Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei În misiune pe tărâmul vikingilor - mărturiile unui episcop pelerin

În misiune pe tărâmul vikingilor - mărturiile unui episcop pelerin

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, ne dăruiește o nouă carte. Titlul aduce aminte de porunca pe care toți apostolii, ucenicii Domnului din vremea predicării Evangheliei și, mai târziu, din întreaga istorie creștină, au primit‑o de a duce cuvintele Evangheliei până departe, la marginile pământului, și de a face misiune. Această chemare o împlinește și Preasfințitul Macarie, apostol român în îndepărtatul tărâm al fiordurilor și ghețarilor arctice.

Dintotdeauna, Vlădica Macarie a găsit răgaz să scrie, poate nu cât ar fi trebuit, dar inspirat și, de multe ori, acompaniat de frumusețe și trăire, exprimând anumite stări sau evocând întâlnirile pe care le‑a avut cu oameni binecuvântați din copilăria sa, apoi din vremea studiilor, din călătoriile tinereții, din slujirea ca ieromonah și ca arhiereu. Această carte, însă, are multe lucruri speciale care îl definesc pe misionarul ardent din ținuturile vikingilor, de dincolo de Cercul polar, din locurile cu care noi, în general, nu suntem obișnuiți.

Ce cuprinde, pe scurt, această carte? În primul rând, cred că paginile ei sunt impregnate de lumina apostolului care a cutreierat întunericul Nordului. Încă de la început, Episcopul mărturisea că, ajuns în ținuturile pe care avea să le păstorească, a observat că, deși era foarte devreme, așezările erau înconjurate de un întuneric dens. Așa se întâmplă într‑o mare parte a anului. Unii oameni s‑au obișnuit, alții nu, de aceea încercările lor sunt felurite, iar lumina lui Hristos, doar ea singură, poate alunga acest întuneric. Ne‑a mărturisit cum a pășit pe urmele sfinților, cu ochii către cer, cum a slujit Liturghia în împărăția munților, în locuri unde erau aproape cerbii și căprioarele și precum cerbul dorește izvoarele apelor, așa a dorit și sufletul lui slujirea Liturghiei. Ne‑a vorbit despre tainica legătură cu oameni sfinți, pe care, direct sau indirect, Episcopul Macarie i‑a întâlnit, neuitând de Mitropolitul Pavlos, multă vreme păstor al Bisericii Grecești din Scandinavia, pe care l‑a definit „atlet al lui Hristos”, cel care a petrecut o mare parte a vieții în singurătate; de ceilalți preoți și monahi pe care i‑a întâlnit, unii dintre ei din Finlanda, Islanda, Insulele Feroe sau chiar de legătura pe care, în mod minunat, a descoperit‑o cu Sfântul Ioan Maximovici.

Călător dincolo de Cercul polar, în Groenlanda, în apropierea urșilor polari, cum altădată liturghisise în preajma căprioarelor, a înțeles că acolo era cu adevărat muncă de apostolat. A întâlnit multe bucurii, dar parcă prea multe tristeți. Și‑a pus nădejdea în Dumnezeu. A primit ajutorul sfinților și mesaje de încurajare de la pustnici, care l‑au întărit, chiar dacă greutățile lui erau mari. A întâlnit dragostea oamenilor și a înțeles încercările lor, a fost alături de cei amenințați și nedreptățiți, i‑a îndemnat pe oameni să caute ocrotitori cerești, să fie alături de copiii săraci, să păstreze legături cu oamenii care nu au pe pământ vreo speranță, s‑a străduit să‑i aducă pe mulţi la Hristos și a săvârșit botezuri neașteptate. A îndemnat la rugăciuni de obște pentru cei care se aflau în încercări și a biruit. A păstrat mereu dragostea pentru satul românesc. De aceea, încercările, crucea lui, așteptările i‑au fost înrourate de împliniri tainice venite de la Dumnezeu, dar și de bucuriile și gândurile de acasă, pe care le‑a păstrat mereu în inimă.

Pentru a spori interesul față de această carte, voi exprima în câteva cuvinte trăirile Episcopului din Europa septentrională, care la început nu a avut unde să slujească Liturghia. Vorbea despre o soluție de avarie, care, în mod neașteptat, s‑a găsit undeva aproape de ținutul căprioarelor. Primul paraclis l‑a amenajat într‑o magazie, într‑un crâng, unde altădată Sfântul Zven de la Arboga propovăduia Evanghelia vikingilor. Acolo, Preasfinţia Sa a rânduit primul Altar. Maicile, într‑o dimineață de august, au văzut la ușa paraclisului câteva căprioare care adulmecau cu boturile lor, așteptând, parcă, ceva sau pe cineva. Niciodată nu mai văzuseră atât de multe căprioare aproape de casă. Parcă se aflau într‑o procesiune, mânate de aripa Duhului, și găsiseră calea tocmai când era pregătită cea dintâi binecuvântare a unui paraclis nou din acel ținut.

