Invitaţie la „turism armat“?

Nu numai anotimpurile şi fenomenele meteorologice se manifestă, în ultimii ani, foarte violent, adică extrem. De o bună bucată de vreme, în tot mai multe locuri ale Planetei, avem de a face cu sporturi …extreme.

Presa scrisă, canalele de televiziune, emisiunile de radio abundă de exemple în care, amatori de toate vârstele recurg la întreceri sportive de o violenţă inimaginabilă, situată undeva la hotarul dintre viaţă şi moarte. Sporadic, şi pe la noi au apărut dornici de senzaţii tari, care vor să sară cu parapanta de pe Piatra Craiului şi de pe Muntele Ceahlău, să „navigheze“ cu barca de cauciuc pe Bistriţa învolburată sau să se întreacă cu automobile pe aleile dosnice, la miez de noapte.

Mai nou, mii de turişti occidentali, mai ales americani şi germani - pentru care tot un sport extrem este şi... satisfacerea stagiului militar, la care însă nu pot avea acces toţi cei care doresc -, iau calea altor meleaguri pentru „a face armata“. Paradoxal, nu?

Armata ca … un sport extrem

Ce doresc occidentalii, deci, în special, cum am spus, germanii şi americanii? Ei doresc „să facă armata“ ca … un sport extrem. Adică, amatori de senzaţii tari fiind, să „conducă“ un tanc, să „piloteze“ un avion de vânătoare, să „pună“ un tun antiaerian pe direcţia de tragere ş.a.m.d. Pentru aceasta, scot bani grei din buzunar. Ei chiar doresc ca, înainte de a se aşeza la levierele tancului sau la manşa avionului, să fie supuşi unui antrenament şi unui program de instrucţie dur, chiar foarte dur, la fel de aspru ca cel al soldaţilor adevăraţi. Pentru amatorii „turismului armat“, distracţiilor cu tehnica militară constituie un sport extrem. Iar dorinţa lor de călătorie peste hotare şi de instruire militară nu poate fi catalogată altfel.

În acest context, ne întrebăm de ce nu ar putea şi autorităţile locale - care mereu se plâng de lipsă de vizitatori străini la muzeele locale şi de slabe încasări din activitatea turistică -, să treacă la „turismul armat“? Că doar tot avem atâtea tunuri pe care Armata, din lipsă de fonduri, nu le poate nici „demilitariza“, adică pune pe butuci, şi nici casa, adică duse la fier vechi. La fel se întâmplă cu MiG-urile inoperabile, sutele de tancuri de prin halele militare, zecile de rachete fără piese de schimb, tonele de armamente de prin depozitele subterane ş.a.m.d. Aproape fiecare mare oraş are lângă el, uneori chiar sub el, depozite uriaşe de tehnică militară, ce nu va mai lua vreodată drumul aplicaţiilor sau al poligoanelor. Numai dezmembrarea acesteia ar consuma jumătate din bugetul Armatei. Ca să nu mai vorbim de impactul asupra mediului în cazul în care s-ar decide casarea lor.

Tabere de antrenament pentru cei plictisiţi de concediul la mare

Ce le-ar lipsi unor agenţii de turism - agreate de Ministerul Apărării - să organizeze tabere de antrenament pentru cei plictisiţi de clasicele concedii la mare sau la munte, mai ales că turiştii germani şi americani cu posibilităţi financiare sunt dispuşi să scoată din buzunare sume substanţiale de euro şi de dolari pentru a se putea lăuda, ulterior, cu poze şi cu înregistrări audio-video, precum că au tras cu tancul sau au efectuat manevre periculoase la bordul rachetei STRELA sau în cockpit-ul MiG-ului 29? Se poate, de pildă, aranja ca amatorii despre care vorbim să fie cazaţi în aceleaşi pavilioane cu militarii, tocmai pentru a „beneficia“ de aceleaşi programe de pregătire, de la „deşteptare“ până la „stingere“. Să mănânce aceeaşi hrană şi să se bucure, mai târziu, că aşa s-a întâmplat. Apoi, ar putea parcurge zilnic, în marş, câţiva kilometri buni, însoţiţi de cadre militare cu experienţă (Legea 18 tot nu scoate suficiente fonduri extrabugetare din buzunarele patronilor de firme). Şi, de ce nu, cei care sunt codaşi să fie trataţi cu înjurături, cum o fac şi gradaţii noştri cu recruţii, spuse şi în engleză, şi în neaoşa limbă românească, superbogată în derivaţii lingvistice (vezi doar exemplul „fuck“). Nu le-ar strica, ba chiar s-ar lăuda amatorii de „făcut armata la cataramă“ şi cu ceva şuturi de bocanc specifice cătăniei. După cum, în zecile şi sutele de cazărmi rămase goale după restructurarea armatei şi eliminarea serviciului militar obligatoriu, s-ar putea aranja centre de „distracţie armată“, cu simulări de exerciţii militare, instrucţie „la cataramă“, învăţarea procedeelor de autoapărare etc.

