Înălțarea Domnului, Muntele Eleonului și binecuvântarea dăruită până la sfârșitul veacurilor

Sfântul Evanghelist Luca amintește despre faptul că Mântuitorul i-a dus pe ucenici afară din cetate până spre Betania, unde Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat, apoi S-a despărțit de ei și S-a înălțat la Cer. Evanghelia ne spune că ucenicii s-au întors la Ierusalim, cu bucurie mare, și stăteau tot timpul în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu, așteptând împlinirea făgăduinței Domnului (cf. Faptele Apostolilor 1, 8).

Evenimentul Înălțării Fiului lui Dumnezeu s-a petrecut dincolo de pârâul Cedrilor, pe Muntele Eleonului sau al Măslinilor, unde S-a înălțat la Cer, de unde venise din nemărginită iubire față de oameni.

Distanța de la Ierusalim până pe Muntele Măslinilor, amintită de Cartea Faptele Apostolilor, era aceea pe care o putea străbate cineva într-o zi de sâmbătă, fără a călca Legea lui Moise. Cei aproape 2.000 m erau îngăduiți în astfel de situații.

Acest munte a rămas în memoria ucenicilor, care se adunau permanent și care de timpuriu au zidit în acest loc un altar închinat Înălțării Domnului, în apropiere ridicându-se în primele veacuri bazilici impresionante pe care le-a construit atât Sfânta Împărăteasă Elena, prin dărnicia fiului ei, Constantin cel Mare, cât și alți mărinimoși creștini din perioada care a urmat.

Pelerinii din primele veacuri vorbesc despre slujbele care se făceau în acest loc, cu mențiunea că, în perioada primară a creștinismului, la 40 de zile după Înviere, credincioșii, ucenicii Mântuitorului, nu se adunau pe Muntele Eleonului, ci săvâr­șeau pomenirea acestui praznic la Betleem.

Fericitul Ieronim vedea de departe o cruce care strălucea tocmai în locul unde Mântuitorul Se înălțase de pe pământ la Cer. Când a fost distrusă de un incendiu, împărăteasa Eudoxia a înlocuit-o cu o cruce de bronz, care cântărea vreo 2.000 kg.

La începutul veacului al VII-lea, locul Înălțării a fost distrus din porunca regelui Cosroe, fiind rezidit apoi de către starețul Modest, care a încercat să reconstruiască și bazilica Sfintei Învieri, după ce a fost dărâmată de perși.

Când cruciații au revenit la Ierusalim în veacul al XI-lea, locul de rugăciune era o ruină, dar îndată după asediul Ierusalimului s-a organizat o procesiune de pocăință până la biserica de pe Muntele Măslinilor, locul de unde Mântuitorul Iisus Hristos Se înălțase la Cer.

Sub dominația turcă, pelerinii reușeau, cu mari dificultăți, să pătrundă în locul Înălțării Domnului, iar mulți dintre aceștia nu-și permiteau să plătească taxele impuse de musulmani, foarte ridicate pentru posibilitățile financiare ale majorității creștinilor. Începând cu veacul al XV-lea, creștinii au primit îngăduința de a săvârși sfintele slujbe în locul de unde Domnul S-a înălțat la Cer.

În prezent, capela Înălțării se află în proprietatea musulmanilor, care percep o anumită sumă pentru fiecare pelerin care dorește să se închine în acest loc. În ajunul sărbătorii Înălțării, se amplasează mai multe corturi pentru diferite comunități creștine care vin, la intervale de timp diferite, pentru a săvârși slujbele religioase. Uneori chiar Patriarhul Ierusalimului sau un delegat al său, împreună cu sobor de preoți și diaconi, săvârșește aici, în ziua marelui praznic, Sfânta Liturghie.

Muntele Eleonului mai adăpostește mănăstiri și biserici care ne amintesc și de alte momente importante din viața Mântuitorului. Așa este, de pildă, mănăstirea de la Mica Galilee, unde se află și locul în care au fost îngropați ultimii patriarhi ai Sfintei Cetăți a Ierusalimului.

De asemenea, tot în apropiere se află mănăstirea rusească de pe Eleon, construită în jurul anului 1870, unde, potrivit unei vechi tradiții, s-ar fi descoperit, în veacul al IV-lea, capul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

Mănăstirea Eleonului a fost zidită pe locul unei biserici înălțate de Sfânta Împărăteasă Elena, în jurul anului 330, cu hramul Înălțarea Domnului, numită atunci Biserica Eleonului, care a fost distrusă de perși la începutul veacului al VII-lea. Vestitul egumen Modest a refăcut lăcașul, distrus din nou de musulmani în veacul al XII-lea, locul rămânând în ruină.

Către sfârșitul veacului al XIX-lea grădina respectivă, care are și o frumoasă plantație de măslini, a fost cumpărată de către ruși, iar mănăstirea a fost refăcută, aici dezvol­tându-se, în ultima perioadă, o numeroasă obște de călugărițe (peste 100), între care se numără și monahii din România.

