„Important este să nu ne răzleţim de Dumnezeu“

Dacă înmulţim rugăciunea, înmulţim binele. Dacă se renunţă la rugăciune, la slujbă, la Liturghie, la Euharistie, la toate cele necesare, se slăbănogeşte firea, şi degeaba vrei să fii altfel, că nu te poate nici convinge, nici învinge nimeni.

Să ştiţi că mie totdeauna mi-a plăcut Evanghelia pentru realismul ei. Niciodată nu m-am gândit cum zic unii: „Apăi dacă n-ai credinţă destulă, nu-ţi dă Dumnezeu“. Nu se ştie, îţi dă Dumnezeu după credinţa pe care o ai. Important este să te angajezi cu credinţa ta, atât cât o ai. Tatălui fiului lunatic nu i-a spus: „Dacă n-ai destulă credinţă, n-am ce-ţi face“. Dimpotrivă, l-a ajutat cu credinţa câtă a avut-o. „De poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele“ (Mc. 9, 22-24) şi tot l-a ajutat Domnul Hristos. Important este să ţinem de Dumnezeu, să nu ne răzleţim de Dumnezeu.

Eu ţin foarte mult să meargă lumea la biserică. Asta şi întreb la spovedit: „Mergi la biserică?“, „Păi, părinte, nu prea“, „Când ai fost ultima dată?“, zice unul: „Numai acum opt ani“. Zic eu: „Mă, poate n-au trecut chiar opt!“ , zice „Ba da, când m-am cununat, atunci am fost ultima oară“.

În sfârşit, eu dacă nu merge cineva la biserică, la păgâni îl număr şi nici n-am ce vorbi cu el. De ce? Dacă pot ei să renunţe la câte se fac acolo, la binecuvântări şi la cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie, la predică şi la faptul de a cânta împreună cu îngerii: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot“, dacă pot să renunţe la lucrul acesta, înseamnă că au renunţat, într-un fel, chiar la Dumnezeu. Dar omul zice: „Nu părinte, că la Dumnezeu eu nu renunţ“. Păi, nu renunţi conştient, dar uite că renunţi, totuşi, dacă tu poţi să neglijezi pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L poţi neglija, iar dacă Îl neglijezi, să ştii că n-ai Dumnezeu.

Nu că „Lasă că ne înţelegem noi“. Domnule, ori mergi la biserică şi după aceea vii la mine, ori de acum n-am ce vorbi cu tine. Că nu vei putea în toate duminicile, nu vei putea.

Zic odată către unul: „Tu ce faci când nu mergi la biserică?“ zice: „Mă uit la televizor“. Zic: „Ştii ce înseamnă asta? Asta înseamnă să ai televizorul în faţă şi pe Dumnezeu în spate!“ Schimbă, du-te la biserică, să ai pe Dumnezeu în faţă şi televizorul în spate.

Nu-i destulă preocupare. Se creează şi nişte mode: sunt unii care, de exemplu, se împărtăşesc mereu; eu nu am nimic împotrivă. Aş vrea să se împărtăşească credincioşii la toate Liturghiile. Căci dacă se împărtăşesc, şi merg la slujbă. Dar nu acesta este lucrul de căpetenie. Pentru mine lucrul de căpetenie este legătura cu Dumnezeu. Dacă vrea să se întâlnească cu Dumnezeu, are posibilitatea. Or, dacă el ocoleşte lucrul acesta şi are posibilitatea să se spovedească nu numai de patru ori pe an, poate de patruzeci de ori pe an, nu am nimic împotrivă. De câte ori e nevoie, să se spovedească, şi atunci să se şi împărtăşească dacă e de împărtăşit, dacă nu, să aştepte până când e vremea să se poată împărtăşi.