Cât priveşte câştigurile financiare, cu siguranţă că acestea ar fi colosale pentru administraţiile locale. Cine doreşte să tragă o rafală cu arma automată în fostul poligon al infanteriştilor ieşeni, atunci să scoată din card suta de euro. Vrea un zbor cu avionul de luptă de la Iaşi la Câmpia Turzii, 10.000-15.000 de euro ar fi prea suficienţi pentru timpul cât îi este necesar să încerce „senzaţia extremă“. La fel ar putea să plătească pentru o „plimbare“ cu tancul pe la marginea localităţii, pentru o lovitură trasă cu tunul la Capu Midia, pentru „înscenarea“ unei aterizări forţate cu elicopterul în sălciile de pe malul Prutului, pentru aruncarea în valuri, la Mangalia, de pe o vedetă purtătoare de rachete şi câte şi mai câte.

Practicând acest gen de „turism armat“, oraşele şi chiar comunele României ar putea încasa, anual, ceva milioane bune de dolari, din care, cu siguranţă, o bună parte ar constitui venituri extrabugetare ale primăriilor, tocmai suficiente pentru a astupa „găurile negre“ ale bugetelor locale. Cu atât mai mult ar fi interesant (şi util) acest program cu cât, pe baza Legii 18, nu prea vedem a se realiza mari câştiguri doar din închirierea de basculante şi terţe transporturi cu camioanele betegite.

Parcuri publice dotate cu tancuri

Chestiunea ar putea fi extinsă, apoi, la parcuri publice dotate cu tancuri, tunuri şi rachete „demilitarizate“, unde bunicii, nepoţii şi amatorii de asemenea sporturi ar putea avea acces, contra unor taxe modice, pentru a afla câte ceva din tainele serviciului militar şi a-şi încerca deprinderile de viitori sau foşti „combatanţi“. Aşa s-ar câştiga şi bani suplimentari şi s-ar pune capăt mult discutatei şi nerezolvatei probleme a tehnicii militare supuse disponibilizării şi care, din diferite cauze, mai mult sau mai puţin birocratice, nu-şi găseşte clienţi.

Pe de altă parte, centrele comunelor, „dotate“ cu câte două tunuri demilitarizate de 57, 75 ori 85mm - celebrele piese de artilerie ce nu vor mai fi folosite niciodată în vreun conflict armat - sau cu câte un tanc, ori cu câte un supersonic pus pe butuci ar duce la ambientarea monumentelor commemorative de război, cele mai multe dintre ele distruse de intemperii sau roase de carii, relicve ale Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial, cu arhicunoscutul vultur pe soclu, de care nu-şi mai aduc aminte nici bunicii. Ce sentiment de mândrie pentru locuitorii urbelor şi ai comunelor înzestrate cu piese militare demilitarizate să ştie că de strajă le stau glorioase tunuri, tancuri şi avioane călite în luptele pentru apărarea ţării şi a neamului strămoşesc?!

Iată o sugestie şi o provocare pentru edilii locali plictisiţi să se ocupe doar de curăţarea străzilor, alimentarea populaţiei cu apă şi reabilitarea termică a blocurilor. Iniţiativă să aibă doar. Că Armata e dispusă să le dea toate tancurile, avioanele şi armamentele bune de expunere muzeistică şi de antrenament militar, în loc de „sporturile extreme“, destul de periculoase, de altfel.