Învierea Domnului la Părinții Apostolici

Este important de avut în vedere că în lumea greco- romană conceptul de înviere din morți fizică, adică cu trupul, nu era acceptat și nici cunoscut. În lucrarea „The Resurrection of the Son of God”, teologul anglican Nicholas Thomas Wright dedică un capitol acestei chestiuni, arătând că în lumea greco-romană era de-a dreptul scandalos ca cineva să vorbească de învierea fizică din morți a cuiva. În acest context, Părinții Apostolici au avut misiunea să vestească Învierea Domnului. Dar felul în care au făcut-o poate să fie pentru noi un model de propovăduire și mai ales de comunicare a mesajului Evangheliei către o lume care este ostilă sau nu poate înțelege conținutul credinței ortodoxe.

Sfântul Clement Romanul ( ^ 98) este considerat a fi primul Părinte Apostolic, și el își revendică paternitatea duhovnicească de la Sfântul Apostol Petru. El face o analogie între pasărea mitologică Phoenix, care moare la fiecare 500 de ani pentru a renaște din nou, și învierea din morți a celor care I-au slujit lui Dumnezeu cu credincioșie (1 Clement 25, 1-26, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), vol. 1, EIBMBOR, București, 1979): „Mai putem socoti oare mare și minunat lucru dacă Creatorul lumii va învia pe toți aceia care I-au slujit cu cuvioșie în încrederea bunei credințe, când chiar printr-o pasăre ne arată măreția făgăduinței Lui?”. Sfântul Clement citează în continuare câteva locuri din Vechiul Testament care vorbesc de învierea trupului din morți: „Că spune undeva Scriptura : «Și mă vei scula și mă voi mărturisi Ție»; și «M-am culcat și am adormit; sculatu-m-am, că Tu cu mine ești»; și iarăși Iov spune: «Și va învia trupul acesta al meu, care a îndurat toate acestea»”. Acestea sunt trimiteri la Ps. 27, 7; Ps. 87, 11; Ps. 3, 5; Ps. 22, 4; Iov 19, 25. Părintele face trecerea de la contextul strict iudaic la mitologia greco-romană și amintește de o creatură legendară, arătând că Dumnezeu este Stăpânul absolut al creației și prin elementele acesteia El trimite la realitățile mântuitoare săvârșite în Iisus Hristos. Cu alte cuvinte, el spune că de regulă credeți că o pasăre moare și învie o dată la 500 de ani, tot așa, credeți că Dumnezeu îi va învia cu trupul pe cei care I-au slujit Lui. Deși această analogie poate părea simplă, ea are rolul de a demonstra universalitatea Creștinismului care de la început a avut forța să asume revelația naturală, tradițiile religiilor păgâne și miturile acestora și să le facă slujitoare adevărurilor Bisericii. Sfântul Clement spune în a doua sa epistolă că trupul va însoți sufletul în Împărăția cea veșnică, de data aceasta făcând analogie cu Însuși Domnul Hristos: „Să nu spună cineva dintre voi: Trupul acesta nu va fi judecat, nici nu înviază. Cunoașteți doar în ce ați fost mântuiți, în ce ați văzut din nou lumina! Nu oare fiind în acest trup? Trebuie, dar, să păstrăm trupul ca pe un templu al lui Dumnezeu. Precum ați fost chemați în trup, tot așa în trup veți și veni. Dacă Hristos Domnul, Care ne-a mântuit, fiind mai întâi duh, s-a făcut trup și așa ne-a chemat, tot așa și noi în acest trup vom primi răsplata” (2 Clement 9, 1-5).

Sfântul Ignatie Teoforul ( ^ 107) propovăduiește Învierea cu Trupul a lui Hristos amintind de întâlnirea Apostolilor cu Domnul înviat ca de un eveniment determinant, dar el merge mai departe de narațiunea biblică, spunând că Hristos înviat cu trupul este în opoziție totală față de demonii lipsiți de trupuri. „Eu Îl știu în trup și după înviere și cred că este. Când a venit la Petru și la cei dimpreună cu el, le-a zis: «Luați, pipăiți-mă și vedeți, că nu sunt demon fără de trup». Și îndată s-au atins de El și au crezut, unindu-se strâns și cu trupul, și cu duhul Lui. De asta au disprețuit și moartea și au fost găsiți mai presus de moarte. După înviere a mâncat cu ei și a băut cu ei, ca Unul în trup, deși du­hov­nicește era unit cu Tatăl”, spune Sfântul Ignatie în Epistola către Smirneni (3, 1-3).

Această distincție, între Hristos înviat cu trupul și demonii netrupești, este punctată de Sfântul Părinte și în alt loc, cu mențiunea că cei care neagă Învierea trupească a Domnului se aseamănă cu demonii sau sunt sub aceeași pedeapsă: „El a pătimit toate acestea ca să ne mântuim. A pătimit cu adevărat și a înviat cu adevărat, nu cum spun unii necre­din­cioși, că a pătimit în aparență, ei existând în aparență, și, precum gândesc, așa li se va și întâmpla, că sunt fantome și draci” (Către Smirneni 2, 1). Sfântul Ignatie aplică aici o judecată indirectă și asupra tuturor zeilor păgânilor, pe care îi numește demoni fără de trup care sunt zdrobiți de Hristos Cel înviat din morți cu trupul, iar cei care neagă realitatea Învierii trupești a lui Hristos vor avea aceeași soartă cu demonii netrupești.

În același mod, și Sfântul Policarp al Smirnei ( ^ 155) pronunță o judecată aspră asupra tuturor celor care neagă Învierea fizică a lui Hristos: „Oricine nu mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este antihrist; cel care nu mărturisește mărturia crucii este de la diavol, iar cel care întoarce cuvintele Domnului spre poftele sale și spune că nu-i nici înviere, nici judecată, acela este primul născut al satanei. De aceea, părăsind deșertă­ciunea celor mulți și învăță­turile false, să ne întoarcem la cuvântul care ni s-a predat dintru început, «priveghind în rugăciune», stăruind în posturi, cerând în rugăciunile noastre către Dumnezeu Cel ce vede toate: «să nu ne ducă în ispită», că a zis Domnul: «Duhul este osârduitor, iar trupul neputincios»” (Filipeni 7, 1-2).

Părinții Apostolici ai Bisericii au ținut cu foarte mare acrivie credința în Învierea cu trupul a Domnului Hristos într-o cultură ostilă acestei învățături. Ei au folosit tot ceea ce fundalul greco-roman oferea pentru a propovădui pe limbajul păgânilor că Hristos S-a ridicat din morți. Din cele prezentate rămân aceste două idei care merită dezvoltate. Cea exprimată de Sfântul Ignatie Teoforul, că cei care neagă Învierea se aseamănă cu demonii care sunt lipsiți de trupuri. Iar Sfântul Clement Romanul spune că vom beneficia de roadele Învierii și cu trupul nostru: „precum ați fost chemați în trup, tot așa în trup veți și veni”.