Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Înțelesul creștin al bolii

Înțelesul creștin al bolii

Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Nicușor Deciu - 31 Aug, 2015

Probabil că rareori în viața prezentă va gă­si omul, în vreme de încercare, o explica­ție mulțumitoare a apariției bolii în viața lui. Boala poate avea anumite cauze concrete, determinabile, o etiologie cum se nu­mește. Dar în virtutea statutului său de făptură cugetătoare, omul dorește să știe, mai cu seamă în cazurile grave, de ce anume trebuie să pătimească, de unde i‑a venit boala și de ce el (sau cineva drag din familie) și nu altcineva trebuie să sufere, într‑un cuvânt: care este noima bolii?

Să nu vă închipuiți că astfel de interogații aparțin doar unor minți filosofice, sau doar unor suflete cu totul credincioase, care doresc să dezlege taina suferinței umane. Nu! Astfel de gânduri trec prin mintea oricărui om care a făcut experiența bolii. A oricărui om, fără excepție!

De cele mai multe ori aceste întrebări rămân fără răspuns întreaga viață, deoarece mintea omenească, oricât de ascuțită ar fi, sau oricât de antrenată în cele ale metafizicii, nu va putea afla nici un răspuns al problemei în cauză. Dar ce spune experiența Bisericii în acest sens? Aici ar trebui să amintim mai întâi de toate, ca temei al oricărei înțele­geri, că specific Ortodoxiei este ca în privința actului gnoseologic să afirme valabilitatea unică și exclusivă a cunoașterii lui Dumnezeu, singura în stare să asigure viața veșnică (cf. Ioan 17, 3). Toate celelalte lucruri nu reprezintă obiecte ale unei cunoaș­teri în sine, întrucât nu posedă o rațiune autonomă; ele pot fi înțelese doar în cadrul mai larg și mai complex al Proniei dum­nezeiești, așa cum se întâmplă și cu boala. De aici trebuie să pornim.

Astfel, toți știm că orice om trece pe parcursul vieții sale prin boală, iar aceasta mai cu seamă atunci când îmbătrânește, întrucât în urma unui proces firesc îi slăbește trupul, pe măsură ce se apropie de moarte. Aceasta este perspectiva empirică asupra lucrurilor, în care se observă că boala, indiferent de formă, este un element ce însoțește firea omenească în această stare de existență finită și imperfectă a lumii prezente. Însă, dacă schimbăm punctul de vedere și privim boala din perspectiva lui Dumnezeu, atunci constatăm că aceasta devine nu obiect al cu­noașterii, ci instrument al cu­noașterii, așa cum observă și Sfântul Isaac Sirul:

„Iar când te afli neavând nici o lipsă în cele de trebuinţă ale tale şi eşti sănătos şi nu ai frică de cei potrivnici şi zici că poţi umbla în chip curat cu Hristos, să ştii că eşti bolnav la minte şi eşti lipsit de gustarea slavei lui Dumnezeu.” (Cuvântul 25)

Așadar, boala devine diagnostic al stării sufletului nostru, dar mai ales al faptului dacă ne aflăm, sau nu, pe calea corectă a cunoaș­terii lui Dumnezeu. Ne îmbolnăvim nu pentru ca să cercetăm pricinile bolii, ci ca să‑L cunoaștem pe Dumnezeu Însuși, căci El Se află într‑un anume fel prezent în boală, prin faptul cuprinderii ei în planul Proniei divine.

Această perspectivă pare a fi deopotrivă uimitoare și mulțu­mitoare pentru o minte cercetătoare, întrucât izbutește ca dintr‑o consecință a păcatului și a stricăciunii firii, specifică exis­tenței pământești, să facă un lucru cu totul folositor omului. În acest fel se face cunoscută o altă caracteristică inconfundabilă a lucrării lui Dumnezeu în lume: putința de a întoarce lucrurile ce par a fi rele în daruri ale bu­nătății și de a preschimba con­secințele păcatului - la boală și la moarte ne referim - în pârghii ale cunoașterii și înțelepciu­nii.

Așadar, atâta vreme cât perspectiva din care privim bolile este una pământească și omenească, ele vor rămâne de neîn­țeles pentru mintea omului, iar noima lor cea mai adâncă va rămâne inaccesibilă. Însă, atunci când schimbăm planul și privim lucrurile din perspectiva lucrării lui Dumnezeu în lume, Care rânduiește lucrurile spre buna izbândire a scopului vieții omului, vedem că „bolile le aduce Dumnezeu pentru sănătatea sufletului” (Sf. Isaac Sirul, Cuvântul 5).

Această înțelegere a lucrurilor îl poate întări cu adevărat pe om, chiar dacă suferă trupește, așa cum vedem în multe pilde din Pateric, sau mai nou la Sf. Paisie Aghioritul, care a suferit de multe boli, a avut extirpat jumătate dintr‑un plămân, ba chiar și de cancer a pătimit. Totuși, el dovedea o remarcabilă tărie sufletească, ce iradia chiar și asupra trupului său bolnav și‑l făcea să se nevoiască mai mult decât cei sănătoși, ca și vechii nevoitori care ne‑au lăsat predania că „sănătatea sufletului este puterea ce se naşte din multa răbdare” (Sf. Isaac Sirul, Cuvântul 38).

Citeşte mai multe despre:   boala