Înțeleapta peregrină și cronicarul cu luare‑aminte Doina Cernica

În primele veacuri creștine, după Edictul Imperial de la Mediolanum (313), o pelerină iberică a devenit celebră prin consemnarea celor văzute și trăite de ea în ținuturile străbătute. Se fac referiri la însemnările ei în toată lumea creștină, Egeria devenind nu doar un izvor pentru istorici și teologi, ci și un model pentru cei care călătoresc în lumea cea mare.

Bucurați‑vă că numele voastre sunt scrise în ceruri! (Luca 10, 20). Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos străbat veacurile, aducând deodată bucurie, nădejde și încredere că ce împlinim pe pământ se trimite din vreme în ceruri.

Dacă în Cartea Vieții faptele luminoase se așază asemenea lucrurilor prețioase, putem afirma că și slovele scrise întru neuitare oferă nădejdea că timpul le va reține, iar uitarea nu va răzbi, întrucât lumina cuvintelor strălucește peste negura nepăsării.

Oricât ar fi de impresionați în urma întâlnirii peisajelor, edificiilor, evenimentelor și în special a oamenilor, puțini sunt cei care simt bucuria să aștearnă în pagină proaspetele amintiri, care altfel se pierd ori rămân în lumea solitară, bucurându‑i doar pe cei care le‑au experiat.

Descoperim exemple de oameni care, primind dar de la Dumnezeu, l‑au cultivat și înmulțit, lăsând mărturii prețioase pentru prietenii lor și pentru cei ce vor descoperi peste ani cele scrise.

Doina Cernica are o experiență impresionantă în acest sens, fiind de ani mulți slujitoare a cuvintelor și, în același timp, atentă observatoare, cu spirit critic, a operelor și vieții multora.

S‑a străduit mereu să se întâlnească doar cu lumina, a lăsat deoparte întunericul prezent și în viața oamenilor, și în opera lor. În paginile cărților sale solaritatea izvorăște din cuvinte spre a bucura cu strălucirea ei sufletele oamenilor.

Doina Cernica e mereu în căutarea luminii, fiind admiratoare a acesteia. Este aidoma unui apostol al zilelor sale, asemenea femeilor care Îl însoțeau pe Domnul Vieții, purtând în loc de miresme cuvinte cu parfum adus din altă lume…

Sunt deosebit de bucuros primind, la sărbătorirea celor 75 de ani ai doamnei Cernica, o carte care n‑ar trebui să lipsească din biblioteca iubitorilor de lumină, ori de pe biroul celor care încearcă să așeze câteva cuvinte pe o pagină.

Doina Cernica este cunoscută drept cititoare pasionată, călătoare neobosită, povestitoare cu tâlcuri nebănuite, acestea fiind numai câteva dintre virtuțile domniei sale.

Din copilărie a deslușit primele litere ale Creației preafrumoase în mijlocul căreia a venit pe lume.

Înainte de a citi în cărți, descoperim tainele cele necuprinse în lucrurile create de Dumnezeu, în mijlocul pădurilor, în apele limpezi și în cerul înstelat, cum se înfățișează ele la Vama, în dulcele ținut al raiului de sus al Moldovei. Încet, încet, de la Vama, Doina Cernica a început a călători, mai întâi în timpul studiilor, apoi însoțindu‑și prietenii, familia și mai târziu colegii, peregrinând în lumea cea mare, aproape de la o margine la alta a pământului.

Aflându‑se cu bucurie negrăită în Țara Sfântă, pe urmele pașilor Domnului, și în atâtea locuri celebre ale globului, în Portugalia, în insula Rhodos, în largul Mării Mediterane, a înțeles cât de mare este mesajul Apostolului Pavel (Emil Cioran îi mărturisea lui Petre Țuțea că Pavel, Apostolul neamurilor, este mare cât… Mediterana).

Apoi a călătorit în Rusia, în Italia, la Londra, Atena, în insula Malta, din nou pe urmele Apostolului Pavel, în Macedonia, apoi în Serbia, la Bratislava, Praga și în Spania, arătând o deosebită atenție oamenilor și ținuturilor românești de dincolo de granițele vremelnice, locuri care și‑au găsit întotdeauna un loc preferat în opera doamnei Cernica.

