Indiferentismul religios face victime

Înscrisul „Iisus Hristos este Domnul“ şi o cruce montată pe frontispiciul unei clădiri de pe şoseua Fundeni, din Bucureşti, cu aspect mai degrabă de sală de cinematograf, sunt însemnele confuzabile în spatele cărora naivii sunt chemaţi să se.... smintească. Şi nu puţini sunt cei care, împovăraţi de probleme şi necazuri, îi trec pragul cu sentimentul indus că intră într-o biserică, lăsându-se seduşi de promisuni şi... „uşuraţi“, sistematic, de importante sume de bani.

După 1989, crezând că după aproape o jumătate de secol de comunism şi ateism ideologic românii au rămas fără Dumnezeu şi că Biserica lor strămoşească ar fi avut doar rol decorativ sau de prestator de servicii în această perioadă, „apostoli“ exotici şi predicatori de toate felurile, din toate colţurile lumii, s-au năpustit în valuri asupra bietului popor român, neţinând cont că acesta este creştinat de 2.000 de ani de însuşi Sfântul Andrei, primul Apostol al Mântuitorului Hristos. Aşa se face că astăzi, în România, pe lângă cele 18 culte recunoscute de stat, activează alte aproximativ 300 de asociaţii şi fundaţii religioase - un adevărat bazar metafizic - cu specific religios, caritativ sau de camuflaj, după cum arăta lector univ. dr. Laurenţiu Tănase, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, anul trecut, într-o emisiune a TVR INFO.

O asemenea asociaţie s-a pripăşit în 1997 în Bucureşti, mutându-şi sediul pe la mai multe adrese, „slujind“ prin săli de teatru şi cinematografe, punându-se serios pe racolări şi botezuri. Aşa se face că, după vreo zece ani de „biserică cinema“, şi-a ridicat un impozant edificiu pe şoseaua Fundeni, pe care l-a numit chiar catedrală a credinţei, afişând pe frontispiciu, în mod înşelător, însemne creştine, ca să creeze confuzie şi rătăcire printre naivi.

Care este obiectivul oficial declarat al acestei asociaţii? „Educarea oamenilor în spiritul credinţei creştine, bazat pe învăţătura biblică «duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură... iar  fără plată aţi primit, fără plată daţi». În realitate, „lucrătorii în ogorul Domnului“ practică, fără să clipească, zeciuiala.

Ce oferă la schimb? Luni, slujbe de prosperitate, de cuceriri financiare, pentru înlăturarea şomajului, datoriilor, falimentului, a lipsei locului de muncă; marţi, „liturghii“ (termen amăgitor, deoarece în cazul de faţă nu este vorba despre un cult) pentru sănătate, înlăturarea hepatitei, cancerului, diabetului şi a oricărei dureri; miercuri, „studiu bliblic“ pentru dezvoltarea vieţii spirituale; joi, slujbe pentru familie, pentru înlăturarea neînţelegerilor, trădării, singurătăţii, certurilor, a oricărei probleme conjugale; vineri, pentru orice blestem, pentru vrăjitorie, chiar şi pentru insomnie, depresie şi orice viciu, iar sâmbăta este rezervată slujbelor pentru... orice lucru imposibil!

Dar, pentru că „preoţii“ - nişte flăcăi bruneţi, exaltaţi, bine hrăniţi, care „slujesc“ într-o limbă română stâlcită - pot rezolva orice, prestează, ca să fie toată lumea mulţumită, aşa-zisele „servicii forte“ pentru „tămăduirea“ lipsei de noroc, singurătăţii, invidiei, tristeţii şi infidelităţii etc. Uneori, îi trec pe „credincioşi“ printr-o uşă în formă de cruce şi-i recuperează dincolo gata vindecaţi. Alteori, poartă cererile şi dorinţele fiecărei persoane la „focul sfânt din Israel“ sau îi vindecă în „catedrală“ de dureri de oase sau de orice boală incurabilă.

Nu e de mirare că presa, medicii intervievaţi, oamenii de bună credinţă vorbesc deschis despre faptul că totul este o escrocherie.

Pentru a se întreţine confuzia, „păstorii“ folosesc „în cult“, uneori, veşminte care imită pe cele ortodoxe sau catolice, ornamente, culori folosite în aceste Biserici oficiale, bazându-şi „devoţiunea“ pe pâine, ulei, grâu, făină, ramuri de salcie, de tei etc., neomiţând nici podoabele religioase creştine, precum crucile, lănţişoarele, medalioanele şi nici unele însemne bisericeşti.

Nederanjaţi decât de jurnalişti, beneficiind de o reclamă agresivă tv, audio şi scrisă, cei de aici au prosperat pe seama miilor de sărmani care îi trec pragul.

„Vai lumii, din pricina smintiţilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului acela prin care vine sminteala“, spune Evanghelistul (Matei 18, 7). Şi bine ar fi ca românul să se trezească până nu este prea târziu. (Mrd. Gabriel Radu Dan)