În Muntele Athos, la chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu

Părintele Cleopa povestea adeseori despre călătoria făcută în Muntele Athos către sfârşitul anilor '70. Era într-adevăr o vizită istorică pentru că atunci, în anii aceia, era aproape imposibil să obţii aprobările necesare. L-au însoţit pe cunoscutul avvă Patriarhul Daniel, pe atunci doctorand la Strasbourg, şi arhimandriţii Victorin, Ioanichie şi Bartolomeu. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au călătorit pe jos, pe cărări ascunse printre arbuşti pitici, ţepoşi, neprietenoşi. Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaştri români. Cu farmecu-i neegalat, părintele Cleopa povestea şi de momentul ajungerii la Schitul Lacu. Trecuseră o zi întreagă prin încercările călătoriei şi erau osteniţi de greutatea drumului. Au ajuns pe înserat la chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu.

Primitori ai pelerinilor care ajung în această „Tebaidă“ a Muntelui Athos

Vieţuia în acest loc ierodiaconul Neofit Negară. Părintele Cleopa îl asemăna cu patriarhul Avraam, cel iubitor de străini. Aşa îi rămăsese în amintirea lui călugărul care-i primise cu inima deschisă, punându-le pe masă câte o bucată de peşte, prins de el în Marea Egee, măsline şi o cană cu vin rece. La plecare, aflând că doresc să ajungă până la Roma, ierodiaconul Neofit le-a dăruit câteva lire de aur pentru multele cheltuieli până la întoarcerea în ţară. Părintele Cleopa pomenea adesea gestul monahului atonit. După rânduiala lui Dumnezeu, Neofit Negară s-a îmbolnăvit greu, a fost mutat în mănăstirea „Sfântul Pavel“ pentru îngrijiri şi chilia a rămas părăsită. După mulţi ani de suferinţă, Neofit Negară s-a mutat din această lume, învrednicindu-se să vadă îngeri în ziua ultimă a petrecerii printre pământeni. În locul său a venit la chilia Bunei Vestiri părintele ieromonah Ştefan Nuţescu, cu metania la Sihăstria, adunând în jurul său mai mulţi călugări râvnitori. În această obşte se nevoieşte şi ucenicul de altădată al părintelui Cleopa, ieromonahul David Gălbează. Rugători, iubitori ai Liturghiei, ai cântărilor psaltice, ai rucodeliilor tradiţionale călugăreşti, părinţii de la chilia Buna Vestire fac misiune şi sunt primitori ai pelerinilor care ajung în această „Tebaidă“ a Muntelui Athos.

Pe buzele lor, numele marilor părinţi sunt mereu pomenite

Într-o zi de sărbătoare, după o Liturghie „împărătească“ am poposit şi eu la chilia mai sus amintită. Chiliile şi acareturile s-au înnoit, dar bisericuţa schitului s-a păstrat aşa cum a fost, cu puţinele ei odoare, cu vechea catapeteasmă şi cu duhul acela neschimbat al sihaştrilor atoniţi.

Ca şi la celelalte chilii, se întâlnesc zidiri noi, reparaţii capitale, dar observi în acelaşi timp comorile tradiţiei şi firul de diamant al legăturii cu părinţii de altădată. La chilia Buna Vestire se lucrează şi la traduceri, la scrierea cărţilor de zidire sufletească, la păstrarea vechilor istorii ale aşezămintelor româneşti din Grădina Maicii Domnului.

Poposind din nou în această chilie, mi-am amintit că fiind elev la Seminar, am participat la călugăria părintelui Ştefan Nuţescu. Au trecut de atunci mai mult de 20 de ani. Sihăstria avea, în anii aceia, un sobor numeros, dar cu toate acestea, călugăriile erau foarte rare. La slujba de la miezul nopţii, avva Cleopa a coborât din deal şi i-a adresat noului monah cuvânt de învăţătură. Vocea lui, ca a tunetului, a străbătut sufletul novicelui, făcându-l ucenic în duhul sihaştrilor. Acelaşi duh sălăşluieşte şi în ieromonahul David. Părintele Cleopa şi-a deschis sufletul în faţa acestor monahi, care l-au urmat până la capăt. Pe buzele lor numele marilor părinţi de atunci şi de acum sunt mereu pomenite.

Am rămas la chilia Buna Vestire la liturghia de după Liturghie, ascultând cuvântul de învăţătură şi bucurându-mă de întâlnirea fraţilor. În faţa ochilor mei se perindau amintirile povestite de părintele Cleopa la vârsta când despre Athos se auzea aşa de rar. Era un vis pe care-l retrăiam cu aceeaşi intensitate ca prima oară. Eram „mândru“ să ştiu că şi altădată am poposit la Lacu, cu binecuvântare chiriarhală, însoţind cel mai numeros grup de monahi din România în vizită la Athos. Atunci, drumurile schitului şi ogrăzile chiliilor arătau ca la o litanie, ca la o sfinţire de mănăstire, ca într-o zi de Paşti.

Legături din vremuri bătrâne cu monahi de acelaşi neam şi aceeaşi trăire

Pelerinajul la aşezămintele româneşti de la Muntele Athos mai înseamnă şi altceva. Înseamnă înnodarea, păstrarea unor legături din vremuri bătrâne, cu monahi de acelaşi neam şi aceeaşi trăire. Este bucuria de a şti că, într-un loc cu atâta istorie şi sfinţenie, se aud slujbe şi mai ales Liturghia în dulcea limbă românească.

Dacă oamenii uită uneori daniile făcute cu atâta mărinimie de domnitori evlavioşi şi buni, Dumnezeu nu uită niciodată. El va răsplăti în ziua aceea şi celor mărinimoşi şi celor care au uitat. Celor din urmă le va aminti că şi-au trăit zilele în zadar, arătându-se nerecunoscători faţă de binefăcătorii lor.

Aşa că, nu te teme, turmă mică! Dumnezeu priveşte către tine. El ştie încercările tale, ştie că lupii se pregătesc să atace la lăsarea întunericului.

Domnul va aduce asupră-ne bucuria vestirii celei bune a nemărginitei sale milostiviri, ca şi la chilia Buna Vestire de la schitul Lacu, din Muntele Athosului.