Învierea Domnului, serbare, nu comemorare

În fiecare an, Biserica ne oferă ocazia să prăznuim Învierea Mântuitorului Hristos. Ea ne dă ocazia să prăznuim şi alte momente din viaţa Mântuitorului Hristos sau din vieţile sfinţilor, oameni ca şi noi, care au trăit după Îndreptarul acesta, Hristos, şi au mers pe Calea care este acelaşi Hristos. Învierea însă este o ocazie cu totul aparte de prăznuire pentru că pe ea se fundamentează credinţa şi nădejdea noastră, de fapt, calitatea noastră de creştini. Am spus "prăznuire" şi nu "comemorare". În limba de origine (din care vine şi la noi cuvântul "praznic"), prăznuirea înseamnă ospăţ, serbare sau ospăţul legat de ziua onomastică a cuiva. Prin urmare, când mergi la praznicul cuiva (adică la sărbătoarea cuiva), eşti prezent lângă cel pe care îl sărbătoreşti sau iei parte la sărbătoarea pe care acea persoană şi-a organizat-o, nu la serbarea unei persoane absente. La serbare, toţi participanţii sunt prezenţi, mai ales persoana pentru care s-a organizat sau care a organizat serbarea. Aceasta este vie, autentică şi plină de viaţă, ceea ce nu se petrece la comemorare. În acest caz, tocmai persoana cea mai importantă lipseşte, imposibil să fie "prezentă" altfel, decât prin aducere aminte de ea. Nu este cazul Praznicului sau Serbării Învierii Mântuitorului Hristos, eveniment unic în istorie. Ea nu este simplă comemorare a cuiva care nu mai este, ci actualizare şi intensificare a bucuriei cu Iisus Hristos înviat "ieri şi azi şi în veci acelaşi". (Evrei, 13, 8). Este actualizare, nu în sensul că ar fi adusă în prezent de undeva din istorie prin vreun anume ritual sau chiar prin lucrarea Duhului Sfânt, ci în sensul că Duhul Sfânt ne face accesibilă firea umană a Fiului lui Dumnezeu, Domnul Hristos, asumată din Sfânta Fecioară, îndumnezeită şi proslăvită. Participarea noastră la sărbătoarea Învierii Domnului constă în raportarea noastră la faptul Învierii lui Hristos, înnoită în fiecare an printr-un mod de viaţă adecvat Învierii, ajutându-ne totodată de textele Scripturii (care înfăţişează confuzia, uimirea şi bucuria ucenicilor în faţa Învierii Domnului) şi de imnurile serviciilor liturgice.

Pentru acest motiv noi nu comemorăm Învierea Domnului, ci o prăznuim, o serbăm, participăm la evenimentul extraordinar al Învierii lui Hristos actualizat în conştiinţa noastră de Biserică şi de Duhul Sfânt care însufleţeşte Biserica. Hristos cel înviat este şi rămâne acelaşi. În Biserică, cei înviaţi prin baia Botezului trăiesc timpul marcat de Învierea lui Hristos. Noi nu mai ieşim din timpul Învierii, îi aparţinem. La anumite soroace, cum este Paştele, actualizăm în mod festiv bucuria şi conştiinţa timpului Învierii Mântuitorului Hristos. Ea ne dă calitatea de creştini şi garanţia că toate cele pe care ni le-a promis Hristos şi constatate în El sunt adevărate şi posibile nouă, tuturor, pentru că altfel, "dacă Hristos nu a înviat, atunci este zadarnică propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră" (I Cor. 15, 14), spunea cândva corintenilor Sfântul Pavel. Aceasta înseamnă că noi nu suntem "fanii" epigonici ai unui Iisus care a trăit acum două mii de ani, care a lăsat o învăţătură frumoasă, care a murit şi a înviat atunci (pentru cei de atunci), ci suntem prietenii (Ioan,15,14-15) lui Iisus Care a înviat atunci pentru cei de atunci, pentru noi cei de azi şi pentru cei de după noi, Care este viu în veci şi mai ales prezent activ la sărbătorile sale. El ne-a invitat să participăm la Învierea Lui, ne-a dat puterea să facem aceasta (prin harul Sfântului Duh şi prin hrănirea cu Trupul şi Sângele Său), promiţându-ne că acolo unde s-a înălţat va pregăti loc prietenilor săi: "Mă duc să vă pregătesc loc... încât să fiţi şi voi unde sunt Eu." (Ioan, 14, 2-3)

