Împrietenește-te cu asceții!

Lectura Patericului egiptean implică uneori și dificultăți filologice, cu implicații teologice. Acesta este și cazul unei apoftegme de la Avva Pimen, pe care o găsim în traducerile românești în două versiuni semnificativ diferite. În traducerea cu circulația cea mai largă, clasică aș numi-o, găsim următoarea apoftegmă: „Un frate, mergând la târg, l-a întrebat pe Avva Pimen: Ce voiești să fac? I-a răspuns lui bătrânul: Fă-te prieten celui ce se silește pe sine. Și cu odihnă îți vinzi vasele tale”. Pe de altă parte, traducerea lui Cristian Bădiliță propune varianta: „Un frate care mergea la târg l-a întrebat pe Avva Pimen: Ce să fac? Bătrânul îi zice: Fii prietenos cu cine nu-ți dă pace și vinde-ți marfa”.

Discrepanțele dintre cele două versiuni sunt notabile și sunt motivate de diferența dintre versiunea greacă și cea latină a textului din Patrologia Graeca. Prima variantă citată mai devreme urmează fidel textul grecesc (la fel ca traducerea germană sau cea franceză a lui Lucien Regnault), în vreme ce a doua ia în considerare textul latin (cum, de altfel, procedează și Benedicta Ward în traducerea engleză). În textul grec îl vedem pe Avva Pimen că îl sfătuiește pe fratele care merge la piață să se împrietenească cu cei care se silesc pe ei înșiși, iar dincolo îl vedem sfătuit să fie prietenos cu cei care îl silesc pe el ori nu-i dau pace. Fără a intra în alte detalii filologice, cred că diferența dintre cele două versiuni este destul de limpede și, în consecință, este justificată întrebarea: Ce sfat dă Avva Pimen fratelui și de ce avem, totuși, două versiuni?

Fiecare dintre cele două variante au un sens teologic care ne poate ajută să facem lumină. Putem găsi aici o înțelegere progresivă. E legitim să bănuim că textul grec, mai vechi, vine cu o interpretare spi­rituală mai greu accesibilă, pu­țin îndepărtată de concret, în vreme ce textul latin încearcă o clari­ficare și propune o rezolvare practică, imediată (dar, simultan, reductivă). Contextul este important, fratele care întreabă merge la târg. Este, deci, destul de firesc ca bătrânul să îi recomande să fie impasibil la sâcâielile cumpărătorilor, să nu se tulbure de insistențe, să rămână politicos, iar în felul acesta să își vândă în pace marfa. Totuși, textul grec ne permite o interpretare mai adâncă, în deplină coerență cu felul de a gândi al părinților. Când fratele care merge la târg îl întreabă pe Avva Pimen ce să facă, bătrânul ignoră problema imediată și îi dă un răspuns mai larg, care, dacă va fi pus în practică, va face ca dificultățile pe care le implică vânzarea mărfii la târg să fie nesemnificative.

Cu alte cuvinte, bătrânul îi spune că esențial este să se împrietenească cu oameni care se silesc pe ei înșiși, adică nevoitori, asceți. De la aceștia va putea să învețe asceza, care înseamnă tocmai constrângerea de bunăvoie. Practicată cu asiduitate, această constrângere va face ca toate cele venite din afară să fie lipsite de greutate și, deci, suportate cu ușurință. În felul acesta, pentru Avva Pimen, asceza aspră se dovedește a fi soluția cea mai la îndemână pentru o problemă prozaică, mundană cum este cea a clienților dificili cu care se întâlneau călugării la târg, când mergeau să își vândă lucrul mâinilor.