Așa, timp de trei ani, la marginea pădurii, s‑au săvârșit Liturghii. Trecând peste ani pe acolo, Episcopul nu a regăsit paraclisul, amenajat în magazia din curtea casei unde a locuit o vreme cu chirie. A rămas însă amintirea întâiului lăcaș de rugăciune, împreună cu căprioarele, primind binecuvântarea lui Dumnezeu.

Episcopul Macarie ne vorbește și despre mulțimea demersurilor pe care le‑a făcut pentru a se așeza cumva activitatea și lucrarea noii Episcopii românești din Stockholm, cum demersurile au fost inițial descurajante. Suma necesară achiziționării unui imobil era neînchipuit de mare. Prețurile depășeau posibilitățile modeste ale episcopiei. Era mâhnit și resemnat, dar a cerut sfat de la un părinte care pustnicea în codrii din Carpații Orientali. L‑a întrebat dacă avea sau nu rost să se zbată pentru un Centru episcopal. Sihastrul i‑a răspuns: „Nu vă mâhniți! Vă încredințez ocrotirii Sfântului Mare Mucenic Mina. Vă va aduce ajutor la vreme potrivită. Este un mare binefăcător!”. După primirea acestui cuvânt, lucrurile s‑au schimbat. Au fost îndemnați mulți oameni să se așeze la rugăciune în fața Marelui Mucenic Mina și semnele au început să se arate. Cei trei sfinți egipteni - Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfântul Macarie cel Mare și Sfântul Macarie Alexandrinul - au devenit ocrotitorii noii Reședințe episcopale și ai unui paraclis, iar în alte biserici, grație ajutorului unor oameni buni și a ctitorilor cerești amintiți, s‑au făcut lucruri frumoase, ctitorii noi, amenajări pentru slujire, s‑au pictat icoane, care au fost duse în diferite locuri și i‑au ajutat pe oameni în necazurile și durerile lor. Mulți dintre cei nemângâiați au simțit ajutor și, de aceea, încet, încet, oamenii și‑au schimbat felul de a fi. Au venit către Hristos și L‑au cunoscut, iar Episcopul a călătorit pe uscat, prin aer și pe apă, în diferite locuri ale întinsei eparhii pe care o păstorește, înțelegând că secerișul e mult și secerătorii puțini.

Între altele a primit un email care spunea: „Dintre toți românii cunoscuți din zonă nu sunt decât trei familii, dar nu trebuie să ne temem de exil, fiindcă Dumnezeu este peste tot”. Cel care îi scrisese i‑a mărturisit: „Noi nu suntem nici sfinți, nici preoți nu avem, iar de jur împrejur este duhul lumii care distorsionează adevărul, ca oglinzile de bâlci. Am plecat din țară pentru o bucată de pâine. Văd, însă, că suntem mulți care riscăm să ne pierdem veșnicia pentru această bucată de pâine”.

O altă mărturisire este din călătoria Episcopului Macarie în anul 2014 în America, când a ajuns și la Mănăstirea „Sfântul Antonie cel Mare”. Știa că părintele Efrem Filotheitul nu primea pe nimeni fără să fi fost anunțat din timp. Deși mulți i‑au spus că ar putea primi răspuns negativ, marele stareț a petrecut împreună cu Episcopul Macarie și cu obștea o priveghere de noapte, încununată cu Sfânta Liturghie. Episcopul Macarie a fost poftit să se așeze în strana arhierească. Parcă se simțea stingher lângă marele călugăr și au făcut schimb de locuri. Mărturisește că o dulceață și o bucurie care nu pot fi exprimate în cuvinte, chiar o mireasmă a cerului l‑au însoțit mult timp după aceea, făcând comparație cu episodul relatat de ucenicul Sfântului Serafim de Sarov, care descria experiența harului în viața marelui călugăr isihast pe care l‑a întâlnit. Astfel de mărturii sunt mai presus de cuvinte.

Într‑un text frumos, dedicat Mitropolitului grec Pavlos, care a păstorit mai mult de 30 de ani Mitropolia Ortodoxă Greacă din Scandinavia, Episcopul Macarie zugrăvește întâlnirea cu acest mare cărturar, fost student de faimă al Școlii de Teologie de la Halki, pe care l‑a aflat și de care s‑a apropiat la un moment dat. Avea să înțeleagă că multe din experiențele Mitropolitului Pavlos deveniseră și ale lui. Probabil că, după un timp, chiar dacă începutul nu a fost prietenos, legătura lor s‑a schimbat, mai ales în perspectiva propovăduirii Evangheliei, a greutăților și încercărilor prin care și unul, și altul au trecut din plin.

Spunea Episcopul Macarie: „Câtă vreme ești în putere, lumea se perindă buluc lângă tine. Te înconjoară cu atenție, dar arhiereul este mai întâi un păstor, un părinte. Este vorba, în primul rând, de ordinea slujirii, nu a stăpânirii. De aceea, fie că suntem mici sau mari, avem nevoie să ne aducem aminte că nu tot așa trebuie să fie între noi (Matei 20, 26).