Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Insigna aruncată la gunoi
"Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa!", spune Hristos. Dar omul pare că răspunde: "Cum? Haina mea? Cămaşa mea?"… Pentru unii, creştinismul este doar un fel de insignă pe care şi-o prind la rever în zi de sărbătoare şi fac uz de ea atunci când este cazul să iasă în evidenţă. Cunoaştem cu toţii cum unii oameni din viaţa publică vor să afle toată lumea că ei sunt credincioşi, că tot ceea ar face stă sub auspiciile crucii. Ar fi ideal să avem astfel de oameni acolo, sus, unde se adoptă legi pentru poporul nostru. Dar constatăm că exact cei care s-au bătut mai tare cu pumnul în piept strigându-şi credinţa, dacă li se întâmplă o cât de mică neplăcere, uită şi de insignă, şi de tot, vărsând afară fierea sufletului lor.
Noroc că nici "oamenii de rând" nu sunt aşa de creduli să îi ia de exemplu pe astfel de oameni ai zilei care peste tot se laudă cu vorba, dar fac circ mediatic şi aţâţă masele la revoltă atunci când se simt nedreptăţiţi. Şi asta în chiar mijlocul unei vini personale evidente. Există această schizofrenie a comportamentului multora dintre cei care îşi spun creştini. Ei înţeleg că viaţa poate fi trăită astfel încât să aibă parte şi de ceea au omenii lipsiţi de Dumnezeu - bogăţii procurate necinstit, poziţii onorante, obţinute cine ştie cum -, dar să fie consideraţi de oameni foarte corecţi, ba se mai văd şi cu un picior în Rai. Nici nu sunt convinsă că în afară de participarea la marile hramuri televizate trâmbiţătorii propriei credinţe mai dau pe la biserică, după cum nici nu sunt sigură că sunt creştini ortodocşi, fie şi doar cu numele. Din nefericire, cazurile de fals creştinism pe care le scoate în faţă presa nu sunt ceva care se întâmplă doar la nivel de persoane din viaţa publică. Mult mai larg se manifestă o anumită comoditate şi o luare în uşor a condiţiei de creştin dincolo de gardul bisericii. Nu se poate să fim creştini doar duminica în timpul slujbei, iar după aceea să ne uităm cu totul identitatea. A vedea mereu numai interesul nostru, a ne răzbuna cu prima ocazie pe cel care ne-a greşit, a arunca în faţă un pahar cu apă celui care ne spune că nu vedem bine - toate acestea sunt fapte de creştin? Dincolo de retorica acestor evidenţe, rămâne zăpada călcată în picioare de mulţi dintre cei care dimineaţa au cântat "Doamne, miluieşte!", iar după-amiaza au trimis pe fratele lor cu vorba în iad.
.jpg)
