Înălţarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 14 septembrie Înălţarea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci. În această zi prăznuim descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă înaintea poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului la 14 septembrie 335. Tot acum sărbătorim şi recuperarea de la perşi a Sfintei Cruci, în anul 628, de către împăratul bizantin Heraclius şi aducerea ei la Ierusalim şi înălţarea lemnului de viaţă dătător înaintea poporului de către Patriarhul Zaharia, la 14 septembrie 629.

Din paginile Noului Testament ştim că Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Istoria Bisericească Universală menţionează că, „în anul 30, Mântuitorul a fost arestat şi prezentat în faţa marelui preot Caiafa (18-36/37), apoi, la acuzaţia iudeilor, a fost dus în faţa prefectului Ponţiu Pilat, care a exercitat această funcţie între anii 26-36, în timpul împăratului Tiberius... sub presiunea iudeilor, Pilat a hotărât ca Iisus să fie răstignit pe cruce în ziua de vineri, 14 Nisan după calendarul evreiesc, din anul 30 al erei creştine”.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a murit pe Cruce transformând acest element de tortură în stindardul biruinţei vieţii asupra morţii, datorită Învierii Sale celei de a treia zi. „Fără Răstignire nu există Înviere, iar fără Înviere Răstignirea nu are sens. În Cruce stă taina Învierii” (Vasilios Kalliakmánis, pemptousia.ro).

După întemeierea Bisericii la Cincizecime, creştinii au cinstit Golgota, unde a fost răstignit Hristos, şi mormântul Domnului, ca locuri sfinte ale credinţei noastre. În anul 119, împăratul roman Hadrian a ordonat să se construiască un templu păgân peste aceste locuri sfinte ale creştinilor pentru ca aceştia să nu mai poată veni să se închine unde Hristos S-a Jertfit pentru mântuirea noastră şi a înviat dăruindu-ne viaţă veşnică.

Cele mai multe date istorice legate de Sfânta Cruce le avem din prima jumătate a secolului al 4-lea. Aceste surse istorice sunt legate de descoperirea Sfintei Cruci în timpul domniei Sfântului Împărat Constantin cel Mare de către Sfânta Împărăteasă Elena, mama sa.

Istoricii Socrate, Teodorit, Sozomen, Rufin, Ieronim, Supliciu, Ambrozie menţionează că Sfânta Cruce a fost descoperită de către Împărăteasa Bizanțului, Sfânta Elena. „Aceasta, venind la Ierusalim, a distrus templul Afroditei, care fusese construit peste Mormântul Domnului, și a curățat locul de necurățiile și mulțimea statuilor, a distrus, de asemenea, și idolul lui Zeus, care fusese ridicat pe vremea împăratului Adrian Aelius” (Ieromonahul Gherasim Smyrnákis Esfigmenitul, Scurtă istorie a bucăților în care a fost împărțită Cinstita Cruce, pemptousia.ro).

Sinaxarul ne spune că Împăratul Constantin cel Mare a trimis-o pe mama sa, Împărăteasa Elena, la Ierusalim „să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea...”.

Părintele profesor Mircea Păcurariu precizează că, după descoperirea minunată a Sfintei Cruci, Sfânta Împărăteasă Elena a dat-o „Episcopului Macarie al Ierusalimului spre păstrare, iar o mică parte din ea a trimis-o fiului său la Constantinopol”. Tot părintele profesor menţionează că „împăratul Constantin a poruncit ca pe locul unde fusese mormântul Mântuitorului să se ridice o biserică cu hramul Învierii. Ea a fost sfinţită de episcopul Macarie al Ierusalimului şi de o mulţime de episcopi veniţi din alte părţi, în ziua de 13 septembrie în anul 335. A doua zi, la 14 septembrie, episcopul Macarie a înălţat Sfânta Cruce a Mântuitorului pe amvonul noii biserici, spre a fi văzută de mulţimea credincioşilor...”. De atunci, în această zi s-a sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci la Ierusalim, iar în timp, în toată Biserica Ortodoxă.

Sfânta Cruce a rămas la Ierusalim până în anul 614, când perşii au atacat Palestina prădând toate locurile sfinte ale creştinilor. Ei au luat Sfânta Cruce şi au dus-o în capitala imperiului lor, Ctesifon. Împăratul bizantin Heraclius, după un război de 14 ani cu perşii, reuşind să-i învingă, a recuperat Sfânta Cruce, la sfârşitul anului 628. Sfânta Cruce a fost readusă la Ierusalim în primăvara anului 629 de către împăratul Herac­lius, care, „venind desculț și îmbrăcat sărăcăcios, a așezat-o în preacinstita Biserică a Învierii. Atunci l-a reașezat pe tron și pe Patriarhul Zaharia al Ierusalimului, care fusese luat și el ostatic de către războinicii perși, și i-a predat acestuia preacinstitul simbol nevătămat, fără ca barbarii să îi fi adus vreo stricăciune”, după cum precizează părintele Gherasim Smyrnákis Esfigmenitul.

La 14 septembrie 629, de sărbătoarea Sfintei Cruci, Patriarhul Zaharia a înălţat-o înaintea poporului venit la acest praznic la Ierusalim, imitând gestul Episcopului Macarie din secolul al 4-lea, considerând că recuperarea de la perşi a Crucii Domnului are aceeaşi valoare ca descoperirea ei minunată de către Sfânta Împărăteasă Elena.

Cinstirea Sfintei Cruci este foarte importantă pentru creştinul ortodox, pentru că există o „legătură intimă a crucii” cu Hristos, ceea ce face din ea „icoana icoanelor, locul însuşi al prezenţei lui Hristos în iubirea Sa mântuitoare”, după cum teologhiseşte părintele Makarios Simonopetritul.

De aceea imnografia sărbătorii precizează: „Astăzi, Crucea lui Hristos se înalţă, lemnul cel de viaţă purtător, pe care cu trupul a fost răstignit, pe toţi la mântuire chemând”. Pentru aceasta cinstim Crucea Domnului mărturisind: „Bucură-te, dumnezeiască păzitoare a credincioşilor, zidul cel nebiruit, Crucea Domnului, prin care de pe pământ la cer ne-am înălţat”.

Ziua de cinstire a Sfintei Cruci este o transpunere în Vinerea Mare, lucru mărturisit şi de Evanghelia Înălţării Sfintei Cruci, care ne prezintă răstignirea lui Hristos relatată de un martor direct, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul. Este vorba de Evanghelia după Ioan capitolul 19 versetele 6-11, 13-20, 25-28, 30-35.

Retrăind tristeţea răstignirii lui Hristos din Vinerea Mare în ziua Înălţării Sfintei Cruci, face ca această zi să fie una de post, indiferent de ziua din săptămână când cade serbarea ei. În această zi trebuie să fim prezenţi în Biserică, unde la finalul slujbei Utreniei este scoasă în procesiune Sfânta Cruce în naos pentru a fi cinstită de credincioşi. Imitând astfel gestul liturgic făcut de Episcopul Macarie la Ierusalim în secolul al 4-lea şi repetat de Patriarhul Zaharia în secolul al 7-lea.

În ziua de cinstire a Crucii Domnului trebuie să ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos care de bunăvoie S-a răstignit pe ea pentru mântuirea neamului omenesc şi să spunem: „Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea”.