Cum ne pregătim pentru Sfintele Paşti

Pentru acest eveniment Biserica a rânduit o perioadă de întâmpinare a Învierii, în care fiecare se pregăteşte, fie după rânduiala ei, fie în felul său (cu rânduială sau fără), urmând să primească din faptul Învierii pe măsura pregătirii pentru Înviere. Altfel spus, urmând să aibă acces la Cel Înviat proporţional cu adecvarea sa la starea şi la dimensiunea Celui Înviat. Nu putem accede la Hristos cel viu oricum (morţi prin păcat), ci având o anumită ţinută potrivită praznicului şi o înţelegere vrednică de importanţa şi ţinuta unui atare praznic. Nu puţini sunt creştinii moderni care se pregătesc pentru Înviere ca pentru un parastas vesel. Din punct de vedere liturgic, aceasta se vede din modul în care ei participă sau nu participă la privegherea din noaptea de Paşte şi la serviciile divine din cadrul sărbătorilor pascale (adică, doar la prima jumătate de oră a acestei privegheri sau deloc). Din punct de vedere existenţial şi social, pregătirea fără rânduială se vede şi în alergarea la masa veseliei, sau la un fel de pomană de Paşte, unde, în loc de "Dumnezeu să-l ierte" se va rosti "Hristos a înviat-Adevărat a înviat!", salut amestecat cu ospeţe pantagruelice asezonate cu medicamente pentru facilitarea digestiei, recomandate generos prin televiziune de firmele de medicamente pentru sănătatea oricărui îmbuibat. Alţii serbează Paştele în excursiile organizate de firmele specializate departe de casă, uneori şi de biserică, chiar şi de spaţiul creştin, pe undeva prin Orientul Apropiat sau Îndepărtat. Au dreptul să se bucure doar şi ei de sărbătorile de Paşte.

Cu regret spun acestor creştini că de bucuria pascală nu vor avea parte decât aceia care aud în adâncul sufletului lor salutul lui Hristos "Bucuraţi-vă!", spus cu drag ucenicilor lui în ziua Învierii sale din morţi. Oamenii se pot veseli oricum şi oriunde cu veselia naturală la care au dreptul, reconfortantă pentru slujbaşii cu mai mulţi sau mai puţini bani, fără interes pentru Înviere, dar fără cinstea de a fi numiţi prieteni de Fiul lui Dumnezeu.

Prin Înviere trăim anticipat dimensiunea supraistorică la care suntem chemaţi

Paştele este praznicul în care ni se oferă bucuria de a-l percepe pe Iisus viu, blând şi atotputernic în vieţile şi în casele noastre. Este de dorit să nu ratăm acest dar şi această bucurie prin negrija de calitatea pregătirii noastre pentru ele. De Paşte nu ne aducem doar aminte de Învierea lui Iisus din morţi, ci facem accesibilă vieţii noastre prin Duhul Sfânt bucuria apostolilor, care, luând act de Învierea Învăţătorului lor, erau de-a dreptul uimiţi. Pe noi nu ne mai uimeşte. Duhul Sfânt

ne-o actualizează ca să ne obişnuim cu existenţa transfigurată, că existenţa transfigurată nu este o abstracţiune, ci un fapt real spre care toţi suntem chemaţi. Învierea este deodată fapt istoric semnalat şi constatat de oameni vrednici de încredere, supraistoric şi supranatural. Praznicul Învierii Domnului ne face să trăim anticipat dimensiunea supraistorică la care suntem chemaţi. Pentru accesul la praznicul Învierii ne pregătim, dar pregustând odată din bucuria accederii la supranatural şi la existenţa fără de moarte dovedită de Hristos cel înviat, se cade să ne evaluăm existenţa noastră istorică în funcţie de bucuria pe care o percepem lângă Cel înviat şi nemuritor, dar şi hrănindu-ne euharistic cu Trupul şi Sângele său nestricăcios. Va fi o evaluare exigentă, dar eficientă fiecăruia dintre noi pentru eternitate.