această căutare ontologică a omului referitoare la sensul vieţii. De ce? Pentru că de cele mai multe ori speranţele pe care omul le avea în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţei şi a tehnologiei sunt dezminţite. Aşadar, sensul vieţii nu trebuie căutat în hotarele lumii, ci la Dumnezeu, căci numai raportându-ne cu credinţă la El ne eliberăm cu adevărat şi ne împlinim ca persoane.