„Închină-te Celui care pentru tine a fost spânzurat pe Cruce“

Evenimentul spre care converg toate înţelesurile Săptă­mâ­nii Mari este, fără îndoială, Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi a întregii lumi. Oricâte vorbe înţe­lepte ne-am strădui să spunem pe această temă, rămânem, totuşi, cu sentimentul că exact ceea ce este mai important, mai tainic rămâne nerostit, pentru că o taină de negrăit se întâm­plă în aceste momente. De altfel, de aceea se şi numeşte taină, întrucât nu poate fi epuizată prin cuvinte şi nici circumscrisă într-o idee. Socotesc că oricărui creştin îi vine în minte în aceste zile zguduitoarea temă a suferinţei, a durerii pe care a trebuit să o rabde Mântuitorul pentru oameni, dar şi suferinţa ca realitate omniprezentă în lume şi în viaţa fiecăruia dintre noi. Cu toată importanţa acestei teme, aş dori să mut discuţia şi spre o altă latură a înţelesurilor Crucii, luându-l în ajutor pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. De la el aflăm despre realitatea universală şi diacronică a Crucii în viaţa lumii, pe care ne-o descoperă astfel:

„Toate cele văzute (fenomenele) se cer după Cruce, adică după deprinderea de a stăvili afecţiunea faţă de ele a celor ce sunt duşi prin simţuri spre ele. Iar cele inteligibile (noumenale), toate, au trebuinţă de mormânt, adică de nemişcarea totală a celor ce sunt purtaţi spre ele de minte. Căci împreună cu afec­ţiunea şi cu mişcarea aceasta, fiind înlăturate şi mişcarea, şi lucrarea naturală îndreptată spre cele create, răsare Cuvântul singur, existând de sine ca ridicat din morţi, circumscriind toate cele ce au provenit din El“ (Capete teologice I, 67).

Sensul celor spuse de Sfântul Maxim e acela că, după pilda Mântuitorului, şi omul dator este să se răstignească, dacă nu după trup, atunci negreşit cu simţirea şi cu mintea, ca nu cumva prin alipirea de lucrurile văzute ale lumii sau de înţelesurile cuprinse în creaţie şi în om, să rateze tocmai întâlnirea cu Mântuitorul Cel înviat din morţi. Aşadar, întrucât afecţiunea se duce în mod natural spre lucrurile văzute ale lumii, este nevoie de cruce, care să despartă afecţiunea de lucruri, precum şi mintea de înţelesurile cele limitate, ca apoi libere să se lipească numai de Cuvântul cel mai presus de lume, sensul existenţei omului.

Mai adânc pătrundem în această taină urmând Sfântului Isaac Sirul, când I se roagă Domnului astfel: „Învred­niceşte-mă să mă înalţ de la vederea prin voinţă, care naşte năluciri, şi să Te văd silit de legătura pusă asupra mea de Cruce, prin răstignirea cea de-a doua a minţii, care se odihneşte de lucrarea gândurilor în vederea Ta neîncetată, cea mai presus de fire“, şi tot el continuă făcând o necesară erminie: „Sunt două chipuri de a se sui pe Cruce: unul este răstignirea trupului, al doilea prin urcarea la vedere. Cel dintâi vine din izbăvirea de patimi, al doilea prin lucrarea faptelor Duhului“ (Cuvântul 16).

În scurte cuvinte avem expusă aici petrecerea nevoitorului creş­tin care, potrivit tradiţiei patristice, are două trepte mai generale, făptuirea şi contemplaţia; prima corespunde răstignirii cu trupul, iar cea de-a doua celei cu sufletul, constituind urmarea duhovnicească a Mântuitorului pe Cruce.

Această ofrandă a răstignirii noastre cu afecţiunea şi cu mintea se cuvine să o aducem la piciorul acelei Cruci de pe Golgota, ca să ni se descopere pe cât este cu putinţă un pic din negrăita taină a Răstignirii Mântuitorului, nu printr-o cunoştinţă teoretică, nici printr-o privire exterioară a durerosului tablou al Sfintelor Pătimiri, ci, după mă­sura fiecăruia, printr-o anamneză vie şi prin participare la ele, aşa cum de altfel îndeamnă şi Sfântul Grigorie Teologul: „Dacă eşti Simon Cirineul, ridică Crucea şi urmează-L. Dacă eşti îm­preună-răstignit ca un tâlhar, cunoaşte-L pe Dumnezeu ca un recunoscător; iar dacă pentru tine şi pentru păcatul tău a fost Acela aşezat între cei fără de lege, tu să te faci pentru El credincios Legii Lui. Închină-te Celui care pentru tine a fost spânzurat pe Cruce; câştigă ceva chiar şi de la răutate; cu moartea cumpără-ţi viaţa; intră în Rai împreună cu Iisus, pentru ca să afli de la ce bunătăţi ai căzut. Frumuseţile de acolo contemplă-le. Iar dacă eşti Iosif din Arimateea, cere trupul de la cei ce l-au răstignit, ca să devină al tău Acela care curăţeşte lumea. Iar dacă eşti Nicodim, cinstitor de Dumnezeu în noapte, cu miruri înmormântează-L. Iar dacă eşti o oarecare Maria sau cealaltă Marie, dacă eşti Salomee, sau Ioană, lăcrimează de dimineaţă pentru El“ (Cuvântarea la Paşti).