Întâlniri de suflet

Întâlnirile de suflet sunt nepieritoare, îi leagă pe oameni pentru totdeauna şi dau consistenţă fiinţei noastre. Sunt oamenii pe care nu‑i uităm niciodată, chiar dacă i‑am întâlnit o singură dată în viaţă; sunt şi oameni pe care nu i‑am întâlnit, dar i‑am cunoscut prin ceea ce au scris şi au lăsat în urma lor - şi pe care nădăjduim că îi vom întâlni odată şi odată (măcar, dincolo).

Prevestitoare pentru bucuria revederii sunt locurile prin care au trăit şi au trecut asemenea oameni.

Am înţeles resorturile acestei trăiri, atunci când l‑am însoţit pe Preasfinţitul Timotei Prahoveanul în căutarea unuia din locurile unde îşi petrecea uneori timpul scriitorul Mihail Sadoveanu în căutarea liniştii potrivite spiritului său creator, şi anume pe Valea Frumoasei, în inima Ardealului, unde, departe de viaţa noastră modernă, ca într‑o sihăstrie, se desfăşoară păduri după păduri, şi iarăşi păduri nesfârşite, unde se află împărăţia sălbăticiunilor, cât ţin munţii şi sihlele.

Ştiind că locul dăruit de către scriitorul Ionel Popa, pe care se afla casa în care a locuit Mihail Sadoveanu, se găseşte astăzi sub apele lacului de acumulare Oaşa, nu am îndrăznit să întreb de ce mergem până în acest ţinut, mult schimbat în momentul de faţă. Simţeam că este vorba de o dorinţă tainică, izvorâtă din dragostea curată pentru cel care a cântat, ca un adevărat poet, frumuseţile nepieritoare ale ţării, de dincolo şi de dincoace de munţi, pe al cărei pământ, paşii celor care au trăit sunt de neşters.

Cu marele scriitor, Preasfinţitul Timotei s‑a întâlnit în spirit încă din copilărie, adesea pe strada Rădăşeni, din Fălticeni, unde a locuit o vreme Mihail Sadoveanu, cel care avea să imortalizeze locul în frumoasa povestire Uliţa Rădăşeni, evocând şi satul (Rădăşeni!) în care urma să se nască Preasfinţitul Timotei. În lucrarea Oameni şi locuri, apărută la Bucureşti, în 1908, marele povestitor, acest Ceahlău al literaturii române, scria că Rădăşenii sunt un sat ori, mai curând, o pădure de pomi roditori, printre care se zăresc ici‑colo căsuţe albe licărind, zâmbind parcă vesele în lumina verii...; un sat cu aşezătură veche de oameni rânduiţi şi cu scaun la cap, despre care tu, prietene, ai mai auzit...”

Paşii marelui scriitor aveau să‑l însoţească pe Preasfinţitul Timotei la Seminarul de la Neamţ, unde se află (şi azi) Casa memorială Mihail Sadoveanu, care ne‑a făcut adesea pe noi, cei ce învăţam în această şcoală, să ne simţim mai aproape de personajele romanelor sale, de Nicoară Potcoavă, Maica Olimpiada, Neamul Şoimăreştilor, Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt; mai aproape de plăieşii din oastea lui, cărora, atunci când ne plimbam prin preajma Casei lui Sadoveanu şi a Mănăstirii Neamţ, le simţeam prezenţa veghind, ca odinioară, Ţara Moldovei - ori însoţindu‑l pe domnitor la hramul Mănăstirii Neamţ, hram care a rămas, prin solemnitatea sa sacerdotală, unic peste timp.

Am ajuns la Valea Frumoasei şi am privit întinderea apei, imaginându‑ne aievea casa în care a locuit Mihail Sadoveanu; parcă l‑am zărit în tindă şi pe cel care tocmai privea, cu ochii mari şi albaştri, peste vârful brazilor ce acopereau munţii, căutând Ceahlăul. Înmugureau în mintea şi sufletul său povestirile despre splendoarea misterioasei Văi ce‑l fascina, uriaşa panoramă unde pădurile erau cât lumea asta, până în soare şi până în pâcla cea trandafirie a depărtărilor .

… Aş fi vrut să ştiu despre ce gândea Preasfinţitul în legătură cu volumul de Memorii al Înaltului Mitropolit Bartolomeu Anania, cu puţin timp înainte de‑a ne ieşi în cale cel ce avea să ne fie ghid. Poate îşi va aduce aminte, citind aceste rânduri. Pot să spun şi acum, cu aceeaşi emoţie, că am rămas aproape fără grai, ascultându‑l cum ne vorbea despre Valea Frumoasei, ca unul care parcă ar fi fost contemporan cu şederea lui Mihail Sadoveanu aici. Spun încă o dată că nu mică ne‑a fost mirarea, pentru că omul pe care l‑am întâlnit în acel loc şi în acel moment, păzind câteva vaci, ţinea în mână cartea la care făcuse referire, ceva mai devreme, Preasfinţitul. Ne‑am privit uimiţi unul pe altul, spunându‑i interlocutorului nostru că tocmai vorbeam despre această carte. Iar el, bucuros, după ce ne‑a oferit informaţiile despre Valea Frumoasei, a început să ne vorbească despre Memoriile Înaltului Bartolomeu.

Am zis atunci, în sinea mea, că nimic nu este întâmplător pe lume, că orice căutare îşi are „ghizii” săi - şi că atunci când mergem către cei pe care îi iubim, vin şi ei către noi, printr‑un semn anume.

Le simţim, mai ales, prezenţa la momente de trăire aleasă şi intensă, cum ar fi zilele de naştere ori alte evenimente importante din existenţa noastră pe acest pământ. Un astfel de eveniment este, iată, ziua de naştere a Preasfinţitului Timotei - care mi‑a declanşat această emoţionantă retrăire, în călătoria alături de Preasfinţia Sa, pe locurile megieşului său de suflet, bădia Mihail Sadoveanu. Prilej cu care Dumnezeu ni l‑a scos în cale, printr‑un modest om al locului, şi pe Înaltul Bartolomeu Anania, naşul de tunsoare întru călugărie al Preasfinţitului Timotei.

Să fie, toate acestea, simple coincidenţe? Nu. Dumnezeu le‑a orânduit în felul acesta, cu puterea şi bunătatea Sa.

Aşa cum ziua de 13 noiembrie nu este o coincidenţă în viaţa Preasfinţitului Timotei. Dumnezeu a hotărât această zi, în care să se nască pruncul ce avea să‑I devină slujitor devotat. Zi în care ne alăturăm şi noi celor ce se bucură şi aduc un gând bun de urare şi preţuire Preasfinţitului.