Tradiția iudaică spune că în acest loc s-ar fi ascuns David de frica mâniei lui Saul.

În ultima perioadă, mai multe corpuri de chilii ale bisericii au fost reconstruite, iar lăcașul înfrumusețat. În incinta mănăstirii se află cea mai înaltă clădire din Ierusalim (65 m), și anume turnul-clopotniță. Turnate în Finlanda, clopotele mari se aud, în zilele liniștite, în cea mai mare parte a Ierusalimului. Aici s-au nevoit multe călugărițe românce, dintre care amintim pe monahia Vera, fiică de preot din Moldova, care a trăit peste 110 ani; monahiile Teoctista și Eufrosina și, în mod deosebit, pe cunoscuta monahie Acachia Maior, cu metania la Mănăstirea Țigănești, lângă București, care s-a nevoit o vreme la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan, ca ucenică a cunoscutei pustnice Melania Mincu. Aceasta a fost una dintre monahiile cu aleasă viață duhovnicească din Țara Sfântă a veacului al XX-lea, în special cultivând legături de suflet cu monahii și monahiile românce care s-au nevoit acolo, între care în mod deosebit amintim pe Sfântul Ioan Iacob.

Nu prea departe se află și Grota Sfintei Pelaghia, despre care ne vorbește într-o predică Sfântul Ioan Gură de Aur. Celebra actriță de altădată a fost îndreptată de la viața sa depărtată de Dumnezeu de către Episcopul Nonus, trăindu-și ultimii ani în mare smerenie, renunțare și pocăință într-o peșteră de pe Muntele Măslinilor.

Tot pe Muntele Măslinilor se află mormintele profeților Agheu, Zaharia și Maleahi.

Muntele Măslinilor adăpostește și locul unde Mântuitorul a plâns cetatea Ierusalimului (cf. Luca 19, 41). Când s-a apropiat de cetate și a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea și a zis: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine, când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părţile. Și te vor face una cu pământul, și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.

 Bisericuța construită acolo se numește Dominus Flevit și are acoperișul în formă de lacrimă, înconjurat de patru motive ornamentale, care ne amintesc de lacrimile vărsate de Mântuitorul pentru nenorocirile care aveau să se abată asupra Ierusalimului. O splendidă priveliște a Sfintei Cetăți a Ierusalimului se arată tuturor celor care poposesc acolo.

O parte dintre descoperirile arheologice, din curtea Mănăstirii Dominus Flevit, vorbesc despre construcții și morminte bizantine ortodoxe din veacul al IV-lea, iar unele dintre ele par a fi mormintele Femeilor Mironosițe Salomeea, Marta, Maria și altele.

În apropiere se află și Biserica Sfânta Maria Magdalena, construită în veacul al XIX-lea, care are șapte cupole aurite, în stil rusesc, fiind ctitoria ţarului Alexandru al III-lea, în amintirea mamei sale, Magdalena.

Pe Muntele Eleonului se află și Mănăstirea Pater Noster, locul unde, după tradiție, Mântuitorul, venind din Betania către Ierusalim, i-a învă­țat pe ucenicii Săi Rugăciunea Domnească.

Nu prea departe se află satul Betfaghe, pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, unde S-a aflat Mântuitorul înainte de intrarea Sa triumfală în cetatea Ierusalimului. În apropiere de Betfaghe și Betania, Iisus i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi (cf. Marcu 11, 2-3).

Pelerina Egeria amintește de o biserică ridicată la Betfaghe în amintirea întâlnirii lui Iisus cu surorile lui Lazăr. De la bisericuța din Betfaghe pornește, în fiecare an, procesiunea în ajunul Duminicii Floriilor, care adună mii de credincioși, purtând în mâini ramuri de măslin și de palmier, întru vestirea Pătimirilor Mântuitorului Hristos, către Poarta Sfântului Ștefan din vechea Cetate a Ierusalimului.

Egeria este cea dintâi care vorbește despre această rânduială pe care creștinii o făceau în Duminica Floriilor, după-amiază, purtând ramuri de flori, măslin și palmier. De la Muntele Măslinilor itinerarul pelerinajului continuă până la Sfântul Mormânt. Se afirmă că acela care a organizat, pentru prima dată, procesiunea a fost Sfântul Chiril al Ierusalimului (350-386). Începând cu veacul al IX-lea, binecuvântarea ramurilor se făcea la Betania, de unde pornea procesiunea, condusă de patriarh, spre Sfântul Mormânt.

Muntele Eleonului (al Măslinilor) era un loc predilect al rugăciunilor fă­cute de către Mântuitorul Iisus Hristos. Înainte de Sfintele Sale Pătimiri, S-a rugat stăruitor Părintelui Său ca, de va fi cu putință, să treacă paharul acesta.

Muntele Măslinilor este un loc special, pentru fiecare dintre noi, purtând semnul binecuvântării pe care Mântuitorul Iisus Hristos a oferit-o tuturor celor care cred în El și așteaptă, la rândul lor, a doua Sa venire: Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer (Faptele Apostolilor 1, 11).