Îndreptar canonic: Cine poate primi Sfânta Împărtăşanie?

Preotul nu trebuie să dea cu generozitate Sfânta Împărtăşanie, Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos jertfit în timpul Sfintei Liturghii, necesar creştinului pentru mântuire. Credinciosul nu are voie să se apropie frecvent de Împărtăşanie, dar nici prea rar. Preotul, la scaunul Spovedaniei, este cel care hotărăşte momentul primirii Trupului şi Sângelui Domnului de către penitent. Părintele Cleopa, folosind învăţăturile sfinţilor părinţi, este foarte precis în această problemă.

Sfânta Împărtăşanie, fiind strâns legată de Spovedanie, se poate da, cu dezlegarea duhovnicului, în cele patru posturi, sau cel mai des odată pe lună pentru cei mai evlavioşi şi cel mai rar la Sfintele Paşti. Însă numai după săvârşirea canonului dat. Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă credincioşilor că se pot împărtaşi cel mai des de douăsprezece ori pe an, la cele douăsprezece praznice împărăteşti, cu dezlegarea duhovnicului lor, „însă cu frică şi cu cutremur, ca să nu luăm osândă în loc de hrană şi moarte în loc de viaţă“ (Sf. Ioan Gură de Aur, „Împărţire de grâu“, Cuvintele 53 şi 54).

Preoţii care dau Sfânta Împărtăşanie credincioşilor fără cercetarea cuvenită şi fără canonisire sunt datori să citească cu atenţie „Povăţuirile“ din Liturghier, care privesc pregătirea sufletească şi trupească a credincioşilor pentru Sfânta Împărtăşanie. Preoţii sunt datori să cunoască bine Sfintele Canoane şi practica Bisericii Ortodoxe, iar la nevoie să consulte pe episcopul locului, pe care sunt datori să-l asculte toată viaţa. Preoţii trebuie să citească învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur despre felul cum trebuie dată Sfânta Împărtăşanie. Iată ce zice el în Cuvântul 55 din cartea sa „Împărţire de grâu“: „Nu mică muncă zace asupra voastră, preoţilor, dacă ştiind la cineva vreo răutate îi vei îngădui să se împărtăşească de Masa aceasta. Sângele lui Hristos din mâna voastră se va cere. Măcar vreun voievod de-ar fi, măcar cel încoronat cu coroană, dacă cu nevrednicie se apropie (de cele sfinte), opreşte-l. Mai mare stăpânire ai tu decât acela... că decât cel îndrăcit mai rău este cel ce a păcătuit şi se apropie. Că acela, pentru că este îndrăcit, nu se munceşte; iar aceştia când se apropie cu nevrednicie, la muncă veşnică se dau. Deci nu numai pe aceştia să-i oprim, ci în scurt pe toţi care îi vom vedea că se apropie cu nevrednicie. Nici unul să nu ia, ca Iuda, ca să nu pătimească ca Iuda“. Şi iarăşi zice: „Nu da sabie în loc de hrană. Ci măcar din nebunie de va veni acela să se împărtăşească, opreşte-l. Să nu te temi. Teme-te de Dumnezeu, nu de om. Iar dacă tu nu îndrăzneşti să-l opreşti, adă-l la mine. Nu voi îngădui să se facă acestea. De suflet mă voi despărţi mai înainte decât voi da Sângele Stăpânului cu nevrednicie. Şi sângele meu tot îl voi vărsa, mai înainte decât voi da Sânge aşa de înfricoşat celui căruia nu i se cuvine. Iar dacă mult iscodind cineva nu a ştiut pe cel rău, nu este nici o vină“.

De aceea, duhovnicul trebuie să fie cu mare grijă la Spovedanie, socotind bine pe cine trebuie să oprească şi cui să-i dea cele Sfinte cu vrednicie. Dacă cineva duce o viaţă imorală şi caută prin înşelăciune să primească Sfânta Împărtăşanie, va intra satana în el (Ioan 13, 27), asemănându-se lui Iuda. Dacă cineva este pe patul de moarte şi nu mai poate vorbi, i se poate da Sfânta Împărtăşanie pe mărturia celor din jurul său, cum că bolnavul este om credincios, că s-a spovedit regulat şi a dorit cele sfinte. Cel mai mare păcătos, dacă pe patul de moarte se spovedeşte, plângând amar, asemenea tâlharului de pe cruce, poate fi împărtăşit. Iar dacă cineva nici pe patul de moarte nu vrea să se împace cu aproapele sau refuză cele sfinte nu trebuie să fie împărtăşit.

Cei ce sunt opriţi un timp de la Sfânta Împărtăşanie se pot împărtaşi cu pogorământ numai în caz de primejdie de moarte, adică de accidente, de operaţie, internare în spital pentru mai mult timp etc. De asemenea, femeile însărcinate se pot împărtăşi în luna a noua, orice oprire canonică ar avea, cu condiţia ca după naştere să ţină în continuare canonul dat de duhovnic.

Însă, nu pot fi împărtăşiţi, nici chiar pe patul de moarte, creştinii ortodocşi care refuză cele sfinte; cei care s-au lepădat de credinţă; cei care au părăsit Biserica şi s-au dus la secte; cei demenţi, adică cei care nu pot judeca cu mintea şi nu se pot spovedi; cei în agonie, care nu au apucat să fie mai înainte spovediţi şi împărtăşiţi; cei îndrăciţi (demonizaţi); cei care hulesc pe Dumnezeu şi Îl înjură, chiar şi pe patul de moarte; cei care au săvârşit păcate împotriva Sfântului Duh până în ceasul morţii şi nu s-au pocăit; cei deznădăjduţi care vor să-şi pună capăt zilelor; cei cu totul robiţi până la moarte de beţie, de grele păcate trupeşti, furii de cele sfinte şi cei care nu vor să ierte nici până la moarte pe aproapele lor. (extrase din cuvântările părintelui Cleopa Ilie, adunate în cartea „Ne vorbeşte părintele Cleopa“, volumul IV, ediţie îngrijită de arhim. Ioanichie BĂLAN, Editura Episcopiei Romanului, 2002)