Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Învierea Domnului, bucuria întoarcerii în Rai
Prin Învierea Domnului neamul omenesc a primit bucuria Raiului pierdut prin păcatul lui Adam. Hristos înviind din morţi ne-a eliberat de teama morţii sub care a trăit lumea de la căderea lui Adam. Prin Învierea Sa, Hristos i-a ridicat pe Adam şi pe toţi urmaşii lui din stricăciunea morţii, dăruind neamului omenesc viaţă veşnică.
Învăţătura de credinţă ortodoxă mărturiseşte adevărul că „Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul, a biruit moartea şi a înviat a treia zi din morţi”. Astfel, ne-a adeverit că este „Dumnezeu adevărat” şi „Stăpân al vieţii şi al morţii”. Prin Învierea Lui, Mântuitorul „ne încredinţează că şi noi vom învia în ziua cea de apoi”.
Troparul de la finalul Canonului Sâmbetei Mari ne spune: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morți din cele dedesubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”
Acest text liturgic face trecerea de la Sâmbăta Mare la Duminica Paştilor şi exprimă sintetic teologia ortodoxă legată de Învierea Domnului. De aici învăţăm că Hristos Domnul, Care este „Viaţa cea fără de moarte”, S-a pogorât la iad cu sufletul Lui după moartea pe Cruce pentru mântuirea noastră. Iar cu „strălucirea Dumnezeirii” Sale „a omorât iadul” şi a „înviat pe cei morți”. El a omorât iadul pentru drepţii ce au fost eliberaţi prin coborârea Lui în această închisoare a morţii în care au fost ţinuţi toţi oamenii trecuţi din această lume după căderea lui Adam.
Sinaxarul din Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor, când prăznuim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne spune că Domnul „pogorându-Se la iad nu a înviat pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au ales să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila de iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putinţa să urce la ceruri”, bucurându-se astfel de fericirea eternă a Raiului.
Prin Învierea lui Hristos au fost eliberaţi din iad drepţii din vechime. De asemenea, toţi care cred în El şi-I urmează pot ajunge după trecerea din lumea această în Rai, deschis pentru neamul omenesc prin Învierea Sa. Pentru că, după cum cântăm în zilele bucuriei pascale, Hristos Domnul, „deşi S-a pogorât în mormânt”, El „ce este fără de moarte” a zdrobit puterea iadului şi „a înviat ca un biruitor”. De aceea toţi credincioşii „ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos”, „totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”, dăruindu-ne „viaţă veşnică şi mare milă”.