De‑a lungul multor ani s‑au desfășurat călătoriile sale, iar după fiecare dintre ele, scriitoarea ne‑a lăsat pagini de suflet, plăsmuite într‑un alt duh decât cel obișnuit, arătând nu doar priceperea și mânuirea cu măiestrie a verbului, ci mai ales dăruire pentru fiecare loc și pentru multe dintre persoanele întâlnite în acest răstimp.

Între aceste drumuri, itinerarele în Locurile Sfinte - și nu sunt puține făcute de către doamna Cernica - nu rămân simple călătorii, ci devin pelerinaje sau pași spre Dumnezeu, care înseamnă mai mult decât un simplu drum spre un muzeu, o instituție sau un loc important al istoriei pământene.

În chip special am reflectat la câteva referiri ale doamnei Doina Cernica, pe urmele călătoriei în Țara Sfântă.

Până la jumătatea veacului trecut, orice călător care ajungea în Palestina primea un statut special, fiind numit hagiu, cuvânt care vine din limba greacă, aghios, care înseamnă „sfânt” și, prin extensie, un om sfințit sau binecuvântat în urma unei astfel de călătorii. Titlul era aproape nobiliar.

Slujitori ai Bisericii, boieri, negustori și oameni feluriți adăugau la numele lor titlul de hagiu, iar mulți dintre ei deveneau oameni înnoiți, nu doar prin adăugarea titlului, ci prin dobândirea unui alt fel de a vedea și trăi viața.

Doamna Cernica poartă acest titlu în mod simbolic, pe lângă cele căpătate cu jertfă și lucrare multă.

 Sunt bucuros să revăd textele domniei sale despre Țara Sfântă, pagini pe care, în parte, le‑a mai publicat, și pe care le‑am citit în anii din urmă.

Așezate aici, ele constituie veritabile pagini de jurnal, care pot oferi un exemplu, îndeosebi pentru vizitatorii grăbiți, care merg în locuri importante, fără a lua aminte la ceea ce văd.

Scriitoarea și‑a îndreptat atenția asupra locurilor, istoriilor și mărturiilor deja existente, reflectând la mesajul transmis prin cuvintele sfinte, citite adeseori din Evanghelie, asupra a ceea ce s‑a întâmplat acolo, în vremea când Domnul cerului și pământului propovăduia cuvintele vieții veșnice.

La fel trebuie să privim și noi către aceste cuvinte mântuitoare, pe care Domnul ni le spune și astăzi, la fel cum le‑a adresat ucenicilor și celor care Îl ascultau în vremea activității Sale publice.

Călătorind către Țara Sfântă, doamna Cernica a descoperit lucruri minunate și a făcut însemnări care ne aduc aminte de legătura Locurilor Sfinte cu ținutul Sucevei. Astfel, pictura admirată la Nazaret îi amintește de meșterii zugravi din Țara de Sus, la fel cum Muntele Taborului îi evocă un deal bucovinean, acestora li se adaugă alte similitudini (asemănări).

Muntele Fericirilor e asemuit grădinii Raiului, unde omenirea a primit de la Mântuitorul Iisus Hristos porunca iubirii aproapelui: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați‑vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi, și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți, și peste cei nedrepți” (Matei 5, 44‑45).

Informații atent cercetate și observații personale îmbogățesc paginile dedicate Locurilor Sfinte.

Așa se comportă un veritabil cronicar!

Vizitând cea mai veche cetate locuită, Ierihonul, a amintit faptul că, în urmă cu mulți ani, o mamă îndurerată îi povestea despre Locurile Sfinte și despre prezența fiului ei acolo, în mijlocul unor dispute tensionate, care apăreau adeseori în prim‑planul mediatic din lumea întreagă.

Astfel de amintiri oferă frumusețe și noblețe scrierii.

Apa Iordanului încearcă de ani și ani să spele păcatele întregii umanități. Cei care ajung la Iordan își aduc aminte că Mântuitorul ne‑a oferit Botezul, pentru a‑L urma. El nu avea nevoie de Botez, fiind fără de păcat, dar ne invită la o permanentă înnoire, acea înnoire care se face prin Botez și printr‑o neîncetată pocăință, mereu și mereu actualizată.

