Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei În palma lui Dumnezeu

În palma lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 04 Septembrie 2020

Era doar un copil când a băgat de seamă că are niște linii desenate în palmă. Mai apoi că liniile acestea îl urmau peste tot. După câțiva ani, a înțeles că, de fapt, el era cel care le urma pe ele. Fără să se gândească însă prea mult la asta. Așa îl purtau pașii.

Doar că, într-o zi, linia norocului s-a întrerupt. Începuse războiul. Simion Gârlea, care era un bărbat în toată firea acum, a trebuit să plece pe front.

Linia vieții mergea înainte. El s-a ținut după ea în toate cele 1500 de zile petrecute pe front. Cum linia norocului era tot întreruptă, când s-a terminat războiul, Simion Gârlea n-a mai avut unde să se întoarcă acasă. Răspopeni, satul său natal din Basarabia, se mutase într-o altă țară. Mai exact, îl mutase țara aia în ea, împreună cu toată Basarabia. 

Știindu-se prin naștere și inimă român, Simion Gârlea s-a lăsat purtat de linia vieții și de linia dragostei spre România, spre câtă Românie mai rămăsese acasă. 

Cum era cântăreț de biserică, a pornit pe linia norocului, ce i se întorsese iarăși în palmă, către o parohie din Teleorman, loc în care nu mai fusese niciodată. Așa a ajuns la Vitănești, unde, urmând toate cele trei linii din palmă, dar îndeosebi pe cea a dragostei, s-a pomenit mergând alături de Mărioara pe linia vieții, până când linia norocului s-a întrerupt din nou, iar linia dragostei i s-a prelungit din palmă înspre cimitirul din sat, unde o dusese pe Mărioara.

Au venit după aceea un alt veac și un alt mileniu și o singurătate lungă din care Simion Gârlea nu știa cum să iasă. L-a scos din ea aceeași linie a dragostei, ce i se întorsese iarăși în palmă, învățându-l cum să scrie poezii de dragoste. Pentru soața sa răposată și pentru Răspopeniul natal, pe care nu l-a mai văzut din 1945 niciodată. 

Cum era vorba de un bărbat trecut de 90 de ani, lui Simion Gârlea îi era rușine să-i mai spună altcuiva despre ele. Până la urmă și-a luat inima-n dinți și mi-a spus mie. Ba chiar mi le-a citit cu voce tare. Ultima oară, chiar în prima zi a acestei toamne, când a împlinit vârsta de 102 doi ani. Și omul, și liniile din palma sa. 

În timp ce-l ascultam, m-am uitat îndelung la liniile din palma mea. La cea a norocului, mai cu seamă. Fiindcă despre noroc este vorba atunci când linia vieții tale se întâlnește cu linia vieții unui om pe care Dumnezeu îl ține în palma Sa, îndemnându-l să nu se îndepărteze nici o clipă de linia dragostei. Pentru că linia aceasta e singura ce te duce, încă din timpul vieții, spre cer. Adică în locul unde simt c-am ajuns ori de câte ori mă întâlnesc cu Simion Gârlea.