Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Înţelegerea Sfintei Scripturi în experienţa Bisericii
Arhimandritul Vasilios Gondikakis în cartea sa "Intrarea în Împărăţie" afirma faptul că numai Biserica poate da o corectă interpretare şi poate avea înţelegerea Sfintei Scripturi pentru că aceasta aparţine comunităţii eclesiale: "Evanghelia este în esenţă o carte privată. Ea aparţine Bisericii, care are o misiune pancosmică. Sau, altfel spus, în afara Bisericii, Evanghelia este o carte pecetluită şi de neînţeles. Caracteristică este aşezarea ei pe Sfânta Masă a Bisericii Ortodoxe, în care se celebrează Evanghelia."
Sfânta Scriptură conţine mărturia unei experienţe duhovniceşti, consemnează întâlnirea dintre om şi Dumnezeu în istorie. Aghiografii aştern pe pergament mărturia propriei lor întâlniri cu Dumnezeu. Evangheliile se nasc din atmosfera împărtăşirii Apostolilor de Mântuitorul Iisus Hristos. Astfel, înţelegerea Sfintei Scripturi nu este garantată de instrumentarul folosit conform unei metodologii mai mult sau mai puţin ştiinţifice. Pătrunderea înţelegătoare a Scripturii se face prin părtăşia la experienţa duhovnicească a Bisericii, prin cuminecarea de Hristos, prin identitatea experienţei noastre cu experienţa autorilor cărţilor sfinte. Identitatea experienţei duhovniceşti cu cea a aghiografilor nu se realizează prin eforturi de laborator, prin cercetări de birou, ci este darul şi harul lui Dumnezeu pentru omul duhovnicesc, pentru cel care se "aşază în voia lui Dumnezeu" în preocupările lui ascetice. Scriptura nu poate fi separată de experienţa pe care o relatează, iar această experienţă nu este redusă numai la o etapă istorică. Experienţa lui Dumnezeu este accesibilă omului în toate epocile istoriei, de la răpirea în Duh a Sfântului Apostol Pavel şi până la înălţimile duhovniceşti ale mărturisitorilor contemporani. Poţi deţine cuvintele Scripturii la nivel intelectual, le poţi memora, reda cu exactitate, dar poţi fi departe de adevărul pe care îl exprimă: "Exprimarea adevărului şi înţelegerea exprimării nu înlocuiesc cunoaşterea adevărului-constatării. Pot înţelege o formulare (lingvistică, figurativă sau oricare alta), dar ignora adevărul (realitatea) la care trimite formularea. Cunoaşterea oricărui adevăr nu înseamnă înţelegerea semnificantelor ce îl exprimă, ci contactul direct al relaţiei (sau experienţa relaţiei) cu realitatea semnificată sau cu mărturia experienţei ce o confirmă" (Christos Yannaras). Stăpânirea tehnicilor de interpretare a textului scripturistic şi familiarizarea cu textul sacru pot da o înţelegerea mai mare sau mai mică a mesajului Scripturii, dar ele nu asigură atingerea adevărului la care acest text trimite. Textul Scripturii este iconic. Pentru sălăşluirea în adevărul Scripturii e nevoie de lucrarea Duhului Sfânt, de împărtăşirea de Hristos. Accesul la Scriptură se face prin harul Duhului Sfânt în parcursul ascetico-mistic al omului. Nu ne putem apropia de Sfânta Scriptură în afara rugăciunii, a vieţii duhovniceşti. Cine se apropie de Scriptură "rece, iscoditor, critic, cu porniri de îndoială" (pr. Dumitru Stăniloae) mai mult se îndepărtează de ea. Gradul de receptivitate al Scripturii depinde de adâncirea omului în Trupul lui Hristos, de viaţa lui în Biserică. În drum spre Emaus ucenicii au re-cunoscut pe Hristos după cuminecarea euharistică. Prin Euharistie primim pe Acelaşi Hristos pe Care L-au primit şi aghiografii, facem experienţa Adevărului pe care textul Scripturii îl consemnează şi acest Adevăr începe să se rostească în noi. Pentru acest motiv nu trebuie să fim surprinşi de faptul că Sfântul Siluan Athonitul mărturiseşte că Scriptura îi confirmă ceea ce primise deja prin experienţă, iar Cuvioasa Maria Egipteanca cunoştea pasaje din Sfânta Scriptură fără să le fi parcurs anterior. În cultul Bisericii, Scriptura se actualizează prin lucrarea Duhului Sfânt. Evenimentele iconomiei mântuirii sunt actualizate în comuniunea eclesială. Creştinul nu se mai raportează la ele ca la evenimente trecute, ci participă la acestea. Scriptura se actualizează în imnografie şi iconografie şi devine hrană duhovnicească. Scriptura fiind carte a Bisericii, este evident că nimeni nu se poate apropia de înţelegerea ei cu instrumentele lumii acesteia. Cei mai mari exegeţi ai Sfintei Scripturi sunt Sfinţii Părinţi pentru că, aşa cum afirma Părintele Sofronie de la Essex, "pentru cel care are vederea lui Dumnezeu orice problematică dispare".