Căldura de la Iordan o așază lângă răcoarea crucilor de gheață și a zăpezilor troienite ale Bucovinei, îndemnându‑ne să fim mai aproape de Dumnezeu, Care S‑a făcut om pentru noi și ne‑a oferit daruri negrăite.

Doina Cernica a călătorit visând pe Marea Galileei, a gustat din peștele pe care altădată ucenicii Mântuitorului îl prindeau în același loc. Pașii i‑au ajuns și în deșert, la Marea Moartă, apoi în apropiere, la mănăstirile de pe Valea Iordanului, la sfinții din pustiul Iudeei, la Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Lida și în alte multe locuri.

Cele mai frumoase cuvinte le‑a scris despre Cetatea Ierusalimului, cu pagini consacrate Grădinii Ghetsimani și Muntelui Măslinilor. Doamna Cernica numește Grădina de la Ghetsimani cea mai frumoasă din Țara Sfântă, nu doar prin prezența măslinilor milenari, cât prin preferința pe care i‑a arătat‑o Mântuitorul, pentru gândurile pe care le‑a descoperit ucenicilor, când sufletul Îi era întristat până la moarte…

Păduricea de măslini, numită și Eleon, de la cuvântul grecesc care desemnează arborii sau fructele lor, a privit‑o din nou cu ochii inimii mai întâi, și apoi cu simțirea unui atent scriitor, care deseori nuanțează cu accente teologice, acumulate prin lecturi profunde, dar cred că în mare parte prin ascultarea omiliilor de învățătură de la Vama, Voroneț, Moldovița, Putna, Suceava sau din alte locuri, toate încrustate pe lespedea inimii ei.

Mergând pe urmele Maicii Domnului, pe care o numește „Împărăteasa Vieții”, își aduce aminte de Catedrala din locurile natale, făcând din nou o paralelă între biserica numită „Catedrala” orașului Câmpulung Moldovenesc și locul unde a fost așezată Maica Vieții, înainte de a fi luată de Fiul ei, de‑a dreapta Sa.

Amintindu‑și de semnul Sfintei Cruci, arătat pe cerul Ierusalimului, a intrat pe porțile Sfintei Cetăți, după ce se gândise demult, încă din anul 1990, să ajungă acolo, auzind uimită și încântată povestirile unor călugărițe abia revenite din Țara Sfântă.

A călătorit pe Via Dolorosa, s‑a închinat în Biserica Sfântului Mormânt și a Învierii, admirând frumusețea de sub cerul Ierusalimului.

A călătorit și la Ein Karem, în locul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel cinstit la Sânziene în Suceava, locul atât de drag doamnei Cernica.

Toate marile sărbători trăite de domnia sa și‑au găsit ecou în locurile vizitate pe tărâmul Evangheliei, printre care și Betleem, locul copilăriei Mântuitorului, dar și altele văzute și apoi zugrăvite măiestrit în cuvinte.

Deși nu se cade să fac recomandări, o rog pe doamna Cernica ca textele despre Țara Sfântă să le așeze într‑o lucrare proprie, separată.

Știu că a mai scris cândva, dar în acest format, poate adăugând imagini păstrate din călătoria de suflet și alte câteva pagini proaspete, să alcătuiască o carte dedicată locurilor nepereche, unde s‑au auzit și încă se mai aud cuvintele vieții veșnice. Poate o astfel de ediție ne‑ar ajuta să fim și mai atenți când ajungem să pășim pe urmele pașilor Domnului.

Doamna Cernica este o continuatoare a pelerinilor care, în diverse perioade ale istoriei zbuciumate pe care a cunoscut‑o Biserica, au aflat răgaz, liniște și bucurie sfântă, pe de o parte, ajungând în astfel de locuri sfinte, pe de altă parte, neuitând să scrie despre ele.

Revelația unei astfel de lucrări o alăturăm bucuriei săbătoririi a 75 de ani de către doamna Doina Cernica, dorindu‑i să fie în continuare plină de lumină și să mai aibă astfel de aniversări.

Ar fi nedrept să nu amintesc că este mereu alături la aniversările și bucuriile celor din preajmă, fiind un exemplu rar întâlnit în lumea noastră, atât de fragmentată și lipsită de simțăminte cordiale.

Îi mai doresc să se bucure de cărți, de călătorii, de povești și povestiri, dar mai ales de marile adevăruri pe care ni le descoperă cuvintele Evangheliei.