Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Înălțimea smereniei și adâncul orgoliului

Înălțimea smereniei și adâncul orgoliului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 14 Sep, 2016

Smerenia este una dintre temele-cheie ale părinților deșer­tului pentru că este, până la urmă, unul dintre aspectele practice de maximă importanță ale spiritualității creștine. Avva Isidor Pelusiotul face o afirmație foarte simplă, prin care se alătură celor care îndeamnă la practicarea smereniei: „Întrucât mare este înăl­țimea smereniei și adâncul orgoliului, vă sfătuiesc s-o îmbră­țișați pe cea dintâi și să nu picați în cel de-al doilea”.

În mod obișnuit vedem smerenia ca pe un adânc, abisală, în vreme ce orgoliul, mândria, este o formă de înălțare de sine, artificială și păguboasă. Și există numeroase motive pentru care suntem îndreptățiți să facem asta. Smerenia este o formă de coborâre în străfunduri, de diminuare a ego-ului nostru, care are tendința constantă de a se supraevalua, de a se îndreptăți cu orice prilej, de a-și da o importanță peste măsură. Orgoliul este antonimul superficial în plan spiritual al smereniei. Dacă smerenia este expresia realismului duhovnicesc, orgoliul este iluzia perfidă cu privire la sine și la poziția în lume și în raport cu ceilalți.

Avva Isidor Pelusiotul, în momentul în care vorbește despre smerenie și orgoliu, le privește dintr-o altă perspectivă și inversează determinările obișnuite. Bătrânul vorbește despre înălțimea smereniei și adâncul orgoliului. Mută, așadar, lucrurile în planul paradoxal al duhului, cu care suntem atât de familiarizați din Evangheliei: „Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Lc. 18, 14). Înălțimea smereniei este înălțimea la care este ridicat cel care se pogoară pe sine. Mișcarea ascendentă este consecința celei descendente. Domnul te ridică doar dacă tu însuți Îi dai prilejul, dacă renunți la iluzie și îți vezi puținătatea. Dacă ai curajul de a te coborî până la capăt în iadul tău lăuntric. Dar procesul acesta își are și reversul. Oricât de mult te-ai ridica în ochii tăi pe temeiuri iluzorii, rezultatul este mereu același: prăbușirea. Adâncul orgoliului este, de fapt, prăpastia iluziei, a înșelării și a autonomizării. În cele din urmă, adâncul orgoliului este abisul însingurării departe de Dumnezeu și, în cele din urmă, iadul.

Teologii insistă mult asupra faptului că omul este o ființă comunională, că relația cu Dumnezeu și cu semenii este capitală pentru devenirea noastră personală și depășirea statutului de individ. Creștem în măsura în care ne deschidem în dragoste. Dar dragostea se împiedică în primul rând de orgoliu, de supraevaluarea ta și subestimarea celorlalți. Orgoliul (sau mândria) este ca un far întunecat ce alterează realitatea, până acolo încât o face de nerecunoscut; anulează punctele de reper prin absolutizarea sinelui. Smerenia, în schimb, este cea care oferă distanța necesară pentru a vedea lucrurile mai limpede. Creșterea în smerenie are ca o consecință imediată dobândirea unei iubiri vii. Orgoliul ajunge să determine singurătate și resentiment.
Valorile acestea, despre care vorbesc părinții, sunt cât se poate de practice și au consecințe imediate asupra vieții de zi cu zi. Teologia ascetică este o teologie aplicabilă și de aceea Avva Isidor Pelusiotul, cu autoritatea lui de sofist care a renunțat la speculație de dragul filosofiei celei adevărate, nu se încâlcește în reflecții complicate, ci se mulțumește să spună simplu: fugiți de orgoliu și căutați smerenia!