Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Inelul lui Gyges şi dreptatea creştinilor

Inelul lui Gyges şi dreptatea creştinilor

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 29 Feb, 2008

Mi-am adus aminte de curând de mitul cu inelul lui Gyges, evocat de Platon în Republica, prin care se întărea ideea că oamenii fac dreptatea doar fiindcă sunt constrânşi de societate, iar sub protecţia anonimatului ei devin nedrepţi. Îmi închipui că cei mai mulţi dintre cei care citesc „ziarul Lumina“ sunt creştini ortodocşi mai ales din felul în care pun problema teologică atunci când critică unele articole şi de aceea sunt surprins că tocmai ei vorbesc uneori despre anonimatul pe internet. Ce l-ar face pe un om cinstit, care nu se teme de propria-i părere, să trimită „scrisori anonime“? Din păcate, creştinii noştri repetă istoria lui Gyges şi se folosesc de anonimat fie pentru a face vreun lucru rău, fie pentru a spune exact ceea ce simt, ceea ce este, de asemenea, dovadă a duplicităţii.

Într-adevăr, pe internet oamenii au aproape exclusiv nume false (nick-uri) şi îşi creează logo-uri care să îi reprezinte, deoarece în realitate nu pot face aceasta şi ei sunt de înţeles. Dar noi vorbim despre o comunitate de creştini, care nu fac binele pentru că aşa se cade ori pentru că şeful îi va promova. Creştinul responsabil care navighează pe internet nu se va ascunde în spatele unei porecle, ci va da numele său, pentru a putea avea contact cât mai real cu ceilalţi. Dacă eu sunt nevoit să fiu corect în societate, să am zâmbetul pe buze la serviciu sau la şcoală, iar pe internet sunt o bestie care înjură sau sparge ţeste, în anumite jocuri, nu înseamnă că sunt cel puţin făţarnic?! Dacă acest lucru este făcut de majoritatea, aceasta nu înseamnă în nici un caz că un creştin ar trebui să se comporte la fel. Creştinul care gândeşte într-un fel şi face altceva, mai este oare creştin?

Ajungem, după cum se vede, din nou la problema creştinilor neîmbisericiţi. Îmbisericirea este o necesitate reală a Bisericii de astăzi, fie că vrem sau nu să recunoaştem aceasta. Nu poţi înfrunta oamenii, dintre care unii chiar creştini ortodocşi, care vor să scoată icoanele şi ora de religie din şcolile publice, până când nu îi delimitezi clar de turma cea bine credincioasă. Cunosc tineri care locuiesc împreună fără să fie cununaţi şi aceasta este în conformitate cu statutul lor de neîmbisericiţi, dar care îşi botează copiii. Întotdeauna m-am întrebat, în situaţii de acest gen, ce fel de creştini vor fi copiii unor astfel de părinţi. Poate vor fi oameni buni, harnici şi utili societăţii, dar cu Hristos ce legătură vor avea, deşi sunt botezaţi? Ne bucurăm că oamenii vin în continuare să-şi boteze copiii, însă nu ne gândim la ce se va întâmpla pe viitor cu o societate românească, botezată în majoritate, dar neîmbisericită. De aceea, conştientizarea de către enoriaşii neîmbisericiţi a credinţei şi a tainelor care se săvârşesc în Biserică trebuie să fie priorităţile majore ale preotului în parohie.